Guvernul vrea să înființeze Fondul Român de Investiţii (FRI) și Banca Națională de Dezvoltare (BND), potrivit Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică ce va fi prezentat miercuri seară, la ora 18:00, de premierul Ludovic Orban.
Fondul este destinat finanţării unor investiţii în domenii de interes strategic, iar BND se va ocupa de creditele pentru proiecte de investiţii, pe modelul altor bănci din Uniunea Europeană.
”Înființarea unui fond de investiții de stat pentru finanțarea unor activități precum private equity (fonduri de investiții sub formă de participare la capitalul social al unor societăți comerciale), venture capital (fonduri de investiții în societăți comerciale nou sau de curând înființate), agenție de promovare a investițiilor, proiecte educaționale pentru antreprenori etc. Capitalizare inițială: 300 milioane de euro.
Înființarea unei bănci de dezvoltare după modelul altor bănci de dezvoltare din Uniunea Europeană care contractează împrumuturi pe piețele de capital și acordă finanțări, în condiții avantajoase, pentru proiecte de investiții care sprijină obiectivele naționale de interes strategic”, se arată în document.
Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică mai prevede și măsuri de stimulare pentru creșterea capitalurilor proprii ale companiilor românești.
Astfel, se vor acorda bonificații la plata impozitului pe profit acordată în funcție de menținerea capitalurilor proprii pozitive și/sau creșterea acestora pe o perioadă de timp.
Orban vrea ca programul să fie pus în practică într-o lună
Premierul Ludovic Orban le-a cerut miercuri miniștrilor să finalizeze, până la finalul săptămânii, toate actele normative necesare implementării Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică.
Prim-ministrul a precizat că își dorește ca în cel mult o lună programul să fie pus în practică.
”Vă adresez solicitarea să finalizați toate proiectele de acte normative necesare pentru implementarea tuturor măsurilor care sunt prevăzute în program. Ministerul Finanțelor, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul de Externe trebuie să fie implicate în continuare în asigurarea adoptării actelor pentru toate procedurile necesare pentru accesarea fondurilor europene.
Până la sfârșitul saptămânii, toate proiectele de acte normative trebuie elaborate și trimise pe circuitul de avizare al ministerelor, astfel încât într-un termen de maxim o lună să avem toate instrumentele pentru punerea în practică a programului. I-am spus ”Reclădim România, de fapt o modernizăm”, a declarat Orban la începutul ședinței de guvern de miercuri.
Citește și: