Poliţiştii şi procurorii DIICOT au găsit, într-un container sosit din Turcia în Portul Constanţa, peste 65.000 de sticle de parfum, în valoare de peste trei milioane de euro.
Verificările au avut loc în dosarul care vizează o grupare specializată în contrabandă cu parfumuri ale unor branduri cunoscute, în care sunt implicaţi şi poliţişti de la BCCO Constanţa şi vameşi.
Percheziția aceasta a avut loc în 16 martie.
"Au fost vizaţi membrii unei grupări infracţionale organizate, specializate în contrabandă cu produse de parfumerie şi alte produse de lux, provenite din spaţiul extracomunitar, în special din Turcia. În urma percheziţiei containerului respectiv, în interiorul acestuia, au fost descoperite 503 cutii cu sticle cu lichid parfumat, ambalate individual, în cutii inscripţionate cu mărci de parfumuri consacrate.
Au fost inventariate 65.700 de sticle cu parfum, de diferite cantităţi şi branduri, cu valoare de piaţă ce depăşeşte 3 milioane de euro, produse ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România şi alte state din U.E”, se arată în comunicatul Poliţiei.
Membrii grupării au fost prinși în flagrant
În acest dosar, în 11 martie, au fost prinse în flagrant trei persoane din cadrul grupării, având asupra lor 5.600 de dolari, 1.600 de dolari şi 31.500 de dolari, reprezentând "obiectul infracţiunilor de corupţie comise de reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în domeniu, care ar fi sprijinit activitatea infracţională".
Prejudiciu de 25 de milioane de euro
În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţiei Generale Anticorupţie, sub conducerea procurorilor de caz din cadrul DIICOT - Structura Centrală, opt dintre membrii grupării au fost arestaţi preventiv, în 13 martie, iar faţă de 6 persoane a fost luată măsura controlului judiciar.
Anchetatorii au menţionat că, prin activitatea infracţională, ar fi fost cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului de aproximativ 25.000.000 de euro, reprezentând accize şi TVA.