În viața reală foarte rar au existat demoni sau îngeri absoluți. Iar Donald Trump nu face excepție, în pofida polarizării pe care a generat-o.
Cel de-al 45-lea președinte american are merite incontestabile în domeniul economiei, în politica externă. Anumite tipare pe care le-a spart se cereau sparte, a fost vremea deblocării unor sisteme anchilozate.
Ceea ce nu a reușit însă Donald Trump, în pofida acestor indubitabile succese, a fost să fie președinte al Statelor Unite ale Americii. A rămas un om de afaceri talentat, genial pe alocuri, un maestru al negocierii strânse, al tranzacției și al jocului la cacealma, un show-man de succes, magnetic pentru un anumit segment.
Și aceste calități sunt, până la un punct, ingrediente binevenite pentru a face economia să meargă, pentru a negocia pe scena internațională, pentru a menține atenția publicului într-o politică devenită, în epoca 100% audiovizuală, și un mare spectacol de divertisment.
Dar președintele SUA nu e președintele unui consiliu de administrație, SUA nu sunt o mare companie. Președintele SUA nu e gazda unui reality-show, după cum SUA nu sunt doar publicul unui astfel de spectacol.
SUA sunt probabil cea mai complexă societate și democrație din lume. Există, da, și America rurală și a urbanului mic, cu oameni conservatori, care vor în viață cam trei lucruri: o slujbă sigură, credința înscrisă și pe dolar și divertismentul, seara, la televizor, cu picioarele pe masă și cu o bere în mână.
Sunt oameni nesofisticați, care adoră antreprenorii de succes, care rezolvă disputa rapid cu pumnul, dacă nu cu pușca. Donald Trump le-a livrat ce își doresc.
Dar mai există și America urbanului mare, mai sofisticată, cu o cultură, inclusiv politică, intelectuală sau, în orice caz, nu schematică, nu simplistă. La ea Donald Trump nu a avut și nici nu și-a propus să aibă acces. În urmă cu 4 ani, această Americă nu a fost convinsă de Hillary Clinton, acum însă l-a respins vehement pe Donald Trump.
Dacă nu era fundamental lipsit de cultură, inclusiv politică, sau dacă măcar ar fi încercat să compenseze această incultură cu o echipă de consilieri pe care să o asculte, dacă în loc să transforme președinția într-o chestiune de trib, Donald Trump ar fi înțeles că polarizarea, radicalizarea pot să fie strategii electorale de succes, ca în 2016, dar în timpul mandatului devin sinucigașe dincolo de doza unui condiment foarte iute.
Tratând SUA ca pe compania personală, mizând totul pe cartea show-ului polarizant, Donald Trump a rupt societatea americană pe linia unor fisuri desigur preexistente și a dus radicalizarea la cote irespirabile. Iar rupturile s-au extins în întreaga lume.
Și a spus-o cu oroare și amărăciune fostul secretar al Apărării, generalul veteran James Mattis: „Donald Trump este primul președinte, din timpul vieții mele, care nu încearcă să unească poporul american. Nici măcar nu pretinde că încearcă. În schimb, el încearcă să ne dezbine".
De aceea, alegerile acestea au fost de fapt numai despre el, anti sau pro Trump. Cu o intensitate pe care eu am mai văzut să o fi provocat doar Liviu Dragnea la europarlamentarele de anul trecut, care au precedat intrarea lui la pușcărie. Cine se miră de participarea la vot din SUA să-și amintească prezența la vot de atunci din România. Acesta este efectul radicalizării.
Cel mai „trumpist” om pe care îl cunosc eu a recunoscut onest la un moment dat că, atunci când fratele ajunge să se încaiere cu sora, când se rup prietenii de o viață și căsnicii în jurul unui lider, cu siguranță acel lider este vinovat.
Dincolo de eșecuri punctuale, precum gestionarea crizei Covid, Donald Trump a pierdut pentru că nu a știut să fie președintele întregii Americi, pentru că nu pare să fi înțeles întreaga Americă, pentru că i-a stimulat furiile și frustrările pentru propriul profit politic.
Impulsiv și tranzacționalist, egoist și primitiv, Donald Trump nu a înțeles că în Biroul Oval este titular un om cu mult mai multe obligații decât drepturi.
Trump l-a răpus pe Trump.
Și pare că nu înțelege nici măcar acum. Refuzul de a-și accepta înfrângerea, confirmată de cei mai importanți lideri ai lumii, cu notabilele excepții ale lui Vladimir Putin și Viktor Orban, este o lovitură grea pe care o da SUA și un cadou, volutar sau nu, făcut contestatarilor democrației americane.
Cu cât tensiunea vă continua, cu cât acuzațiile de fraudă de proporții, la nivel național practic, vor continua, cu cât președintele în funcție al SUA va promova mai mult teoria fraudei și tot felul de conspiraționisme, cu atât mai avariată vor ieși societatea și democrația americană din acest episod. Spre satisfacția dușmanilor democrației și ai Americii.
Da, există precedentul Gore-Bush jr. din 2000, însă atunci rezultatul a fost extrem de strâns, Bush a câștigat cu 271 de electori și diferența în statul cheie, Florida, au făcut-o 537 de voturi în favoarea candidatul republican, în condițiile în care au fost foarte multe voturi anulate.
Gore a caștigat atunci votul popular, însă cu 48,4% la 47,9%, adică o diferență de 0,5%, iar societatea nu era nici pe departe într-o asemenea stare de război intern. Deci diferențe mari față de situația actuală.
Până la Trump, toți președinții americani, inclusiv Al Gore până la urmă, au oprit ostilitățile în interesul Americii și al democrației americane.
Aceasta este, trebuie să fie în continuare povestea frumoasă a democrației americane, a jocului demn de putere între autentici oameni de stat.
În ceea ce-l privește pe Joe Biden, acuzația de marxism, lansată de tabăra Trump, este o prostie. Președintele ales este romano-catolic practicant, iar viziunea sa este în ansamblu mai de dreapta decât mai tot ce avem în România.
Cred că unele dintre căile deschise de Trump, în privința Chinei, de exemplu, ar trebui continuate. Dar principala misiune a noului președinte va fi să vindece America și relația acesteia cu lumea, cu tact, cu eleganță, prezidențial cu adevărat.
Și primul discurs de câștigător pare să dovedească faptul că știe foarte clar acest lucru: „Nu există state roșii sau state albastre, există doar Statele Unite ale Americii (…) Am vrut că această campanie să arate exact așa cum e America – diversă și puternică (…) E timpul să ne ascultăm din nou, să stăm de vorbă, nu suntem inamici, suntem americani. E timpul să vindecăm America”.
Dacă sub conducerea lui Joe Biden SUA se vor vindeca și vor fi pregătite pentru o nouă alegere fără paroxisme, isterie și ură, cel de-al 46-lea președinte american își va fi îndeplinit misiunea.