Pot fi combinate eficient şi în siguranţă vaccinurile Pfizer și Moderna? România susţine că nu e niciun risc, restul lumii așteaptă date științifice

Pot fi combinate eficient şi în siguranţă vaccinurile Pfizer și Moderna? România susţine că nu e niciun risc, restul lumii așteaptă date științifice
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autoritățile din România s-au grăbit marți să spună că nu există nicio problemă și nici un risc pentru bărbatul din Târgu Jiu care a fost vaccinat la rapel cu Moderna, deși trebuia cu Pfizer.

Până acum așa este și sperăm cu toții ca așa să și rămână. Însă tonul definitiv din comunicatul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), unde ni se spunea că pentru că ambele vaccinuri sunt sigure ”nu se pune problema unui risc medical suplimentar pentru persoana în cauză”, ne-a făcut să facem cercetări aprofundate.

Și până acum nu există date clare care să susțină convingerea că ”nu se pune problema unui risc suplimentar”.

ADVERTISING

Recomandare CDC: la 28 de zile și doar în situații excepționale

E adevărat că, la finalul lunii ianuarie, Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA (CDC) a modificat recomandarea în acest sens. Astfel, dacă inițial a spus că cele două vaccinuri nu trebuie combinate, acum transmite că acest lucru poate fi făcut ”în situații excepționale” și la o diferență de minimum 28 de zile între doze.

Nu știm cu exactitate câte zile au trecut între doze la Târgu Jiu, dar știm că pentru Pfizer rapelul se face la 21 de zile.

ADVERTISING

Și oricum, și CDC precizează că încă nu are studii pe baza cărora să spună dacă amestecând vaccinurile este afectată cumva eficacitatea imunizării sau siguranța pacientului.

Doar în caz de criză de vaccinuri

Imunologi și virusologi din toată lumea spun totuși că cele două vaccinuri sunt atât de asemănătoare că teoretic n-ar trebui să existe probleme. Dar și ei au insistat, la fel ca CDC, ca mixajul să se facă doar în situații excepționale, ce pot apărea din cauza întârzierilor de livrare a vaccinurilor.

ADVERTISING

”Vaccinurile de la Pfizer și Moderna au exact același material genetic viral, diferă doar mecanismul prin care acesta este transportat în celulele noastre, odată introdus în corp”, spune Ramon Lorenzo Redondo, specialist în virusologie moleculară la Facultatea de Medicină din cadrul Northwestern University, citat de Bloomberg.

Prima doză declanșează răspunsul imun, pe când a doua îl amplifică. John Moore, cercetător în domeniul vaccinurilor la Universitatea Cornell, precizează totuși că nu există date științifice, ci doar ipoteze teoretice la acest moment.

”Nu există date, așa că trebuie să ne folosim rațiunea. Am prefera să avem date, dar nu avem acest lux”, a spus Moore, citat de Bloomberg. El a adăugat însă că, dacă ar fi în situația în care nu are doze pentru rapel, nu ar ezita să combine cele două vaccinuri.

Marea Britanie vrea să știe dacă Pfizer poate fi combinat cu AstraZeneca. Răspunsuri vom avea în vară

Exact din acest considerent al lipsei de vaccinuri, Marea Britanie a pornit un studiu pentru a afla cum pot fi combinate vaccinurile. Însă eforturile britanicilor se concentrează pe combinația Pfizer-AstraZeneca.

Guvernul de la Londra a anunțat în urmă cu aproape o săptămână că investește 7 milioane de lire sterline pentru a afla formula care le oferă protecție maximă cetățenilor. Și testează 8 variante:

  • 2 doze de AstraZeneca administrate la 28 de zile
  • 2 doze de AstraZeneca administrate la 12 săptămâni
  • 2 doze de Pfizer administrate la 28 de zile
  • 2 doze de Pfizer administrate la 12 săptămâni
  • prima doză de AstraZeneca și rapelul cu Pfizer la 28 de zile
  • prima doză de AstraZeneca și rapelul cu Pfizer la 12 săptămâni
  • prima doză de Pfizer și rapelul cu AstraZeneca la 28 de zile
  • prima doză de Pfizer și rapelul cu AstraZeneca la 12 săptămâni

Peste 800 de pacienți vor lua parte la studiu, recrutarea lor urmând să se facă până la finalul lunii februarie.

Iar rezultatele vor fi făcute publice undeva în vară, potrivit anunțului guvernului britanic.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇