Vaccinurile antiCovid au ajuns la vânzare pe Darknet, cu preţuri care ajung la 1.200 de dolari doza

Vaccinurile antiCovid au ajuns la vânzare pe Darknet, cu preţuri care ajung la 1.200  de dolari doza
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Infractorii cibernetici şi vânzătorii activi pe pieţele negre vând pe „Darknet” cele trei vaccinuri majore împotriva COVID: Pfizer/BioNTech, AstraZeneca şi Moderna, iar unii făceau publicitate inclusiv pentru vaccinuri „COVID 19″ neomologate, anunţă experţii în securitate cibernetică de la Kaspersky.

Preţurile pe doză variază de la 250 dolari până la 1.200 de dolari.

"La nivel global, în prezent se desfăşoară una dintre cele mai mari şi mai complexe campanii de vaccinare din istorie şi nu este surprinzător faptul că infractorii cibernetici şi vânzătorii activi pe pieţele negre au fost dornici să profite de pe urma acestui proces.

ADVERTISING

Cercetătorii Kaspersky au examinat 15 pieţe diferite pe Darknet şi au găsit reclame pentru trei vaccinuri majore împotriva COVID: Pfizer/BioNTech, AstraZeneca şi Moderna. S-au găsit, printre altele, vânzători care făceau publicitate pentru vaccinuri COVID 19 neomologate", a informat compania.

Majoritatea anunţurilor din partea vânzătorilor provin din Franţa, Germania, Marea Britanie şi SUA, iar preţurile pe doză variază de la 250 dolari până la 1.200 dolari, cu un cost mediu de aproximativ 500 dolari.

Nu se știe câte dintre dozele de vaccinuri promovate online sunt reale

Comunicarea în ceea ce priveşte aceste anunţuri se face prin intermediul aplicaţiilor de mesagerie criptate precum Wickr şi Telegram, în timp ce plăţile sunt solicitate sub formă de criptomonede, în principal Bitcoin.

ADVERTISING

"Majoritatea acestor vânzători de pe pieţele negre au efectuat între 100-500 de tranzacţii, indicând că au finalizat vânzări, dar rămâne în continuare neclar ceea ce anume cumpără utilizatorii Darknet. În urma informaţiilor disponibile experţilor Kaspersky, este imposibil să se spună câte dintre dozele de vaccinuri promovate online sunt doze reale (multe unităţi medicale au doze rămase) şi câte reclame sunt, de fapt, înşelătorii", precizează compania.

Chiar dacă primesc ceva anume prin poştă, cel mai probabil ceea ce primesc cumpărătorii nu poate fi o doză de vaccin eficientă şi validă. Mai important, obţinerea unor astfel de doze este ilegală.

ADVERTISING

„Puteţi găsi aproape orice pe Darknet, deci nu este surprinzător că vânzătorii de acolo ar încerca să valorifice campania de vaccinare. În ultimul an, au existat o serie întreagă de escrocherii care exploatează subiectul COVID-19 şi multe dintre ele au avut succes.

În acest moment, oamenii nu numai că vând doze de vaccin, ci şi certificate de vaccinare - documente care vă pot ajuta să călătoriţi fără restricţii. Este important ca utilizatorii să fie precauţi cu privire la orice «afacere» legată de pandemie şi, desigur, nu este niciodată o idee bună să cumpăraţi un vaccin de pe Darknet”, spune Dmitry Galov, expert în securitate la Kaspersky.

Nu cumpărați produse de pe Darknet!

Pentru a fi în siguranţă împotriva escrocheriilor legate de pandemia COVID-19, experţii Kaspersky recomandă să nu cumpărăm niciodată produse - sau doze de vaccin – de pe Darknet.

"Dacă vedeţi o reclamă pentru ceva legat de COVID-19, uitaţi-vă cu atenţie la adresele URL ale site-urilor pe care le vizitaţi. Dacă o singură literă pare deplasată sau dacă .com obişnuit a fost înlocuit cu .com.tk sau ceva de genul acesta, instinctul ar trebui să vă semnalize că este o încercare de phishing. Nu introduceţi niciodată informaţii personale pe un astfel de site. Acordaţi atenţie gramaticii şi aspectului graphic atât pe site-urile pe care le vizitaţi, cât şi în ceea ce priveşte e-mailurile pe care le primiţi", spun ei.

Citește și articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇