Autoritățile anunță vineri 6.460 de cazuri noi de coronavirus, depistate în ultimele 24 de ore, după prelucrarea a 30.246 de teste. Dintre acestea, 1.867 sunt doar în București.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.252 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate în total 545.567 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 443.168 de pacienți au fost declarați vindecați.
La Terapie Intensivă se înregistrează din nou un record: 1.299 de pacienți se aflau internați in stare gravă, vineri dimineață.
În spitalele Covid sunt internate în momentul de față, în total, 12.319 de bolnavi.
De asemenea, în ultimele 24 de ore 168 de persoane au murit din cauza Covid.
Bucureștiul trece de 7 cazuri la mia de locuitori
În București s-au înregistrat în ultimele 24 de ore 1.867 de noi cazuri de Covid, iar rata de infectare cumulată la 14 zile, raportată la 1.000 de locuitori, a ajuns vineri la 7,04.
Pe locul doi se află Constanța, cu o incidență de 6,88 de cazuri la mia de locuitori, iar pe trei este Ilfov, cu 6,77.
Cele mai mici rate de infectare se regăsesc în Harghita (1,01), Gorj (1,05), Olt (1,44) și Vrancea (1,48).
168 de persoane și-au pierdut viața
Până astăzi, 13.116 persoane diagnosticate cu Covid au decedat.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 168 decese (97 bărbați și 71 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Iată cum arată situația în ceea ce privește vârsta celor decedați:
- 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani,
- 2 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani,
- 8 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani,
- 16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani,
- 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani,
- 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani,
- 48 decese la categoria de peste 80 de ani.
155 dintre cei decedați sufereau și de alte afecțiuni.
Situația testelor
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.386.813 teste.
Dintre acestea, 30.246 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.287 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.959 la cerere.
Câți români sunt în izolare și carantină
În ce privește situația românilor plasați în izolare (dacă sunt confirmați cu COVID) sau carantină (dacă sunt suspecți de COVID), situația stă în felul următor:
- 40.530 de persoane în izolare la domiciliu
- 11.527 de persoane în izolare instituționalizată
- 66.100 de persoane în carantină la domiciliu
- 116 persoane în carantină instituționalizată
Aproape 2.000 de cazuri noi în București
Numărul persoanelor infectate continuă să crească în București. De ieri și până azi s-au înregistrat 1.867 cazuri noi de Covid.
Pe locul doi este Constanța, cu 453 cazuri noi, iar pe locul trei este Cluj, cu 331 cazuri noi.
Situația în diaspora
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.950 de persoane au fost confirmate cu Covid de la deputul pandemiei.
Totodată, 127 de cetățeni români aflați în străinătate au murit: 32 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați.