Flashmob cu eşarfe roşii, pe ninsoare, la Parlament: Până când moartea și violența domestică ne vor despărți! (Foto&Video)

Flashmob cu eşarfe roşii, pe ninsoare, la Parlament: Până când moartea și violența domestică ne vor despărți! (Foto&Video)

În ciuda ninsorii din Capitală, zeci de persoane au protestat azi, în fața Camerei Deputaților, unde este blocat un proiect de lege care prevede ca agresorii să poată fi monitorizați prin brățări electronice.

Manifestația a fost organizată de comunitatea Declic. Aceasta cere adoptarea proiectului de lege, pentru că altfel ”ordinele de protecție sunt simple hârtii”.

”Siguranța victimelor în fața agresorilor este motivul pentru care, împreună cu zeci de membre și membri Declic, ne-am adunat azi în fața Camerei Deputaților. Aici s-a blocat proiectul de lege prin care agresorii care încalcă ordinele de protecție ar putea fi monitorizați prin brățări electronice.

ADVERTISING

Vrem ca deputații din Comisia Juridică și cei din Comisia de Apărare să înțeleagă că, fără monitorizarea agresorilor prin brățări electronice, ordinele de protecție sunt simple hârtii”, au precizat organizatorii.

”Până când moartea și violența domestică ne vor despărți”

Manifestanții au purtat eșarfe roșii transparente pe chip, participând la un flashmob numit ”Până când moartea și violența domestică ne vor despărți”.

Astfel, protestatarii au simbolizat cele 72 de victime (femei și bărbați) ale violenței domestice în 2020.

ADVERTISING
DECLIC_PROTEST_BRATARI_VIOLENTA_03_INQUAM_Octav_Ga
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
DECLIC_PROTEST_BRATARI_VIOLENTA_00_INQUAM_Octav_Ga
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
DECLIC_PROTEST_BRATARI_VIOLENTA_01_INQUAM_Octav_Ga
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cei de la Declic au și lansat o petiție în acest sens: ”Vrem brățări electronice pentru agresori!”. O puteți semna AICI.

La sfârșitul acțiunii de protest, manifestanții au lăsat brățări legate de gardul Parlamentului,

Siguranța victimelor în fața agresorilor este motivul pentru care, împreună cu zeci de membre și membri Declic, ne-am adunat azi în fața Camerei Deputaților. Aici s-a blocat proiectul de lege prin care agresorii care încalcă ordinele de protecție ar putea fi monitorizați prin brățări electronice. Vrem ca deputații din Comisia Juridică și cei din Comisia de Apărare să înțeleagă că fără monitorizarea agresorilor prin brățări electronice, ordinele de protecție sunt simple hârtii.Dacă n-ai semnat petiția, „Vrem brățări electronice pentru agresori!”, te poți alătura aici: https://go.declic.ro/bratari-pentru-infractori-fb✊ Poți urmări actualizări live de la protest și pe canalul nostru de Telegram: https://t.me/facemdeclic

Posted by Declic on Wednesday, March 10, 2021

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro

ADVERTISING

A.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇