Topit la umbra votului liber exprimat al cetățenilor lipsiți de prejudecăți, dar constrânși de nevoile existențiale, spirituale și aspiraționale, Premierul Soare revine, mai strălucitor, mai reșapat, mai neștiutor într-ale mâncatului de usturoi și mai senin ca niciodată.
Când am votat, nu știu ce a fost cu mine, precis am fost într-o stare de confuzie asemenea multor conaționali și sigur mă gândeam cum să votez mai bine ca mereu purul și tânărul Ludovic să fie ba șef de Parlament, ba prim-minsiru, șef de partid și ce-o mai vrea el să fie.
În 2019, prin lovitura de penalitate dată de trădătorii ALDE partidului etern câștigător al alegerilor, deja am avut înscăunat un prim-Ludovic. Acum un an, Ludovic-Întâiul a adunat o oaste de strânsură și a dărâmat căruța unui PSD de 50% în alegeri, dar prea obosit și trândav pentru a se putea mobiliza să-și termine en fanfare mandatul la cârma țării.
Setea de putere a fost atât de mare, încât am vazut o execuție șoc a tuturor pretorienilor PSD și înlocuirea lor cu circarii PNL, iar unde nu a fost posibil, din lipsă de cadre, s-a apelat la veșnica transhumanță politică dâmbovițeană.
Dar nici nu se topise bine zăpada de pe primul anotimp al înscăunării lui Ludovic the One, că pupilul Cîțu fu propus în fruntea liotei guvernamentale. Numai că, emoționat de atâta onoare acordată și vazându-l pe Ludovic al nostru îndurerat și abătut, tocmai când ajunse la altar, premierul surogat zise pătruns: NU!
Și uite așa, în locul lui Ludovic No. 1 veni interimatul lui Ludovic Second Hand, asta cât să capete puțin suflu în rarunchi și să se proclame, cu ajutorul unei noi pături de trădători, Ludovic al III-lea.
Bântuiți de pandemie și mângâiați de lene, mai marii PSD-ului nu s-au căznit să-l mai deranjeze pe micuţul Ludovic dezlanțuit în țarcul cu țărână unde se juca cu mașinuța în nisip printre palatele Cotroceniului, Victoriei, Parlamentului.
Numai că setea de putere îl îndemnă pe terțul Ludovic să-și dovedească nivelul de globule roșii din instalație și hotărî să plece la luptă dreaptă cu balaurul PSD-ist.
Toate bune, doar că micuţul nostru se văzu înfrânt și dete buzna la poarta Cotroceniului să se văicărească: ”Stâpâne, m-a bătut Marcel!” Vazând atâta jale și predispoziție de scurtare de vene, Bătrânul Împărat îl mângâie pe creștet pe plângăciosul Ludovic și îi arătă un principiu al metafizicii conform căruia totul e o iluzie, iar locul unu nu înseamnă neapărat primul.
Așadar, Ludovic al III-lea își strânse jucăriile și îl împinse pe același Florinel să se prefacă șef pentru o zi, până își încearcă el norocul la alt palat, cel al Parlamentului.
Suflete insensibile și vândute puterilor Apusene, partenerii de coaliție îl luară cu furcile pe Ludovic al nostru, iar acesta nu zăbovi prea mult și veni cu soluția salvatoare: a plecat Ludovic al III-lea, trăiască Ludovic al IV-lea!
Și cum să dea de știre mai bine poporului decât să iasă în fața palatului de pe malul lacului și să vorbească chiar despre el la persoana a treia singular.
Pe viitor, pentru a fi mai convingător, îi propunem lui Ludovic al câtelea va fi el în acel moment să depășească starea de subsemnat și să avanseze la: Domnia-mea, Înălțimea-mea, Maria-mea și alte ”mele” insoțite de prefixuri diferite, dar care definesc același Ludovic.
În acest ritm, după 4 ani vom ajunge la mult râvnitul rang de Ludovic the Great și am terminat povestea, ca să știe toată lumea.
Cert este că, surprins de veste, Bătrânul Împărat care tocmai se afla la o campanie de înfipt scobitori în glia țării, își intrerupse îndeletnicirile de pădurar de ocazie și, țintuit în fața panoului de onoare destinat declarațiilor solemne în fața camerelor de luat vederi, pronunță sfios ca o Scufiță-Roșie fugind de lup prin pădure: ”dacă e să fie prim-ministru, atunci Ludovic să fie!”
Deocamdată, povestea e în plină desfășurare și, probabil, în acești patru ani vor mai urma mulți ludovici, plecând de la premisa că ”schimbarea e bună, dar de la mine în jos, eu doar mă transform”.
Poate ni s-a făcut lehamite de atâtea serii Transformers și reușim să închegăm o formulă nu care să ne conducă neapărat, de asta suntem sătui, dar care să aducă un suflu nou, o abordare diferită în politica românească, iar interesul țării să nu fie remorca șmecheriilor de partid.
Poate să gândește Bătrânul Împărat mai apăsat, analizează ce are în cetate și observă că varianta dacianică e ceea ce trebuie.
Un sfat pentru mințile arcuite în efortul negocierilor: propuneți-i lui Dacian Cioloș să se suspende din partid și să preia funcția de prim-ministru! Scurtați astfel chinurile facerii unui guvern de coaliție, rezolvați enigma distribuirii palatelor și, ceea ce este mai important, scoateți țara din derivă și o așezați între suratele premiante din UE.
Dacă vă temeți că un Cioloș neutru, ieșit din partid, va trage tot spre oștenii lui, vă înșelați amarnic; așa cum îl știu, omul ăsta nu este dispus să tragă nici pentru interesul lui dacă obiectivitatea funcției i-o impune.
Dovadă a fost și nefructificarea oportunității alegerilor din 2016, atunci când era la putere și avea posibilitatea să influențeze anumite lucruri în favoarea sa.
Apropos, dinastia ludovicilor a fost înfrântă prin revoluție. Acum, în Romania este momentul oportun pentru o revoluție politică și nu trebuie să așteptăm perpetua metamorfozare a Ludovicului al câtelea vrea el.
