Prorectorul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), Andrei Terian-Dan, a câştigat un grant în valoare de 1,45 milioane de euro, din partea Consiliului European pentru Cercetare, pentru proiectul „O istorie transnaţională a literaturii române (TRANSHIROL)”.
Universitatea sibiană este, astfel, prima din România care va implementa astfel un proiect de cercetare european de tip ERC-Consolidator, informează un comunicat de presă remis miercuri.
"Consiliul European pentru Cercetare (CEC) a anunţat astăzi, 9 decembrie, câştigătorii celui mai recent concurs de granturi, 'Consolidator Grant', destinat cercetătorilor aflaţi la mijlocul carierei.
Printre aceştia, cercetătorul român Andrei Terian-Dan, de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu (ULBS), a câştigat un grant în valoare de 1,45 milioane EUR pentru proiectul O istorie transnaţională a literaturii române (TRANSHIROL).
Finanţarea face parte din actualul program de cercetare şi inovare al UE, Orizont 2020
Cu acest sprijin, noii beneficiari de granturi vor putea să îşi consolideze echipele şi să aibă un impact considerabil", se arată în comunicatul de presă.
Potrivit sursei citate, "ipoteza de lucru a proiectului TRANSHIROL şi unul dintre elementele sale inovatoare este aceea că o 'naţională' nu ar trebui considerată în primul rând un sistem, ci mai degrabă o reţea definită de comunităţile transnaţionale în care este integrată.
O istorie a literaturii mondiale scrisă dintr-o perspectivă românească
Astfel, Andrei Terian-Dan şi echipa sa şi-au propus să documenteze istoria de cinci secole a literaturii române şi creşterea progresivă globală a reţelei acesteia.
Istoria transnaţională a literaturii române care rezultă din acest demers încearcă să devină, în cele din urmă, o istorie a literaturii mondiale scrisă dintr-o perspectivă românească.
"Proiectul va reuni nu numai un set de orientări de ultimă generaţie în materie de studii literare şi în domeniul mai larg al teoriei culturii, ci şi o serie de aspecte interdisciplinare, de la sociologie şi imagologie şi până la studii digitale şi cantitative.
Fiind expert în literatura română, pe parcursul carierei sale, profesorul Terian-Dan a fost cercetător invitat în Regatul Unit, Spania şi Slovenia şi îşi desfăşoară în prezent activitatea la universitatea pe care a absolvit-o, şi anume Universitatea Lucian Blaga din Sibiu", conform comunicatului menţionat.
Obiectivul principal al proiectului TRANSHIROL este de a arăta că literatura română a avut întotdeauna un caracter internaţional, fiind conectată de-a lungul evoluţiei sale la diverse reţele şi comunităţi care depăşesc frontierele etnice, geografice şi lingvistice consacrate.
Din acest punct de vedere, proiectul îşi propune să scrie nu numai o istorie transnaţională a literaturii române, ci şi o istorie a literaturii mondiale privite din perspectivă românească.
Cea mai semnificativă performanță a unei universități românești
"TRANSHIROL marchează o premieră atât la nivel local (fiind primul proiect H2020 în care ULBS este coordonator, nu doar partener), cât şi la nivel naţional.
El poate fi considerat drept cea mai semnificativă performanţă de până acum a unei universităţi româneşti în domeniul granturilor europene de cercetare, în condiţiile în care puţinele proiecte care au mai fost câştigate până în prezent de universităţi din România s-au încadrat în categoria Starting.
Nu în ultimul rând, grantul TRANSHIROL reprezintă o reuşită în sine. La competiţia Consolidator 2020 au fost depuse 2.506 aplicaţii, dintre care au fost selectate doar 327 de proiecte câştigătoare.
Din lista granturilor câştigătoare reiese că proiectul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu a concurat cu succes aplicaţii depuse de universităţi europene de prestigiu, precum acelea din Cambridge, Oxford, Londra (UCL), Amsterdam (UA, VU), Viena, Paris (Sorbonne), Berlin (HUB), Munchen (LMU), Roma, Madrid (UAM), Bologna, Barcelona ş.a", arată cei de la ULBS.
Rectorul ULBS, Sorin Radu, consideră că acest proiect este un succes în domeniul cercetării.
"Aproape toată lumea se pricepe să vorbească despre performanţă în România, dar puţini reuşesc să o şi realizeze.
Prin succesele sale recente din domeniul cercetării, universitatea noastră a demonstrat că face parte din a doua categorie.
Proiectul câştigat de Andrei Terian este o realizare majoră, dar nu trebuie să uităm că asemenea nuclee de excelenţă există în toate facultăţile universităţii noastre.
Ne vom strădui ca şi pe viitor să le identificăm, să le susţinem şi să le punem în valoare, pentru ca universitatea noastră să-şi ocupe locul pe care îl merită", a declarat rectorul Sorin Radu.
Granturile de tip "Consolidator" ale CEC se acordă cercetătorilor care dau dovadă de excelenţă, de orice naţionalitate şi vârstă, cu o experienţă de cel puţin şapte până la doisprezece ani de după încheierea doctoratului şi cu un bilanţ ştiinţific foarte promiţător.
Cercetarea trebuie efectuată într-o organizaţie de cercetare publică sau privată situată într-unul dintre statele membre ale UE sau în una dintre ţările "asociate".
Finanţarea se oferă pentru o perioadă de până la cinci ani şi acoperă în principal angajarea de cercetători şi alţi membri ai personalului cu scopul de a consolida echipele beneficiarilor de granturi.