60.000 de cadre didactice sunt programate pentru vaccinare antiCovid, anunță ministrul Cîmpeanu

60.000 de cadre didactice sunt programate pentru vaccinare antiCovid, anunță ministrul Cîmpeanu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că 47% dintre cadrele didactice sunt înscrise în platforma pentru vaccinare, iar 60.000 de profesori sunt deja programaţi pentru imunizare.

Procentul celor din personalul didactic auxiliar înscrişi sau programaţi pentru vaccinare este şi mai mare, iar 6.000 de angajaţi din sistemul de educaţie s-au vaccinat deja, precizează ministrul, adăugând că numărul celor care se arată dispuşi să se vaccinare a crescut peste aşteptările sale.

"Pot să vă dau în premieră situaţia reală pe care am văzut-o în urmă cu o oră. Există un număr de 47% cadre didactice din învăţământul preuniversitar care sunt înscrise în platformă.

ADVERTISING

31% din totalul cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, adică 60.000 de cadre didactice sunt deja programate.

La nivelul personalului didactic auxiliar există un procent de 50% deja doar pentru învăţământul preuniversitar, care sunt deja înscrise în platformă. Dintre acestea care sunt înscrise în platformă, 34% sunt deja programate. Şi personalul didactic are de asemenea nişte cifre încurajatoare”, a afirmat ministrul Educaţiei, duminică seară, la Antena3.

Mesajul ministrului Educației pentru părinți, după apariția unui posibil focar cu noua tulpină COVID la o școală din București

ADVERTISING

6.000 de angajați s-au vaccinat deja

El a menţionat că 6.000 de angajaţi din Educaţie s-au imunizat deja.

"Faţă de ultima raportare care ne-a arătat că 168.000 de angajaţi ai sistemului naţional de învăţământ – 45% în sistemul preuniversitar şi 60% în sistemul universitar – creşterile au fost mult mai mari decât eu, personal, mă aşteptam. Adică, mai exact, mult mai mulţi zilnic s-au adăugat cu privire la disponibilitatea de vaccinare, mai mult decât atât au fost planificaţi pentru vaccinare. Mai mult decât atât, un număr de 6.000 de angajaţi din învăţământ s-au şi vaccinat deja”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

ADVERTISING

El a menţionat că are "garanţia" din partea coordonatorului campaniei naţionale de vaccinare cu privire la faptul că angajaţii din învăţământ vor avea prioritate la vaccinare înainte de 8 februarie, fără a afecta programările deja existente.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇