Ministrul Educaţiei anunță că elevii și profesorii cu boli cronice vor putea să facă orele online și după redeschiderea școlilor

Ministrul Educaţiei anunță că elevii și profesorii cu boli cronice vor putea să facă orele online și după redeschiderea școlilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, miercuri, că elevii și profesorii care au vulnerabilităţi pot învăţa, respectiv preda online, dar trebuie să aibă un certificat medical.

„În primul rând, cu toţii ne dorim revenirea la normalitate. Normalitate înseamnă şcoală cu prezenţă fizică, componente de online în perioada ce va urma. Elevii care au vulnerabilităţi, certificatul medical, cu siguranţă vor avea acces la învăţarea online. Elevii care au vulnerabilităţi şi care au certificate medicale vor putea învăţa online.

Aparţinătorii: părinţi, bunici ai acestor copii care au vulnerabilităţi generate de boli cronice certificate medical şi ei vor avea acces la învăţământ online. 

ADVERTISING

Cadrele didactice pot avea vulnerabilităţi şi cu certificat medical vor putea să predea online, asta în cazul în care nu vor exista - şi în cea mai mare parte nu există - cadre didactice care să înlocuiască aceşti colegi care au vulnerabilităţi medicale.

În acest fel vom asigura accesul la învăţământ online oricui are o motivare solidă, o certificare medicală”, a declarat Sorin Cîmpeanu, întrebat miercuri despre faptul că unii părinţi au semnat o petiţie în care cer ca şcolile să fie deschise din luna februarie în sistem hibrid, în contextul noii tulpini de coronavirus apărută şi în România.

”Riscul nu poate fi eliminat”

El a adăugat că riscul nu poate fi eliminat, ci gestionat, iar dacă specialiştii vor spune pe 2 februarie că riscul poate fi gestionat, atunci şcolile pot fi deschise cu prezenţă fizică.

ADVERTISING

„Teama este un lucru normal, riscul nu poate fi eliminat, riscul poate să fie gestionat. Dacă cei cu compentenţă în domeniul medical ne vor spune pe data de 2 februarie că acest risc, din perspectivă sanitară, poate fi gestionat, atunci şcolile se vor deschide cu prezenţă fizică.

  • prezenţa fizică în scenariul verde, rata de infectare sub 1 la mie,
  • toate şcolile deschise, prezenţă fizică pentru grădiniţe, învăţământ primar, clase terminale, la rata de infectare între 1 şi 3 la mie,
  • prezenţă fizică doar în grădiniţe şi în învământ primar în scenariul roşu, rată de infectare de peste 3 la mie, dar nu mai mult de 6 la mie, caz în care întreaga localitate intră în carantină.
ADVERTISING

Acolo unde există prezenţă fizică se poate spune că ne-am întors la normalitate. Întoarcerea la normalitate înseamnă întoarcere la regulile care nu dădeau posibilitatea de a alege fără motiv dacă vrei sau dacă nu vrei să mergi la şcoală. Această alegere nu exista nici pentru elevi, nici pentru cadre didactice”, a completat Cîmpeanu.

Citește și alte știri din Educație:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇