Ungaria se va asigura că Vladimir Putin poate intra în țară pentru un summit cu președintele american Donald Trump, planificat la Budapesta, a declarat ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto. Asta deși pe numele liderului rus a fost emis un mandat internațional de arestare, iar Budapesta e obligată să-l pună în aplicare dacă acesta intră în Ungaria.
Donald Trump a fost de acord joi ca un al doilea summit privind războiul din Ucraina să fie găzduit în capitala Ungariei, spunând că acesta ar putea avea loc în următoarele două săptămâni.
Premierul ungar, Viktor Orban, și-a luat în serios rolul de gazdă și joi a vorbit imediat cu Trump, iar azi dimineață a discutat cu Putin, anunțând că pregătirile "merg cu viteză maximă", relatează Reuters.
Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a declarat apoi că Putin poate veni fără probleme la Budapesta. "Ne vom asigura că va intra în Ungaria, va purta negocieri de succes aici și apoi se va întoarce acasă", a declarat acesta într-o conferință de presă.
"Nu este nevoie de niciun fel de consultare cu nimeni, suntem o țară suverană. Îl vom primi (pe Putin) cu respect, îl vom găzdui și îi vom oferi condițiile necesare pentru a negocia cu președintele american", a mai spus Szijjarto.
Ungaria cere Europei să deschidă canalele diplomatice
Orban, un aliat de lungă durată al lui Trump, care a menținut și legături strânse cu Rusia, a declarat că summitul ar putea avea loc în următoarele două săptămâni dacă miniștrii de externe ai SUA și ai Rusiei reușesc să rezolve problemele rămase la o întâlnire planificată săptămâna viitoare.
Szijjarto a spus că apoi ar putea fi discutată data summitului de la Budapesta.
Orban a declarat anterior la postul public de radio că întâlnirea "va fi despre pace" și, dacă va exista un acord, acesta va duce la o nouă fază de dezvoltare economică în Ungaria și Europa.
Premierul ungar a spus vineri că Europa ar trebui să-și deschidă propriile canale diplomatice către Rusia și a acuzat din nou UE că adoptă ceea ce el a numit o "poziție pro-război" în privința Ucrainei.
Ungaria încă e obligată să-l aresteze pe Putin
Alegerea Budapestei pentru întâlnirea Trump - Putin a atras atenția. notează Reuters. Putin are pe numele său un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională (CPI), pe care Ungaria este pe cale să o părăsească.
Mandatul de arestare pe numele președintelui rus a fost emis pentru crimă de război, anume deportare ilegală și de transfer ilegal al copiilor din zonele ocupate ale Ucrainei în Rusia. Moscova neagă acuzațiile CPI, numind mandatul o dovadă a ostilității Occidentului față de Rusia.
Emiterea acestui mandat înseamnă că dacă Putin intră într-un stat care a aderat la (CPI) poate fi arestat. Decizia le obligă pe cele 123 de state membre ale CPI să-l aresteze pe președintele rus și să-l transfere la Haga pentru judecată dacă intră pe teritoriul lor.
Retragerea Ungariei din Curtea Penală Internațională (CPI) va intra în vigoare pe 2 iunie 2026, la un an după ce guvernul prim-ministrului Viktor Orbán a notificat oficial Organizația Națiunilor Unite cu privire la decizia sa.
În conformitate cu regulile CPI, Ungaria rămâne obligată să respecte Statutul de la Roma până la intrarea în vigoare a retragerii. Asta înseamnă că Budapesta ar fi în continuare obligată să aresteze persoanele aflate sub mandat CPI - adică și pe Vladimir Putin, în cazul în care acestea intră pe teritoriul său înainte de iunie 2026.
Budapesta a acuzat instituția cu sediul la Haga că este motivată politic. Această mișcare face din Ungaria primul stat membru al UE care părăsește CPI de la înființarea acesteia în 2002.
CPI s-a confruntat cu dificultăți repetate în aplicarea unor astfel de mandate, notează BBC.
Africa de Sud nu a reușit să-l aresteze pe sudanezul Omar al-Bashir în timpul unei vizite din 2015, în ciuda unui mandat pentru crime de război și genocid. Mongolia și Ungaria au refuzat, de asemenea, să-l aresteze pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu în timpul vizitelor recente, ceea ce a dus la constatări oficiale de „necooperare” din partea judecătorilor CPI.
Cu toate acestea, nu au existat alte sancțiuni sau pedepse. Curtea se bazează pe statele membre pentru efectuarea arestărilor, întrucât nu deține un mecanism propriu de punere în executare a mandatelor.
Kremlinul e mulțumit
Kremlinul a salutat oferta Budapestei. "Ungaria, țară membră a NATO și UE, își menține o poziție specială cu privire la suveranitatea sa, din punctul de vedere al apărării intereselor sale naționale. Acest lucru, fără îndoială, atrage respect din parte ambilor lideri", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Potrivit acestuia, summitul "poate, într-adevăr, să se desfășoare în două săptămâni sau puțin mai târziu".
Detaliile logistice ale călătoriei lui Putin la Budapesta încă nu sunt clare, dar inevitabil el va trebui să survoleze spațiul aerian al unor țări din NATO, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
El a amintit că Putin și Trump nu au negat niciodată interesul de a se întâlni din nou, după summitul avut în Alaska pe 15 august, dar întâlnirea trebuie mai întâi să fie pregătită de șefii diplomațiilor rusă și americană, Serghei Lavrov și Marco Rubio, care vor avea o reuniune săptămâna viitoare. Cei doi miniștri "mai întâi vor discuta telefonic și apoi se vor întâlni și vor începe să discute toate chestiunile", a explicat Peskov.
T.D.