Marine Le Pen, liderul partidului de extremă dreaptă din Franța, Adunarea Națională, a fost găsită vinovată într-un caz de deturnare de fonduri.
Ea a fost condamnată la patru ani de închisoare – doi cu executare, prin purtarea unei brăţări electronice.
Le Pen va mai trebui să plătească şi o amendă în valoare de 100.000 de euro.
În plus, ea a mai fost condamnată şi la cinci ani de ineligibilitate cu execuţie provizorie, relatează Le Monde.
Potrivit Le Figaro, magistrații au aprobat solicitarea procurorilor, care au cerut ca Le Pen să aibă o interdicție imediată de cinci ani de a ocupa funcții publice în cazul în care este găsită vinovată, indiferent de orice proces de apel, folosind o măsură denumită „execuție provizorie”. Această sentință o va împiedica să candideze la alegerile prezidențiale din 2027.
Le Pen și alți 24 de oficiali ai partidului său au fost acuzați de deturnarea a peste 3 milioane de euro din fondurile Parlamentului European, pentru a plăti personal din Franța între 2004 și 2016.
Le Pen a negat acuzațiile conform cărora ar fi fost în fruntea „unui sistem” menit să redirecționeze fondurile UE în beneficiul partidului său.
Le Pen ar fi delapidat 474.000 de euro
Marine Le Pen, partidul ei Adunarea Națională (RN) și alte 24 de persoane - inclusiv actuali și foști parlamentari francezi și europarlamentari - sunt acuzați că au folosit în mod ilicit fonduri ale Parlamentului European pentru a-și plăti asistenții parlamentari pentru munca la partid, mai degrabă decât cea depusă pentru forul UE, din 2004 până în 2016.
Președintele instanței a precizat că suma delapidării care o vizează pe Marine Le Pen se ridică la 474.000 de euro, pentru posturile a patru asistenți parlamentari.
Au negat faptele
Le Pen și cei implicați au negat cu toții faptele și susțin că modul în care au folosit banii a fost legitim și că acuzațiile se bazează pe o definiție prea restrânsă a ceea ce face un asistent parlamentar.
În vârstă de 56 de ani, Le Pen a candidat de trei ori la alegerile prezidențiale și a declarat că 2027 ar fi ultima sa încercare de a obține funcția supremă.
„O decizie profund antidemocratică”
Marine Le Pen a declarat recent că ar fi „o decizie profund antidemocratică”, dacă tribunalul din Paris ar pronunța împotriva ei o sentință de ineligibilitate, relatează AFP.
„Dacă mi se interzice să candidez cu executare provizorie, deci cu imposibilitatea reală ca apelul meu să aibă o influență asupra deciziei, ar fi, fără îndoială, o decizie profund antidemocratică, întrucât ar priva poporul francez de a-și alege potențial viitorul președinte al Republicii”.
Cu circa două săptămâni înainte de o decizie a tribunalului, Marine Le Pen s-a declarat „extrem de calmă”, întrucât este o „luptătoare” și a învățat de la o vârstă foarte fragedă că „lupta judiciară împotriva ta face parte din lupta politică”.