Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) respinge ferm intenția Guvernului de a introduce o nouă taxă pe profiturile băncilor, prevăzută în programul de guvernare. Reprezentanții sectorului bancar avertizează că măsura este lipsită de fundament și riscă să afecteze economia reală.
„Respingem cu fermitate intenţia de introducere a încă unei taxe suplimentare asupra profiturilor obţinute de instituţiile de credit”, transmite CPBR într-un comunicat.
Consiliul arată că această măsură, formulată în programul Guvernului ca „taxarea profitului excesiv al băncilor pe o perioadă limitată”, a fost aflată din presă, fără vreo consultare oficială: „Nu ne sunt cunoscute nici fundamentele constituţionale, juridice sau economice a aplicării, nici cota de taxare sau perioada avută în vedere.”
CPBR reamintește că băncile sunt deja supuse unei supraimpozitări, care include:
- impozitul pe profit
- o contribuție de 2% aplicată la cifra de afaceri (din 2023)
- prevederile Legii nr. 431/2023 privind impozitarea grupurilor mari de întreprinderi
În opinia bancherilor, această nouă taxă încalcă angajamentul Guvernului privind un climat predictibil pentru mediul economic: „Maniera intempestivă de introducere a unei măsuri cu potenţial impact semnificativ asupra unui sector esenţial al economiei contravine obiectivului declarat de asigurare a unui climat predictibil pentru mediul de afaceri.”
CPBR avertizează că instituirea unei a treia taxe asupra sectorului bancar:
- va reduce capacitatea băncilor de a finanța economia reală
- va afecta competitivitatea sistemului bancar românesc
- va eroda încrederea investitorilor
„Experienţele recente au demonstrat că introducerea de taxe speciale, ad-hoc, nu a contribuit la consolidarea bugetară, ci a accentuat ineficienţele şi risipa din cheltuirea banului public.”
Consiliul susține că adevărata soluție pentru echilibrarea bugetului este eficientizarea administrației: „Reducerea sustenabilă a deficitului bugetar nu se poate realiza prin noi poveri fiscale asupra contribuabililor oneşti, ci prin digitalizarea administraţiei, îmbunătăţirea colectării şi stimularea iniţiativei private.”
În final, CPBR face apel la dialog instituționalizat și constructiv cu Guvernul: „Ne exprimăm disponibilitatea pentru consultări reale şi aplicate cu autorităţile, astfel încât să contribuim cu soluţii viabile şi argumentate la redresarea situaţiei bugetare a României.”