Protestul de la Șincai. Cîmpeanu a promis un protocol pentru prezent, Băluță vine cu ”3-4-5-6 variante” pentru viitor UPDATE

Protestul de la Șincai. Cîmpeanu a promis un protocol pentru prezent, Băluță vine cu ”3-4-5-6 variante” pentru viitor <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span>
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și primarul sectorului 4, Daniel Băluță, au mers vineri la Colegiul „Gheorghe Șincai”, din Capitală, acolo unde de mai multe zile elevi, profesori și părinți protestează.

Oamenii sunt nemulțumiți de decizia de relocare, luată ținându-se cont de faptul că imobilul e în categoria de risc seismic și nici nu are cum să obțină autorizație de securitate la incendiu.

Daniel Băluță le-a amintit oamenilor că Primăria e cea responsabilă în cazul în care se întâmplă o tragedie la Colegiul Șincai. Primăria Sectorului 4 a solicitat instanței evacuarea liceului și magistrații vor judeca cererea pe 16 februarie.

ADVERTISING

Însă Cîmpeanu i-a asigurat pe oameni că relocarea nu se va face oricum anul acesta.

Protocol de la Cîmpeanu pentru prezent, ”3-4-5-6 variante” de la Băluță pentru viitor

Cei doi au intrat în clădire, pentru a discuta ce soluții pot găsi pentru Colegiul Șincai.

UPDATE - La ieșire, au anunțat semnarea unui protocol ca elevii să aibă garanţia că actualul semestru se va încheia în această locaţie.

"Va face obiectul unui protocol semnat de şcoală, Inspectorat, Primărie şi minister, prin care toţi părinţii şi toţi elevii să aibă garanţia că acest semestru se încheie în această locaţie, în cele mai bune condiţii. Pentru viitor, domnul primar va prezenta 3-4-5-6 variante, (...) pe care, în dialog cu reprezentanţii profesorilor, elevilor şi părinţilor le vor analiza pentru a se lua cea mai bună soluţie, (...) care să fie acceptată.

ADVERTISING

De asemenea, apreciez şi mulţumesc colectivului de cadre didactice care, chiar dacă au păreri împărţite, cu toţii au fost de acord să reia cursurile normal, începând cu ziua de luni", a afirmat ministrul.

La rândul său, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a susţinut că, în cele din urmă, "toată lumea" a înţeles că este o problemă legată de siguranţa elevilor.

"Cea mai importantă parte a zilei de astăzi este că, în cele din urmă, toată lumea a înţeles că aici este o problemă legată de siguranţa copiilor, de siguranţa profesorilor. De aici celelalte soluţii legate de posibilităţile de relocare vin de la sine", a declarat Băluţă.

El a spus că din septembrie cursurile se vor desfăşura într-o altă locaţie.

ADVERTISING

Director impus de Inspectorat

Amintim că în urmă cu trei zile situația a escaladat, după ce Inspectoratul Școlar a anunțat că va numi alt director la Șincai.

Zeci de profesori au refuzat marți să intre la ore și au protestat în fața liceului. Ei au atras atenția că mutarea Inspectoratului e făcuta ca noua conducere să sprijine decizia Primăriei Sectorului 4 de a muta colegiul în altă locație.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇