Dacă în cazul partidului lui Vadim Tudor, electoratul venea dintr-o zonă nostalgică a foștilor activiști comuniști, AUR are mai degrabă un electorat tânăr, ale cărui dezamăgiri au fost manipulate în discursuri extremiste, nu fără știința unor oligarhi din umbră.
Cine sunt aceștia însă și cât de mult material pe termen lung au la dispoziție liderii unui partid ”trumpist”, așa cum îl definește Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford si director al Oxford Digital Diplomacy Research Group, într-un dialog cu Spotmedia.ro?
Corneliu Bjola, cum vă explicați ascensiunea AUR, un partid care a intrat în Parlament, cu peste nouă procente în alegeri, și de care foarte puțini păreau a ști?
Într-o carte publicată spre sfârșitul vieții în 1990 („A World of Propensities”), Karl Popper dezvolta ideea de evoluție și de transformare socială prin prisma ”câmpului de propensiuni” care învăluie și activează o anumită succesiune de evenimente.
Pentru a explica de ce fenomenul A a avut loc, spunea el, nu e folositor să căutam antecedente cauzale în mod deterministic, ci de a observa „propensiunile” (forțe sau presiuni sociale) care fac posibil ca o traiectorie socială să evolueze mai mult în direcția A decât B. Cred că acest model explicativ e folositor pentru a înțelege ascensiunea partidului neo-legionar de care ați amintit.
Patru propensiuni au relevanță și merită discutate în acest caz.
- În primul rând, faptul că spațiul politic pe zona de extremă dreaptă a rămas neocupat de la absorbția și normalizarea PRM în PSD.
Sebastian Ghiță a finanțat masiv prin 2016 un partid extremist de buzunar care sprijinea printre altele protejarea „capitalului autohton”, un eufemism pentru cei ca Ghiță, Dragnea, Mazăre, Udrea, Cocoș etc, care și-au făcut avere prin rapt și extorcări și care doreau să fie recunoscuți ca veritabili oameni de afaceri pe același plan, evident, cu Elon Musk și Jeff Bezos.
Experimentul din 2016 nu a avut succes, așa că segmentul de electorat cu umori radicale care să servească drept platoșă politică pentru oligarhii venali a rămas până de curând fără reprezentare politică.
Înțeleg că Bobby Păunescu și din nou amicul Ghiță sunt implicați în proiectul neolegionar și nu m-aș mira să aud în curând că unul dintre obiectivele politice de bază ale parlamentarilor noului partid este de a legifera protecția, chipurile, a „capitalului autohton” (adică a oligarhilor finanțatori din umbră) și de a da undă verde, prin aceasta, la un nou val și mai agresiv de corupție și infestare politică.
- A doua propensiune mi se pare însă și mai importantă. Dacă în cazul PRM suportul politic venea în principal de la vechea generație de activiști comuniști, ceaușiști nostalgici și cadre de Securitate, noul partid a reușit să atragă o noua generație, mulți sub 30-35 ani. Cred că acest lucru ține de inadecvarea pe care mulți dintre ei au perceput-o în legătură cu viitorul lor. După perioada de efervescență care a urmat accederii României în UE în 2007, când totul devenea din nou posibil pentru mulți ca orizont personal de afirmare și ca proiect de țară, decada care e pe cale să se încheie a fost complet pierdută pentru mulți.
Puciul din 2012 a marcat drastic linia de separație dintre ce era oarecum catalizant ca viziune democratică de țară europeană (în pofida sincopelor și exceselor vulgare ale lui Traian Băsescu) și reîntoarcerea la tenebrele USL-iste de mizerii politice și incompetență de guvernare.
Să nu uităm, ultimii 4-5 ani au fost de asemenea irosiți cu aplomb de o grupare infracțională condusă de fostul lider PSD (dar cu complicitatea fățișă a CCR și a Avocatului Poporului), în scopul unic și declarat de a legifera cleptocrația, furtul banului public cu legea în mână.
Rezultatul acestei dezamăgiri cumulate în ultimii 10 ani este USR-PLUS, pe de o parte (susținut de un public educat, individualist și cu încredere în viitor) și neo-legionarii, pe de altă parte (care au reușit să adune oarecum pe cei cu o educație precară, orientare colectivistă și speriați de viitor).
- A treia propensiune importantă este cea de lungă durată și care ține de rezistența virulentă și periodică la modernitate (cu BOR ca vârf de lance), pe care Lovinescu o definea destul de incisiv în 1925 ca „fecundarea fondului național prin elementul creator al ideologiei apusene”.
Procesul de modernizare instituțională, politică și economică a României rămâne în linii mari cam același ca cel descris de Lovinescu (dacă nu includem evident și conceptul neaoș de „democrație originală” promovat „elegant” de Iliescu la lumina lămpașelor și pe care Vestul „ingrat” și „arogant” a refuzat să îl adopte).
Vocalizările inepte ale liderilor neo-legionari față de UE fac parte din același registru de negare pavloviană a viitorului european al României și de promovare a unui ersatz unsuros de inspirație rasistă, xenofobă, misoginistică și grobiană, totul „la umbra Bisericii” .
Ca și foștii legionari, noua mișcare nu este interesată de viitor și de modernitate, ci de zombificarea unui trecut covidat și putrefiant. Sursa lor de inspirație ideologică nu este potențialul și demnitatea umană, ci cimitirul și fundamentalismul religios (vezi și obsesia patologică cu moaștele).
În viziunea lor, individul nu are dreptul la identitate, ci doar să se flageleze și să se auto-mutileze constant pentru a se încadra în sicriul ideologic pregătit cu rigiditate procustiană de partid: bărbat alb, care doarme cu Biblia sub pernă, visează hetero în verde, mănâncă mămăligă în ițari și aruncă cu crucea blestemând după toți cei care refuză să se lase agresați și intimidați de noile trupe de asalt de pe Facebook.
- În fine, ultima propensiune este trumpismul ca model ideologic de emulat și care ar putea explica rezonanța neolegionarismului cu o parte din diaspora, în special din Statele Unite.
Multe teme enunțate de noul partid sunt copiate la virgulă din discursurile lui Trump și ale ideologului lui, Steve Bannon (inclusiv pe partea de misoginism).
Trumpismul e o ideologie prin excelență de natură fascistă: totul se învârte în jurul liderului; ce spune el e adevărat prin definiție, faimosul „Fuhrerprinzip” – cuvântul liderului e deasupra legii, dar are forță de lege; vezi și încercările lui Trump de a declara alegerile fraudate fără nicio dovadă și în ciuda declarațiilor contrare ale oficialilor americani și ale judecătorilor numiți chiar de Trump. Suporterii sunt gradual transformați într-o masă amorfă de control prin instrumentarea sistematică de către lider a politicii urii împotriva minorităților (etnice, sexuale, politice).
Trump va fi dat afară de guler din Casa Albă pe 20 ianuarie, dar trumpismul ca ideologie va continua să rămână influent o perioadă, întrucât oferă o supapă de refulare politică celor care nu reușesc să se adapteze la transformarea structurală care are loc la nivel global și care e în principal indusă de interdependența economică și revoluția tehnologică.
Mesajul neolegionarilor are același scop: de a ignora nevoia de adaptare la presiunile structurale de modernizare și de a-și tine simpatizanții captivi prin mobilizarea lor împotriva minorităților de tot felul: etnicii maghiari, femeile (ca minoritate politică), comunitatea LGBTQ, rromii, intelectualii etc.
Convergența acestor propensități mă face să privesc cu scepticism discuțiile despre „experimentele de laborator” care chipurile ar explica apariția subită a noii mișcări.
Dar de la un partid marginal, la aproape 10 procente, chiar și cu o prezență redusă la urne. Cu o campanie pe social media, dar care nu a fost practic remarcată în bulele mainstream, să le spun așa. Vedeți aici o campanie clasică de manipulare, pe model rusesc? Poate fi o ”lucrare” a unor grupuri de influență/manipulare?
Neo-legionarismul este produs organic, nu rusesc sau confecționat de servicii (ultimele au competențe bune pe domeniu de siguranță cibernetică, dar sunt destul de modeste pe domeniul de strategii de influență digitale).
Acestea fiind spuse, rușii sunt evident interesați să amplifice prin Sputnik sau online orice mișcare care poate adânci tensiunile sociale în țările UE.
Asta e modul lor de operare: așa cum l-au susținut pe Dragnea și penalii lui, așa vor susține neolegionarii și toate cozile de topor autohtone (A. Severin, A. Năstase) care promovează agenda strategică distructivă a Rusiei față de țările europene.
Neolegionarii sunt noviciok-ul pe care Rusia îl va presăra asiduu în paharul politicii românești în următorii ani prin Sputnik și social media în încercarea lor de a sabota modernizarea europeană a României.
Spuneți-mi cum se fabrică o astfel de campanie, care sunt pașii. Cum se inflamează un curent marginal?
Din câte am apucat să observ până acum, succesul online al noului partid e legat de capacitatea lor de a crea evenimente (mitinguri, manifestații) și de a le folosi pentru a promova un mesaj simplu, auto-victimizant și conspiraționist.
Limbajul liderilor e precar și găunos, ideile susținute sunt puține și copiate de la alții (în special de la Trump), dar au o prezență vizuală bună (mereu în mișcare, discutând și interacționând).
Au beneficiat de lipsa de competiție pe durata pandemiei și de o percepție de „noutate fără bagaj” (față de celelalte partide), care e unul din factorii cheie care stimulează diseminarea online.
Vor aplica aceeași rețetă și de aici încolo: provocare continuă (apăsat pe butoane care să creeze controverse și să motiveze presa să vorbească despre ei; vezi cazul recent de rasism din sport) dublată de nesimțire (a ignora sau minimiza orice declarație mizerabilă făcută de reprezentanții lor).
Cât de stabil e însă acest fenomen, care a canalizat, spuneți, curente marginale, a speculat practic deziluzii, dezamăgiri și le-a amestecat într-un fel de talmeș balmeș naționalist?
În același timp, reacția la ascensiunea noului partid trebuie calibrată. Pe termen scurt vor rămâne probabil populari, dar pe termen mediu ‚masca’ pe care o poartă va pica.
Neolegionarii sunt în esență lor un partid anti-românesc: nu au absolut nici un program de viitor și doresc să țină România înapoiată din punct de vedere economic, social și politic.
În momentul de față, ei reprezintă un grup destul de eterogen, cu lideri care abia știu să vorbească fără să se încurce de trei ori până încheie propoziția, și cu un discurs de nivel de cârciumă din Văscăuții-de-Jos.
Va suferi presiuni din partea PSD, care probabil își va reactiva discursul naționalist, dar și interne, dacă tacticile de gherilă de provocare vor eșua (presa va trebui să învețe, așa cum a învățat și presa americană, să nu fie folosită ca megafon de amplificare pentru astfel de provocări bazate pe fake news și dezinformări).
Cel mai important însă este că partidele care formează noul guvern să nu ignore lecția acestor alegeri.
USR-PLUS trebuie să recupereze terenul moral pierdut prin certurile interne fără sfârșit și să se reproiecteze ca principala forță de modernizare politică a României.
Pentru început ar trebui, de exemplu, să insiste să preia Ministerul Justiției și să pună în aplicare exact ce au promis: „România fără hoție” - fără pensii speciale, reformarea CCR și a Avocatului Poporului, eliminarea secției speciale și, atenție (!), rezolvarea rapidă (nu pe model mineriade care să dureze 20-30 ani) a dosarului 10 August. În paranteză fie spus, Cătălin Predoiu e ministrul care i-a costat pe liberali cel mai mult la alegeri tocmai pentru că s-a dovedit total incapabil să gestioneze problemele crunte lăsate de PSD pe Justiție.
În acelaşi timp, decada pierdută din 2012 trebuie recuperată rapid printr-un program accelerat de modernizare economică și tehnologică, în strânsă colaborare cu Comisia Europeană.
Nu e deloc timp de pierdut și contextul creat de pandemie și criza economică nu e ideal, așa că pedala de accelerație trebuie apăsată la maximum.
Mihail Sebastian a prins bine în „Cum am devenit huligan” mecanismul prin care unii dintre generația lui s-au pierdut – „Cheia adevărului, cheia tuturor adevărurilor stă în cămaşă (verde), care îţi va ţine loc de conştiinţă, de inteligenţă, de simţire şi de acţiune”. Cămașa e galbenă azi, nu verde, dar otrava ideologică e de aceeași factură. E bine să ținem minte acest lucru după aceste alegeri #JeSuisSebastian.
