Anda Badea, consilier local din partea USR PLUS al Sectorului 2, anunță că a fost suplimentat bugetul pentru bursele elevilor din sector.
Joi, 26 noiembrie, a avut loc o ședință de CL.
”Astăzi (joi-n.red.) în ședința de Consiliu Local am deblocat acordarea burselor pentru elevii din sector!
Ne bucurăm în primul rand că am reușit să găsim suma de 6 milioane de lei pentru a putea suplimenta bugetul pentru burse.
A doua reușită este că am corectat nedreptatea vechiului executiv care acorda bani mai puțini copiilor săraci care învățau bine, decât celor săraci care doar treceau pe la școală”, a scris Badea pe contul său de Facebook.
Astfel, bursele aferente primului semestru al acestui an vor ajunge la elevi în luna decembrie.
”Nu în ultimul rând, faptul că am votat acest proiect acum, înseamnă că elevii își vor primi în decembrie bursele pe semestrul I al acestui an școlar (inclusiv din urmă). Dacă nu îl votam în ședința de astăzi, era foarte probabil ca bursele să se fi virat după anul nou, ceea ce era de neacceptat!
Deși cel mai important proiect a fost cel legat de burse, este de menționat că astăzi am votat atât execuția bugetară, cât și rectificarea de buget, precum și un proiect prin care se șterg toate datoriile sub 40 de lei la Direcția Venituri Buget Local”, se mai arată în postare.
Amintim că, în urmă cu câteva zile, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, promitea că va reporni sistemul de burse.