Toate gafele făcute de liderul AUR, plus căderea leului și toate riscurile enumerate de investitori, finanțiști, intelectuali au avut efect, dar electoratul lui George Simion nu s-a contractat.
PSD nu le-a dat nicio direcție votanților săi iar Biserica Ortodoxă Română și-a declarat neutralitatea, ceea ce înseamnă în ambele cazuri încurajarea naționalismului, euroscepticismului și radicalismelor de toate felurile, pe scurt un vot în favoarea lui George Simion.
Au existat totuși câțiva sociali-democrați care au declarat că îl vor vota pe Nicușor Dan, pentru că vor să păstreze țara pe direcția europeană.
- Doi lideri PSD îl susțin pe Nicușor Dan: Spălatul pe mâini este, poate, cea mai toxică opțiune
- Primul șef de CJ din PSD care anunță că îl susține pe Nicușor Dan
- Primarul Buzăului explică de ce îl votează pe Nicușor Dan
În schimb, BOR se răzbună pe primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, fiindcă din 2021 a tăiat banii pe care predecesoarea lui îi alocase anual Catedralei Mântuirii Neamului și care până acum a costat 270 de milioane de euro.
Apoi, mesajul naționalist, ortodoxist și anti-progresist folosit de George Simion e în acord nu doar cu filosofia unor preoți de țară, ci și cu cea a multor înalți clerici.
În BOR, doar Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei, a îndrăznit să avertizeze că „numeroase ideologii extremiste se situează contra unității europene și ar dori eșuarea acestui necesar proiect”.
O mare parte a votanților lui George Simion sunt oameni cu studii medii sau chiar fără liceu, mai ușor de influențat, preponderent bărbați, probabil admiratori ai stilului macho, al violenței de limbaj și nu numai.
De altfel, finalul campaniei electorale s-a prăbușit în vulgaritate, liderul AUR i-a pus etichete greu de reprodus lui Nicușor Dan, de la autist la nazist, adăugând că el și susținătorii lui ar fi niște „dereglați mintal care vor să dea droguri la liber pe stradă”.
Mai mult, a fost admonestat chiar la o televiziune apropiată de extremiștii francezi, unde a spus că Emmanuel Macron ar avea „tendințe dictatoriale”, a comparat Franța cu Iranul și a deplâns faptul că francezii au pierdut relația cu Dumnezeu, cu eroii și cu tradiția țării. Moderatorul emisiunii a spus în cele din urmă că Simion vorbește ca Putin, depistând în discursul lui toate temele Kremlinului.
Violența limbajului e ceva natural la George Simion, o formă de prelungire a gestului fizic, folosit de liderul AUR pe vremea când mergea la protestele violente din Chișinău, când aproape l-a strâns de gât pe fostul ministru al Finanțelor, Dan Vâlceanu, când l-a bruscat pe fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, sau când a lovit-o peste mână de la tribuna parlamentului pe Diana Șoșoacă, spunându-i „te agresez sexual, scroafo”.
Unde ar putea duce violența lui Simion dacă ar ajunge președinte? Cum ar fi folosită? Și-ar subordona instituțiile de forță și le-ar pune să lucreze împotriva celor pe care îi percepe drept dușmani?
Partidul lui a făcut deja liste cu persoane indezirabile, cu sau fără legătură cu fosta Fundație pentru o Societate Deschisă finanțată de Soros: scriitori, profesori, activiști civici, în general oameni incomozi, care nu pot fi mutați dintr-o tabără în alta se află pe aceste liste pentru a fi linșați.
Câștigătorul primului tur al prezidențialelor anulate de anul trecut Călin Georgescu a început să militeze mai serios în favoarea liderului AUR, despre care spune că e protejatul său mai tânăr.
Între cei doi ar fi însă o relație de dispreț reciproc, după cum scrie jurnalistul Cătălin Tolontan. Cei doi au însă nevoie unul de celălalt: Simion pentru transferul de voturi, iar Georgescu în speranța că va fi salvat de Justiție, fiindcă e acuzat de încercare de lovitură de stat. În plus, speră să ajungă la butoane dacă va câștiga Simion și de acolo să joace țara la ruleta rusească.
Acum două săptămâni, în duminica primului tur, au avut loc mai multe atacuri cibernetice respinse de România, dar între timp situația s-a complicat. Simion nu a mai venit la dezbaterile zilnice de la televiziuni, unde Nicușor Dan a răspuns răbdător ore întregi la întrebări grele.
Liderului AUR i-a fost frică să nu gafeze din nou, după ce a declarat că programul caselor de 35.000 de euro ar fi fost doar un plan de marketing și că, dacă ajunge la Cotroceni va da afară 500.000 de bugetari, pe care i-a numit „paraziți”.
Așa că a preferat să facă un turneu european în care s-a văzut cu lideri ai partidelor extremiste, dar și cu oficiali în funcție, încercând în paralel să motiveze și mai mult diaspora, care a votat în proporție de aproape 70% cu el în primul tur.
Va câștiga noi aderenți datorită acestor întâlniri? Sau Nicușor Dan va avea mai mult succes după toate răspunsurile pe care le-a dat, arătând ce fel de președinte vrea să fie?
Cel care va convinge mai mulți nehotărâți va ajunge la Cotroceni.
Dacă va ajunge Simion, fondurile europene ar putea fi blocate, investițiile străine s-ar diminua, bursa și leul vor avea de suferit, produsele de bază se vor scumpi din cauza leului devenit instabil, unele întreprinderi mici și mijlocii s-ar putea închide, iar România ar putea intra în plutonul statelor eurosceptice care pariază pe Rusia, alături de Ungaria și Slovacia.
Țara nu va mai avea acces la informațiile NATO și va fi marginalizată, numai că, spre deosebire de Ungaria și Slovacia, România are o graniță pe mare cu Crimeea.
Victoria lui Nicușor Dan va conserva relativa stabilitate a României, chiar dacă e posibil să aibă parte de un guvern minoritar cu un PSD năzuros în susținerea Executivului. Ilie Bolojan, dacă va deveni prim-ministru, va avea nevoie de multă abilitate pentru a trece țara prin criza economică iar imaginea lui se va eroda semnificativ sau se va întări neașteptat.
Oricum, riscurile în cazul acestui binom sunt mult mai reduse pentru țară decât ieșirea din peisajul european descrisă de Simion&Georgescu.
Alegerea de duminică e între predictibil și impredictibil, între o țară credibilă și una necredibilă, între cunoscut și necunoscut.
Dacă societatea românească nu vrea să rămână în derivă și dacă preferă să meargă pe drumul cunoscut, în loc să intre într-o aventură riscantă, atunci e preferabil să existe un vot majoritar pro Nicușor Dan.