Locuitorii Sectorului 2 vor plăti încă două luni taxa specială pentru gunoi

Locuitorii Sectorului 2 vor plăti încă două luni taxa specială pentru gunoi

Locuitorii Sectorului 2 vor plăti încă două luni taxa specială de 10 lei pentru salubrizare, a anunțat edilul Radu Mihaiu.

El a precizat că speră că până atunci Primăria Generală să ia o decizie finală cu privire la prețul la groapă, pentru ca noile tarifele să poată fi definitivate.

”Tarifele propuse de Supercom sunt mult prea mari. Nici fundamentarea lor nu am primit-o. Așteptăm un tarif corect și echitabil. Până atunci, plătim tariful din 2007.

Trebuie menționat, însă, că ne mai lipsește o coordonată: prețul la groapă.Singurii care au atribuția legală să stabilească acest preț sunt Primăria Generală și Consiliul General al Municipiului București.

ADVERTISING

Fac apel la Primarul General să urgenteze adoptarea unei hotărâri de Consiliu General, ce are caracter normativ și ni se aplică tuturor sectoarelor. Trebuie să știm prețul la groapă ca să ne definitivăm tarifele la Sectorul 2.

Tarifele noastre trebuie să acopere tot ce ține de deșeuri (colectare selectivă, transport și depozitare la groapă).O să propun Consiliului Local Sector 2 extinderea valabilității taxei speciale de 10 lei/persoană/lună cu încă 2 luni. Sper că până atunci, Primăria Generală să ia o decizie finală”, a scris Radu Mihaiu pe Facebook.

Vești despre salubrizare. Prima veste. Schimbăm paradigma deszăpezirii în Sectorul 2. Un subiect ce a făcut presă în...

Publicată de Radu Mihaiu pe Luni, 19 aprilie 2021

La începutul lunii martie, mai mulți bucureșteni din Sectorul 2 au constatat că au de achitat pentru salubrizare de 3 ori mai mult decât se așteptau.

ADVERTISING

Radu Mihaiu a explicat că cei 30 de lei reprezintă suma pe care fiecare persoană o are de plată nu doar pentru luna martie, ci pentru toate cele 3 luni de primăvară în care taxa de 10 lei e în vigoare.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇