Jumătate din dozele de vaccin AstraZeneca furnizate UE nu vor fi produse în spaţiul comunitar

Jumătate din dozele de vaccin AstraZeneca furnizate UE nu vor fi produse în spaţiul comunitar
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Grupul farmaceutic AstraZeneca a informat marţi că nu va putea fabrica în Uniunea Europeană decât jumătate din dozele de vaccin COVID-19 pe care le va furniza statelor membre UE în al doilea semestru al acestui an şi că va produce în altă parte dozele promise europenilor.

UE şi-a propus ca ţintă vaccinarea a 70% din populaţia adultă până la finele verii, însă are probleme în a primi dozele promise de companiile farmaceutice, informează AFP.

În prezent, blocul comunitar încearcă să îşi extindă rezerva de vaccinuri, care conform contractelor încheiate până acum cu şase producători de medicamente se ridică la aproape 2,3 miliarde de doze.

ADVERTISING

AstraZeneca "lucrează la creşterea productivităţii lanţului său logistic din UE şi va utiliza capacităţile sale mondiale pentru a putea asigura livrarea a 180 de milioane de doze către UE în al doilea semestru", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al grupului britanico-suedez.

"Aproximativ jumătate din volumul aşteptat ar urma să provină de la lanţul logistic din UE", iar restul va proveni din reţeaua internaţională a firmei, a precizat purtătorul de cuvânt.

ADVERTISING

Compania a provocat nemulţumiri în rândul liderilor europeni

Acest anunţ intervine după o controversă cu privire la livrările de vaccin COVID-19 produs de AstraZeneca-Oxford şi care trebuiau să ajungă în Uniunea Europeană în primul trimestru al acestui an, controversă care a provocat tensiuni între UE şi grupul farmaceutic.

La finele lunii ianuarie, înaintate ca vaccinul său să fie aprobat pentru utilizare în UE, compania farmaceutică a provocat nemulţumiri în rândul liderilor europeni prin anunţul că nu va putea să îşi respecte obiectivul de a livra 400 milioane de doze de vaccin Uniunii, din cauza mijloacelor de producţie insuficiente din UE.

ADVERTISING

Afacerea a provocat tensiuni diplomatice între Bruxelles şi Marea Britanie, care de la 1 ianaurie 2021 a părăsit definitiv blocul comunitar. Bruxelles-ul a acuzat AstraZeneca de faptul că acordă Marii Britanii un tratament preferenţial, în detrimentul UE.

Guvernul britanic a imunizat mai multe milioane de persoane cu vaccinul AstraZeneca începând de la sfârşitul anului trecut. Însă compania farmaceutică nu a început să livreze vaccinuri către UE decât la începutul lunii februarie 2021, după ce autoritatea europeană de reglementare a emis recomandarea de utilizare a acestui vaccin.

La mijlocul acestei luni, Reuters a informat că AstraZeneca s-a oferit ca, pentru a accelera livrările către blocul comunitar, să furnizeze doze din vaccinul său produse în afara Europei.

Unul dintre posibilii producători ar fi Serum Institute of India (SII). De asemenea, AstraZeneca a menţionat şi o fabrică de medicamente din SUA drept un posibil furnizor de vaccinuri pentru UE.

Livrarea de doze de vaccin produse în afara UE va trebui însă să fie aprobată de Agenţia Europeană a Medicamentului.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇