Un deputat USR lansează ideea ca un centru de vaccinare să fie deschis în Catedrala Neamului

Un deputat USR lansează ideea ca un centru de vaccinare să fie deschis în Catedrala Neamului

Deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu, membru al Comisiei de Sănătate, afirmă că Biserica ar trebui să se implice în campania de vaccinare, fiind o chestiune de sănătate publică.

El a declarat, la RFI România, că Maratonul de Vaccinare din Bucureşti a fost o acţiune foarte reuşită, dar insuficientă.

"E nevoie de mult mai mult decât aceste maratoane, e nevoie de o mobilizare exemplară la sate, de caravane ale medicilor care să meargă în sate, e nevoie de primari, de preoţi. Din păcate, nu l-am văzut încă pe patriarhul Daniel vaccinându-se, nu am văzut preoţi foarte mulţi care să facă acest gest, pentru a îndemna cât mai mult populaţia în vârstă şi cu comorbidităţi să fie pe primele locuri", a afirmat el.

ADVERTISING

El a susţinut că şi-ar dori ca Biserica să se implice mai mult în campania de vaccinare.

"Să vă dau un exemplu: în Franţa, am văzut centre de vaccinare în tot felul de biserici, am văzut în moschei, în catedrale catolice. Cum ar fi să avem un centru de vaccinare în Catedrala Neamului? Cum ar fi să-l vedem pe patriarhul Daniel coordonând o asemenea campanie? Până la urmă, influenţa Bisericii în societate este foarte mare şi ar trebui să vedem această implicare pentru o chestiune de sănătate publică", a continuat Ungureanu.

ADVERTISING

De asemenea, deputatul a atras atenţia că la sate sunt probleme mari în ceea ce priveşte imunizarea antiCovid.

"E nevoie de un efort mare în zona rurală. Acolo avem probleme mari cu vaccinarea. Avem mari probleme cu informarea cetăţenilor şi o implicare a Bisericii consistentă în această campanie ar ajuta enorm", a conchis acesta.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇