Coduri roşu și portocaliu de inundaţii pe râuri din mai multe judeţe

Hidrologii au emis, marţi dimineaţa, trei avertizări de inundaţii pe râuri din mai multe judeţe, valabile pe durata următoarelor ore. Este vorba despre coduri roșu, portocaliu și galben.

Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), până la ora 12:00, se vor produce în continuare scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale Cotelor de Pericol:

ADVERTISING
  • pe râul Lotru - bazin aval Ac. Brădişor, judeţul Vâlcea,
  • pe râul Motru - bazin amonte S.H. Broşteni, judeţele Gorj şi Mehedinţi,
  • pe afluenţii de dreapta ai Oltului aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Lotru - amonte Ac. Ioneşti, judeţul Vâlcea.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare şi pe unele râuri din bazinele hidrografice: Motru - bazin amonte S.H. Târmigani.

Cod portocaliu

De asemenea, INHGA a emis și avertizări Cod portocaliu de inundaţii, valabile pe râuri din patru judeţe, până la ora 12:00.

ADVERTISING

Potrivit sursei citate, ca urmare a precipitaţiilor lichide înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpada, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de Inundaţie:

  • pe râul: Lotru - bazin aval Ac. Brădişor (judeţul Vâlcea),
  • pe râurile din bazinul hidrografic Jiul de Vest - bazin amonte S.H. Iscroni (judeţul Hunedoara)
  • pe râul Motru - bazin aval S.H. Târmigani - amonte confluenţă cu râul Coşuştea (judeţele Gorj şi Mehedinţi).
ADVERTISING

Cod galben

Totodată, hidrologii au emis și o avertizare nowcasting Cod galben de inundaţii, valabilă în orele următoare pe râurile Crişul Negru şi Crişul Alb.

Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), până la ora 16:00, se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe unele râuri din bazinele hidrografice: Crişul Negru - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, respectiv Crişul Alb - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos (judeţele: Bihor, Arad şi Hunedoara). 

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇