Ziua 1332 de război este marcată de întâlnirea de la Casa Albă dintre președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.
Întrevederea a avut loc într-un context diferit de cel proiectat inițial, după ce Trump a vorbit joi cu Putin la telefon și a început să-și nuanțeze declarațiile cu privire la trimiterea de rachete Tomahawk în Ucraina.
Trump a spus, totodată, că tensiunile dintre Putin și Zelenski reprezintă principalul obstacol în calea negocierilor de pace pentru Ucraina. Iar vicepreședintele american JD Vance nu are mari așteptări pentru că, spune el, Moscova și Kievul nu sunt pregătite pentru pace.
Însă președintele ucrainean și-a declarat încrederea în capacitatea lui Trump de a determina Kremlinul să reia negocierile de pace. Totodată, el a spus că este pregătit să se întâlnească oriunde cu Putin, dar nu la Moscova sau în Belarus.
Până la întâlnirea din Biroul Oval, Zelenski s-a întâlnit cu reprezentanți ai industriei de apărare americane, printre care Raytheon, producătorul american de sisteme antiaeriene Patriot și rachete Tomahawk pe care Kievul le solicită pentru a se putea apăra.
Între timp, războiul continuă. După atacul masiv de joi, Rusia a redus numărul de drone lansate, noaptea trecută fiind detectate 70. Doar jumătate dintre acestea au fost neutralizate, iar celelalte au lovit în zece locuri.
Krivoi Rog, orașul natal al lui Zelenski, a fost cel mai afectat. Raionul Nikopol a fost vizat de tiruri de artilerie și drone.
De cealaltă parte, Ucraina a lovit un depozit de petrol din Crimeea, iar martorii au relatat și despre un atac asupra unui depozit de muniție. Potrivit armatei ucrainene, apărarea antiaeriană din Crimeea ar fi lovit un avion rusesc în timp ce încerca să respingă dronele.
De asemenea, explozii puternice au fost raportate în orașul ocupat Donețk și în orașul rus Soci.
La Budapesta au început deja pregătirile pentru întâlnirea dintre Trump și Putin. Premierul Viktor Orban a anunțat că urmează să discute azi cu liderul rus despre acest summit.
Iar de la Moscova este avansată ideea unui "tunel feroviar Putin-Trump" care să lege Rusia și SUA pe sub strâmtoarea Bering, simbolizând "unitatea" dintre Moscova și Washington.
Întâlnirea Trump - Zelenski
Întâlnirea dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a încheiat vineri după-amiază, după mai bine de două ore de discuții la Casa Albă. Cei doi lideri nu au susținut declarații comune la finalul întrevederii.
Zelenski a vorbit ulterior în fața jurnaliștilor, din Lafayette Square Park, în timp ce Trump a ales să transmită mesajul său printr-o postare pe platforma Truth Social.
- Zelenski a descris întâlnirea drept „lungă și productivă”, mulțumindu-i lui Trump pentru discuție. El a confirmat că tema armelor cu rază lungă de acțiune a fost abordată, însă a precizat că ambele părți au decis să nu facă declarații publice despre acest subiect „pentru a evita o escaladare”.
- Președintele ucrainean a spus că are încredere în dorința lui Trump de a pune capăt războiului, dar a subliniat că „situația este foarte dificilă”. „Avem încredere că președintele Trump vrea să încheie acest război. Este o soluție foarte complicată”, a spus Zelenski.
- El a adăugat că Ucraina rămâne deschisă discuțiilor în orice format, dar a insistat că primul pas este o încetare a focului. Zelenski a respins ideea ca Rusia să păstreze teritoriile ocupate, declarând că aceasta ar fi o condiție „inacceptabilă” pentru Kiev.
- De asemenea, a menționat că „Putin mă urăște” și că relațiile dintre cei doi lideri „nu sunt despre sentimente, ci despre un inamic care a atacat și ucis oameni nevinovați”.
- La scurt timp după încheierea întrevederii, Trump a postat pe Truth Social, unde a cerut încetarea imediată a războiului din Ucraina, pe linia actuală a frontului, propunând ca ambele părți „să revendice victoria”. „S-a vărsat destul sânge. Ar trebui să se oprească acolo unde sunt. Să revendice amândoi victoria, iar Istoria să decidă!”, a scris Trump.
- El a spus că a transmis același mesaj și președintelui rus Vladimir Putin cu o zi înainte, insistând că este „timpul să se facă o înțelegere”.
- Trump a denunțat pierderile umane și costurile uriașe ale conflictului, încheind cu apelul: „Fără alte împușcături, fără alte morți. Mergeți acasă la familiile voastre, în pace.”
- În declarațiile făcute în fața presei, înaintea începerii discuțiilor, Donald Trump nu a exclus trimiterea de rachete Tomahawk, cerute cu insistență de Ucraina, dar a spus că ar însemna o escaladare. Trump a vorbit și despre întâlnirea cu Putin de la Budapesta, unde e improbabil să participe și Zelenski și și-a arătat încrederea că Putin poate fi convins să pună capăt războiului.
Deși discuțiile dintre Trump și Zelenski au fost descrise de ambele părți drept „cordiale și constructive”,diferențele de abordare rămân evidente. Trump promovează ideea unei opriri imediate a războiului, chiar dacă aceasta ar îngheța actualele linii de front, în timp ce Zelenski insistă că încetarea focului trebuie să fie doar primul pas, urmat de discuții privind retragerea trupelor ruse și garanții reale de securitate pentru Ucraina.
Următoarea etapă în negocierile pentru pace ar urma să fie întâlnirea de la Budapesta dintre președintele Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin.
- Zelenski e gata să se întâlnească cu Putin oriunde, cu două excepții - Andrii Iermak, șeful Cabinetului Președintelui Ucrainei, a declarat pentru Axios că Volodimir Zelenski este pregătit să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în orice țară din lume, cu excepția Rusiei și Belarusului. Între timp, liderul Kremlinului continuă să respingă astfel de întâlniri. La începutul lunii septembrie, Putin a indicat că este dispus să poarte discuții cu Zelenski doar la Moscova.
- Vance: Moscova și Kievul nu sunt pregătite pentru pace - Rusia și Ucraina nu sunt încă pregătite să încheie un acord de pace, deși s-au înregistrat unele progrese în ultimele luni, a declarat vicepreședintele american JD Vance, joi, într-un interviu pentru Newsmax. "Rușii și ucrainenii pur și simplu nu sunt în punctul în care să poată face un acord", a spus el. Potrivit lui Vance, există "o nealiniere fundamentală a așteptărilor, unde rușii tind să creadă că se descurcă mai bine pe câmpul de luptă decât se descurcă în realitate".
- Întâlniri cu producătorii de arme - Zelenski s-a întâlnit cu reprezentanți ai industriei de apărare americane, printre care Raytheon, producătorul american de sisteme antiaeriene Patriot și rachete Tomahawk pe care Kievul le solicită pentru a se putea apăra contra invaziei ruse. "Am discutat despre capacitatea de producție a Raytheon, despre căile posibile de cooperare pentru întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei și a capacităților sale cu rază de acțiune lungă, precum și despre perspectiva unei producții comune ucraineano-americane", a detaliat Zelenski, pe X. Într-un alt mesaj, el a declarat că s-a întâlnit şi cu reprezentanți ai grupului Lockheed Martin. "Am expus nevoile specifice ale Ucrainei în sisteme de apărare aeriană și rachetele lor compatibile, precum și în avioane F-16", a adăugat liderul ucrainean.
Atacurile Rusiei
- Atac cu drone în Krivoi Rog - Forțele ruse au atacat cu drone orașul Krivoi Rog în timpul nopții, avariind infrastructura energetică și o instalație industrială. Peste 10 explozii s-au auzit în oraș. Potrivit autorităților, apărarea aeriană a distrus 22 de drone rusești deasupra regiunii. Și raionul Nikopol a fost vizat de tiruri de artilerie și drone în timpul serii și nopții, iar două femei au fost rănite. De asemenea, trei clădiri, patru case și trei mașini au fost avariate.
- Drone doborâte - Rusia a lansat 70 de drone asupra Ucrainei, începând de joi seară, iar apărarea aeriană ucraineană a doborât 35 în nordul și estul țării. Potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, 31 de drone au lovit în zece locuri, iar resturi de la drone doborâte au căzut în alte două.
Loviturile Ucrainei
- Atac cu drone în Crimeea - Un atac cu drone a vizat Crimeea, în timpul nopții. Un incendiu de amploare a izbucnit la depozitul de petrol din satul Hvardiiske din districtul Simferopol. Depozitul aparține celei mai mari rețele de benzinării din peninsulă, scrie Ukrainska Pravda. Martorii au relatat că au auzit explozii, urmate de un incendiu de amploare care a izbucnit în apropierea depozitului local de petrol. De asemenea, au apărut relatări despre un posibil atac asupra unui depozit de muniție din apropiere, potrivit canalului de Telegram Krîmskîi Veter (Vântul Crimeii).
- Rușii și-au doborât un avion - Apărarea aeriană din Crimeea a doborât un avion rusesc în timp ce încerca să distrugă dronele ucrainene care zburau spre peninsula ocupată și în interiorul Rusiei, a declarat vineri Dmitro Pletenciuk, purtător de cuvânt al Marinei Ucrainene. "Au respins atacurile ucrainene atât de mult, încât au reușit să-și doboare propriul avion astăzi deasupra Crimeei", a spus acesta la televiziunea națională ucraineană. Atacul cu drone ucrainene pare să fi lovit o instalație din apropierea bazei aeriene Gvardeiskoie din Crimeea, iar imaginile par să arate depozitul de petrol din apropiere cuprins de flăcări, a relatat canalul Crimean Wind Telegram. Administrația rusă de ocupație din Sevastopol a păstrat tăcerea cu privire la posibilele consecințe ale atacului ucrainean, scrie Kyiv Independent.
- Explozii în Donețk și Soci - Explozii puternice au fost raportate în orașul ocupat Donețk și în orașul rusesc Soci, în noaptea de joi spre vineri, în urma unor atacuri cu drone, potrivit autorităților locale și imaginilor publicate pe rețelele de socializare. În Donețk, un stoc de muniție al forțelor ruse ar fi fost lovit, provocând incendii și explozii secundare în oraș. Informațiile nu au fost însă confirmate de autoritățile ucrainene. Primarul din Soci, Andrei Proșunin, a declarat că sistemele de apărare aeriană au fost activate și că orașul a fost ținta unui atac cu drone. "Apărarea aeriană este în acțiune. Se respinge un atac cu drone," a transmis acesta.
Ce se mai întâmplă în Rusia
- Crimă într-o bază militară - Un soldat rus a ucis vineri un camarad, înainte de a se sinucide, la o bază a armatei ruse din regiunea Moscovei, au anunțat autoritățile citate de agențiile de presă ruse,. "Pe 17 octombrie, în timpul nopții, în incinta unei baze militare din regiunea Moscovei, un soldat în misiune la un post de observație a încălcat regulile de mânuire a armelor și a rănit mortal un soldat", a anunțat serviciul de presă al districtului militar al Moscovei, citat de agenția oficială TASS. Soldatul s-a sinucis apoi, precizează această sursă, subliniind că victima sa era un militar profesionist aflat sub contract cu armata rusă. Nicio motivație pentru gestul său nu a fost avansată în acest stadiu. Armata rusă a declanșat o anchetă. Media rusă REN-TV a afirmat la rândul său că alte trei persoane ar fi rănite și că autorul focurilor de armă era un recrut, un soldat ce efectua serviciul său militar obligatoriu, care durează în prezent un an în Rusia.
Alte informații relevante
- Orban discută cu Putin - Prim-ministrul ungar Viktor Orban urmează să discute astăzi cu Vladimir Putin despre summit-ul SUA-Rusia planificat la Budapesta. "Voi discuta cu președintele Putin în această dimineață, înainte de prânz", a declarat Orban, vineri, la radioul de stat. Liderul naționalist a afirmat că Budapesta este "practic singurul loc din Europa în care o astfel de întâlnire poate avea loc" datorită poziției "consecvente" a Ungariei în favoarea păcii. Alegerea Budapestei ocolește, de asemenea, mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Putin pentru presupuse crime de război. Ungaria și-a anunțat retragerea din CPI, dar, teoretic, este încă membră până în iunie 2026. Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat că a vorbit joi seara cu secretarul de Stat adjunct al SUA, Christopher Landau, și cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
- Trump frânează sancțiunile contra Rusiei - Donald Trump a declarat că nu este momentul oportun pentru impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei, invocând riscul de a compromite întâlnirea anunţată cu Vladimir Putin. Declarația a fost făcută joi, în cadrul unei conferințe de presă la Casa Albă, și vine în contextul în care Senatul american se pregătește să analizeze un proiect de lege cu sancțiuni comerciale dure. Detalii AICI.
- Putin trage iar de timp - O decizie iminentă privind rachetele Tomahawk cu rază lungă de acțiune pare să fi declanșat o intervenție calculată din partea lui Putin, scrie Kyiv Post. Anunțul unei noi întâlniri cu Putin a suscitat imediat semnale de alarmă printre veteranii politicii externe americane. Mulți dintre ei au întrevăzut aici cunoscutul scenariu al tragerii de timp. "Mesajul principal este că, atunci când îl vede pe președintele Trump pregătindu-se să facă ceva serios fie în privința livrărilor de arme (pentru Ucraina), fie a sancțiunilor, Putin cere o întâlnire", a declarat William Taylor, fost ambasador al SUA la Kiev. Analiștii sugerează că această nouă ezitare urmează un scenariu clar: o amenințare cu măsuri decisive din partea SUA, urmată de o inițiativă diplomatică a Kremlinului - în acest caz, un telefon dat înainte de sosirea lui Zelenski în SUA - menită să amâne sau să zădărnicească decizia. "Istoria pare că se repetă", a avertizat un analist politic, observând un tipar conform căruia Trump "este gata să-și ofere sprijinul Ucrainei" prin amenințări (la adresa Moscovei) doar pentru ca Putin "să reușească cumva să-l convingă să renunțe și să câștige mai mult timp".
- Moscova propune tunelul Putin-Trump - Rusia și SUA ar trebui să construiască un "tunel feroviar Putin-Trump" prin strâmtoarea Bering pentru a conecta cele două țări, simbolizând "unitatea" dintre Moscova și Washington, a declarat Kirill Dmitriev, trimisul special al președintelui rus pentru investiții și cooperare economică cu țări străine și șeful Fondului Rus de Investiții Directe (RDIF), subliniind că acest tunel ar putea debloca explorarea comună a resurselor naturale din regiunea arctică, relatează Reuters. Această inițiativă a lui Dmitriev are în vedere un proiect în valoare de 8 miliarde de dolari, ce ar putea fi finanțat de Moscova și "parteneri internaționali", pentru construirea unui coridor de transport de 112 km în mai puțin de opt ani. "Imaginați-vă conectarea SUA și Rusiei, a Americii și Afro-Eurasiei prin tunelul Putin-Trump - o legătură de 70 de mile care simbolizează unitatea. Costurile tradiționale sunt de peste 65 de miliarde de dolari, dar tehnologia @boringcompany le-ar putea reduce la mai puțin de 8 miliarde de dolari. Haideți să construim împreună viitorul!", i-a transmis Dmitriev lui Musk pe platforma X.
- De ce nu se poate face pace acum - Vicepreședintele american JD Vance a declarat că războiul dintre Rusia și Ucraina continuă în ciuda discuțiilor care durează de mai multe luni, deoarece niciuna dintre părți nu este pregătită în prezent să ajungă la un acord de pace. Detalii AICI.
- Europa accelerează înarmarea - Comisia Europeană a prezentat, joi, patru proiecte europene emblematice în domeniul apărării ca parte a eforturilor de pregătire a continentului pentru apărare, având ca orizont de timp anul 2030. Detalii AICI.