Un nou trend de fitness, popularizat pe TikTok, atrage atenția datorită simplității sale: ”interval walking” sau mersul în intervale, o metodă studiată inițial în Japonia acum mai bine de 20 de ani.
Exercițiul presupune alternarea a trei minute de mers rapid cu trei minute de mers lent, pentru o durată totală de aproximativ 30 de minute.
Potrivit dr. Kristian Karstoft, profesor la Universitatea din Copenhaga, mersul rapid ar trebui să fie suficient de intens încât cel care practică acest tip de mișcare să nu poată rosti propoziții lungi, iar mersul lent destul de relaxat încât organismul să se recupereze.
Omul de știință atrage însă atenția că mulți dintre cei care vor să practice acest tip de mișcare găsesc dificilă partea de mers încet, fiind tentați să păstreze un ritm mai alert, notează The Guardian.
Beneficii demonstrate
Metoda este considerată potrivită în special pentru persoanele de vârstă mijlocie sau a treia, dar și pentru cei predispuși la accidentări în timpul alergării, deoarece mersul solicită mai puțin articulațiile. În cazul persoanelor deja foarte active, beneficiile maxime apar dacă exercițiile sunt adaptate prin jogging sau alergare în intervale.
Un studiu japonez realizat pe 139 de adulți sănătoși, cu o medie de vârstă de 63 de ani, a arătat că practicarea mersului în intervale de intensitate ridicată, timp de cinci luni și cel puțin patru zile pe săptămână, a crescut capacitatea aerobă și a adus îmbunătățiri mai mari sănătății, comparativ cu mersul continuu de intensitate moderată.
Rezultatele au indicat, de asemenea, o posibilă reducere a tensiunii arteriale și o întărire a articulației genunchiului.
”De obicei, prin interval walking am observat o creștere a nivelului de fitness de 15-20%, comparativ cu îmbunătățiri minime sau inexistente în cazul mersului continuu sau al inactivității”, a precizat Karstoft.