PNL București anunţă desfiinţarea a 20 de companii municipale, prima fiind Compania Municipală Turistică - Doar patru vor mai fi păstrate (Video)

PNL București anunţă desfiinţarea a 20 de companii municipale, prima fiind Compania Municipală Turistică - Doar patru vor mai fi păstrate (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, anunţă desfiinţarea Companiei Municipale Turistică, urmată de desfiinţarea altor 19 companii municipale care funcţionează la nivelul Primăriei Generale.

Totuși, ea spune că vor fi păstrate doar patru dintre companiile existente în prezent la nivelul administraţiei general, respectiv: Servicii Transport Bucureşti (STB), Trustul Clădiri Metropolitane, Energetica Servicii şi Termoenergetica, despre care preşedintele PNL Bucureşti afirmă că au fost înfiinţate legal.

Într-o conferinţă de presă organizată duminică dimineaţă, liderul PNL Bucureşti, Violeta Alexandru a anunţat că partidul „apreciază că nu sunt justificate aceste companii, de altminteri şi instanţa a găsit de cuviinţă, prin deciziile pe care le-a luat, să certifice acest lucru”.

Încă un blocaj în desființarea companiilor municipale create de Firea. Cine e de vină și cum s-ar putea rezolva problema

ADVERTISING

„Vom trece la desfiinţarea primei companii înfiinţate de PSD Gabriela Firea: Compania turistică Bucureşti. Continuăm cu celelalte companii, până la 20 de companii care vor fi desfiinţate. Patru dintre ele, înfiinţate legal, vor fi eficientizate pe baza legislaţiei privind guvernarea corporativă. Consiliul de Administraţie şi managerii în cursul acestui an, vor fi angajaţi prin concurs.

Cele patru companii care vor rămâne - STB ,Trustul de Clădiri Metropolitane, Energetica Servicii şi Termoenergetica - vor avea curând o nouă conducere cu un mandat clar de a organiza procesul de selecţie competitivă a managerilor care vor eficientiza aceste companii. Restul companiilor vor fi desfiinţate”, a anunţat Violeta Alexandru, duminică.

Nicuşor Dan le-a spus angajaților de la parcuri și grădini să se pregătească de concursuri de angajare: Salariile sunt plătite la zi, dar companiile municipale vor fi desfiinţate 

ADVERTISING

Preşedintele PNL Bucureşti a precizat că partidul are convingerea că în piaţa liberă din Bucureşti există „suficienţi furnizorii de servicii care pot pune pe masă oferte clare, la preţuri competitive” fără a fi nevoie de existenţa unor companii municipale care  „să se alimenteze exclusiv cu fonduri de la bugetul public”.

 „Considerăm că ele nu erau decât locuri în care clienţi ai PSD îşi găseau suplimentate veniturile”, a adăugat Alexandru.

„Ce este de reţinut din acest proces este faptul că managerii acestor companii nu au avut niciun interes să meargă lucrurile bine. Aveau liniştea, confortul de a-şi lua banii indiferent dacă erau performanţi sau nu şi şi-au bătut joc de angajaţi. Sunt angajaţi care nu şi-au luat salariile plătite de luni de zile. Gabriela Firea a ştiut această situaţie şi a tolerat-o. Managerii care încasau nişte bani în toată această perioadă, fără să asigure veniturile angajaţilor, fără să le pese de ceea ce se întâmplă, de fapt, în activitate au stat liniştiţi, crezând că PSD va câştiga alegerile şi că le va merge bine în continuare”, a mai afirmat Violeta Alexandru.

ADVERTISING

Ea a precizat că fiecare procedură de dizolvare care va trece sub forma unui proiect în Consiliul General are susţinerea consilierilor USR PLUS, iar întreaga procedură de desfiinţare ar urma să fie încheiată în doi ani.

Mai mulți salariați au dat în judecată una dintre companiile înființate de Firea. Susțin că n-au mai fost plătiți de 6 luni

La rândul său, consilierul general liberal Andrei Badiu, şef al comisiei care monitorizează companiile de la nivelul Primăriei Capitalei, anunţă că la Compania Municipală Turistica cifrele arată „dezastruos”, susţinând că firma „a tocat tot ceea ce a generat” prin activitatea sa.

El susţine că în anul 2020 compania nu a emis nicio factură, deşi pandemia a început în martie, contul contabil este zero, iar singura sursă a companiei pentru anul trecut este subvenţia primită de la buget.

La 4 luni după alegeri, în sfârşit se face ceva cu companiile municipale. Consilierii Capitalei au primit mandat suplimentar să înceapă schimbările pe care le-au promis în campania electorală

„Primarul general susţine demersul, s-a exprimat clar că aceste companii vor fi plătite pentru serviciile prestate, că acei oameni care lucrează acolo şi care sunt profesionişti îşi vor putea găsi  în cadrul direcţiilor primăriei, sau sub alte forme, un loc de muncă, dar am serioase dubii că acei manageri care au condus aceste companii îşi vor mai găsi locul, în viziunea noastră, a ce înseamnă serviciile care se vor presta către Primărie. 

Asemenea manageri nu ar trebui să mai ocupe vreodată o funcţie de conducere într-o companie. Nu au condus nimic, doar au tocat bani, au tocat banii publici şi serviciile prestate au fost jalnice”, a afirmat Badiu.

Compania Turistică are angajate 10 persoane în acest moment.

Potrivit lui Badiu, în companiile municipale lucrează 20.000 de oameni dintre care 15.000 la STB şi Termoenergetica. Badiu a mai afirmat că „situaţia a fost ţinută sub preş” în ceea ce priveşte Compania Turistică.

Ce rămâne de pe urma companiilor municipale (III): Compania Turistică SA - pierderi uriașe pentru bucureșteni, beneficii pentru caracatița politică

Potrivit PNL Bucureşti, Compania Municipală Turistică Bucureşti S.A. a fost înfiinţată în anul 2017, cu un capital social iniţial de 120.000 de lei, crescut ulterior până la 8.682.000 de lei.

În anul 2017, primul an de activitate , societatea a avut o cifră de afaceri netă de 0 lei, un număr mediu de 9 salariaţi, cheltuieli cu personalul în cuantum de 114.720 lei, şi a înregistrat la finalul anului 2017 o pierdere netă de 252.382 lei. În fiecare an, societatea a acumulat pierderi de milioane de lei (2020 : 2.157.296 lei), astfel şi-a cheltuit practic, în cei 3 ani de activitate, întregul capital social FĂRĂ a produce venituri. Sunt 8,5 milioane de lei din banii Bucureştenilor care au fost cheltuiţi majoritar, doar pe angajaţi!

În 2019, compania avea, în medie, cheltuieli de personal de 7.000 lei/lună/angajat pentru cei 38 de angajaţi care nu produceau venit.

Această companie, de la înfiinţare şi până în prezent, a funcţionat doar din împrumuturi, iar veniturile din exploatare nu au reuşit să acopere cheltuielile societăţii, precum şi faptul că societatea a înregistrat în cei 3 ani şi jumătate doar pierderi financiare, susţin liberalii bucureşteni.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇