Mulțumim pentru nimic, 2025!
Ai fost un an dezastruos, ca un tomberon în flăcări, în care majoritatea dintre noi și-ar fi dorit să fie Suni Williams sau Butch Wilmore, este concluzia unui articol din rubrica de satiră Declassified a Politico.
Williams și Wilmore sunt cei doi astronauți care ar fi trebuit să stea în spațiu aproximativ 10 zile, dar au ajuns să rămână aproape 10 luni, revenind pe Pământ abia în martie anul acesta și evitând astfel aproape trei luni de suferință.
„Bine ați revenit, oameni buni. Am vești bune și vești rele: vestea bună este că sunteți acasă în siguranță; vestea proastă este că nu a câștigat alegerile Kamala Harris.”
Câștigătorul alegerilor, Donald Trump, desigur, a dominat agenda știrilor, la fel cum un urs ar domina raionul de miere, dacă ar fi liber într-un supermarket.
A aplicat tuturor tarife prost gândite, inclusiv unor insule nelocuite din apropierea Antarcticii. Și a avut un conflict spectaculos cu Elon Musk, care, asemenea lui Lazăr cel renăscut, s-a apropiat prea mult de soarele (portocaliu) strălucitor.
În Europa, a fost un an ciudat. Germania l-a înlocuit pe „Căpitanul Charismă”, Olaf Scholz, cu Friedrich Merz, care mereu pare că i-ai ocupat locul din parcare la supermarket, chiar dacă a așteptat răbdător mult timp.
Franța și Italia și-au inversat rolurile: Italia a devenit model de stabilitate, în timp ce Franța s-a transformat într-un „coș de gunoi” (fin și artizanal), în care atât de mulți oameni au fost prim-miniștri încât, la momentul scrierii, Eric Cantona deține această funcție.
La Bruxelles, Ursula von der Leyen a fost la fel de populară ca o operație nedorită și invazivă și a supraviețuit nu uneia, ci la trei moțiuni de cenzură în Parlamentul European, care astăzi înclină atât de mult spre dreapta încât riscă să se prăbușească.
Dar au existat și povești de succes.
Noul papă pare plăcut, ceea ce înseamnă că Biserica Catolică a rupt ciclul „papă bun/papă rău” din ultimele timpuri.
Și António Costa se descurcă mult mai bine ca președinte al Consiliului European - un rol care, după câte putem înțelege, implică să comanzi suficientă apă minerală pentru ședințe - decât Charles Michel. Recunosc, chiar și un ambalaj de sandviș Exki ar fi performat mai bine decât Michel, dar în zilele noastre, te bucuri de victoriile pe care le mai poți avea.
Așadar, să ridicăm un pahar pentru lumina anului 2026. Nu poate fi mai rău, nu-i așa?
Citatul anului: „Este un semn prost pentru majoritățile europene, este un semn prost pentru Europa, este prost pentru lupta împotriva schimbărilor climatice.” Co-liderul grupului Verzilor, Terry Reintke, nu a fost mulțumit că conservatorii UE s-au aliat cu extrema dreaptă în Parlamentul European.
Cine a avut succes
„Am sărutat un prim-ministru": În cuvintele nemuritoare ale lui Avril Lavigne: El era prim-ministru, ea era o vedetă pop, pot să fiu mai clar de atât? Justin Trudeau și Katy Perry formează oficial un cuplu. Se pare că era nevoie doar de o aventură penibilă de turism spațial și o demisie rușinoasă, pentru ca un cuplu de forţă să înflorească. Există speranță pentru toată lumea, oameni buni.
Supraviețuitoarea: Şea Comisiei, Ursula von der Leyen, a reușit să supraviețuiască unui total de trei moțiuni de cenzură anul acesta. Partidele de extremă dreapta și de extremă stângă au încercat fiecare, demonstrând că nu e vorba de ideologie - pur și simplu, nu le place de ea. Și oamenii mai spun că societatea este iremediabil divizată. Iată că nu.
Şi ce a mers prost
Relațiile SUA-UE: Vă mai amintiți când SUA chiar aprecia UE? Vicepreședintele JD Vance nu. La Conferința de Securitate de la München, el a atacat democrațiile europene, insistând că cea mai mare amenințare nu este Rusia, ci propriile lor războaie culturale. Cu prieteni ca aceștia…cine are nevoie de duşmani?
Titlurile regale: Ducele de York, prințul Andrew, nu mai există. Acum va fi cunoscut sub numele Andrew Mountbatten Windsor. Ceea ce, dacă ne gândim la acel al doilea prenume, este pedeapsă suficientă. Fratele său mai mare, Charlie, i-a tăiat și finanțarea publică: Dacă Mountbatten are vreodată nevoie de un job, există întotdeauna Pizza Express.
Premiu ironic pentru utilizarea remarcabilă a haosului politic într-o democrație
Ce an a fost pentru Marine Le Pen și politica franceză, care i-a oferit Italiei un rar răgaz de a nu mai fi mascota haosului în Europa.
Şefei partidului de extremă dreapta Adunarea Naţională i s-a interzis să candideze la funcții publice timp de cinci ani, după un scandal cu joburi fictive în Parlamentul European, în martie. În teorie, asta ar trebui să o scoată din cursa prezidențială din 2027, presupunând că vom mai avea democrații funcționale până atunci. Cariera ei ar fi trebuit să se oprească pe loc.
Dar Marine nu este o persoană care renunță, mai ales că adjunctul ei, Barbie Bardella, așteaptă - puțin prea nerăbdător - să preia ștafeta. Tot ce avea nevoie era ca electoratul francez să fie distras de scandaluri mai recente și să îi permită să își plănuiască discret revenirea.
Intră în scenă: președintele Emmanuel Macron și un studiu de caz pentru sindromul bărbaților albi, încrezători, la limita iluziilor. A schimbat prim-miniștri mai repede decât Samantha Jones își schimba iubiții, părând uimit de fiecare dată când mai pleca unul. E aproape drăguț că niciodată nu s-a gândit că problema ar putea fi chiar el.
Poate că a venit timpul ca o femeie președinte să aducă stabilitate Franței: Uitați-vă la Italia și guvernul său care absolut nu e neofascist.
Ah, cum s-a întors roata.
B.B.