Un microbuz în care se aflau opt persoane a luat foc, în mers, miercuri, pe DN 1, între Braşov şi Făgăraş.
Primele date arată că toţi ocupanţii autovehiculului au reuşit să se autoevacueze, fără a exista răniţi. Traficul este blocat din cauza fumului. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, incidentul a avut loc la kilometrul 205+100 de metri al drumului naţional 1, în apropierea localităţii Perşani din judeţul Braşov.
"Toate persoanele s-au autoevacuat, nefiind rănite. Din cauza degajării mari de fum şi a vizibilităţii reduse, traficul rutier este oprit pe ambele sensuri”, transmite Infotrafic.
Sursa citată precizează că restricţia de trafic este preconizată a dura aproximativ 45 de minute, La faţa locului au fost trimise echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov - două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD, şi se intervine pentru stingerea incendiului.