Donald Trump este inapt să își mai îndeplinească atribuțiile până la finalul mandatului și acesta este argumentul pentru care liderul minorităţii democrate din Senat Chuck Schumer ii cere vicepreşedintelui Mike Pence să-l demită pe preşedintele în funcție.
''Ceea ce s-a întâmplat ieri la Capitoliu a fost o insurecţie împotriva Statelor Unite, instigată de preşedinte'', a scris Chuck Schumer, cerând republicanului Mike Pence să invoce cel de-al 25-lea amendament din Constituţie care permite vicepreşedintelui şi unei majorităţi a cabinetului să-l declare pe preşedinte ''inapt'' pentru îndeplinirea atribuţiilor şi să-l îndepărteze de la putere.
"Dacă vicepreşedintele şi cabinetul refuză" să facă acest lucru, "Congresul ar trebui să se reunească pentru a demara o procedură de destituire a preşedintelui", a adăugat Chuck Schumer. "Acest preşedinte nu ar trebui să mai rămână în funcţie o zi", a insistat el.
Potrivit unor informații din presa americană, miniştri ai administraţiei miliardarului republican au discutat despre posibilitatea invocării celui de-al 25-lea amendament din Constituţie încă de miercuri seara.
Dacă multe voci democrate s-au ridicat pentru a cere demiterea din funcţie a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump prin acest amendament sau printr-o procedură de destituire (''impeachment''), sunt puţini republicani care ar face acest lucru, conform agenţiei de presă citate.