Trump se oferă să vină personal ca mediator între Putin și Zelenski, la summit-ul de joi din Turcia

Trump se oferă să vină personal ca mediator între Putin și Zelenski, la summit-ul de joi din Turcia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Donald Trump a declarat că ia în calcul participarea la viitoarele negocieri de pace dintre Rusia și Ucraina, programate să aibă loc, joi, în Turcia, susținând că întrevederea va reuni pe Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

În timp ce liderul ucrainean a confirmat prezența, Kremlinul nu a oferit detalii privind participarea președintelui rus.

Anunțul vine în contextul primului turneu extern al lui Trump de la revenirea la Casa Albă, cu o oprire în Orientul Mijlociu programată pentru această săptămână, relatează Reuters.

Trump va vizita Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Qatar.

„Cred că putem avea un rezultat bun în urma întâlnirii de joi din Turcia între Rusia şi Ucraina”, a comentat luni Donald Trump. „Mă gândeam să zbor până acolo. Nu ştiu unde voi fi joi. Am atât de multe întâlniri, dar mă gândeam să zbor până acolo. Există o posibilitate, cred, dacă eu cred că se pot întâmpla lucruri, trebuie să o rezolvăm”, a declarat el reporterilor de la Casa Albă.

Cu toate acestea, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că Rusia îşi continuă atacurile asupra Ucrainei, iar Kremlinul nu a dat niciun răspuns la propunerea Kievului de discuţii directe între el şi Putin, păstrând o „tăcere ciudată”.

„Bombardamentele şi atacurile ruseşti continuă”, a spus liderul ucrainean, în discursul său video nocturn. „Moscova a tăcut toată ziua cu privire la propunerea unei întâlniri directe. O tăcere foarte ciudată”, a menţionat el.

Zelenski a reamintit că Trump a susţinut întâlnirea propusă „şi am dori ca el să găsească oportunitatea de a fi în Turcia”, a adăugat preşedintele ucrainean..

Pe de altă parte, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, şi omologul său rus, Serghei Lavrov, au discutat, luni, la telefon, despre eforturile de pace dintre Rusia şi Ucraina, a declarat o sursă diplomatică turcă pentru Reuters, fără a oferi alte detalii.

Putin a propus în cursul nopții de sâmbătă spre duminică negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, iar Zelenski a declarat că Kievul este dispus să discute, dar că Rusia trebuie să accepte o încetare a focului începând de luni.

Propunerea rusă de negocieri directe cu Ucraina a venit la câteva ore după ce marile puteri europene au cerut, la Kiev, ca Putin să fie de acord cu o încetare a focului necondiționată de 30 de zile sau să devină ținta unor noi sancțiuni masive.

Deocamdată, Moscova nu renunță nici la tertipuri și a răspândit un fake news despre liderii europeni care s-au drogat în trenul cu care au călătorit la Kiev. Președinția franceză a reacționat prompt, ironizând propaganda rusă.

Turcia, care este membră NATO, a menținut relații cordiale atât cu Kievul, cât și cu Moscova după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022. Turcia a găzduit negocieri între Rusia și Ucraina și în martie 2022.

După ce liderul de la Kremlin a propus, duminică, „negocieri directe” între Ucraina şi Rusia, pe 15 mai, la Istanbul, dar a refuzat să accepte un armistiţiu în prealabil, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus o întâlnire directă între el şi Vladimir Putin pentru a discuta perspectivele unei încetări a focului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇