Putin nu e de acord cu un armistițiu de 30 de zile și propune negocieri directe cu Ucraina, la Istanbul. Reacțiile lui Trump și Macron

Putin nu e de acord cu un armistițiu de 30 de zile și propune negocieri directe cu Ucraina, la Istanbul. Reacțiile lui Trump și Macron
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vladimir Putin a anunţat, sâmbătă noapte, că propune Kievului redeschiderea „negocierilor directe întrerupte în 2022”, fără condiţii prealabile. El propune începerea acestor negocieri la Istanbul, pe 15 mai.

„Ne propunem să începem fără întârziere, încă de joia viitoare, 15 mai, la Istanbul. Acolo unde negocieri au avut loc anterior şi au fost întrerupte”, le-a spus Putin reporterilor acreditaţi la Kremlin. Potrivit TASS, liderul de la Kremlin a subliniat că discuţiile - eşuate în martie 2022 - trebuie reluate din punctul unde au fost întrerupte.

Nu Rusia a fost cea care a întrerupt negocierile în 2022. A fost Kievul. Cu toate acestea, propunem Kievului să reia negocierile directe fără nicio condiţie prealabilă”, a declarat Putin, referindu-se la negocierile eşuate la scurt timp după invazia rusă din 2022.

Potrivit Reuters, Putin a spus că negocierile trebuie să urmărească „eliminarea cauzelor profunde ale conflictului” şi „restabilirea unei păci durabile şi pe termen lung”.

Putin consideră războiul din Ucraina drept un moment decisiv în relaţiile Moscovei cu Occidentul, despre care spune că a umilit Rusia după căderea Uniunii Sovietice în 1991 prin extinderea NATO şi invadarea a ceea ce el consideră a fi sfera de influenţă a Moscovei, în care include Ucraina.

„Oferim autorităţilor de la Kiev să reia negocierile încă de joi, la Istanbul”, a precizat Putin. „Propunerea noastră, aşa cum se spune, este pe masă, decizia aparţine acum autorităţilor ucrainene şi sponsorilor lor, care sunt ghidaţi, se pare, de ambiţiile lor politice personale, şi nu de interesele popoarelor lor”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Reacția lui Trump

Președintele SUA, Donald Trump, a reacționat la anunțul lui Vladimir Putin, afirmând că ar putea fi o „zi mare” pentru Rusia și Ucraina.

„O zi care ar putea fi una mare pentru Rusia și Ucraina! Gândiți-vă la sutele de mii de vieți care vor fi salvate pe măsură ce această „baie de sânge” fără sfârșit se va încheia. Va fi o LUME cu totul nouă și mult mai bună.

Voi continua să lucrez cu ambele părți pentru a mă asigura că acest lucru se va întâmpla. Urmează o săptămână IMPORTANTĂ!“, a scris Trump pe rețeaua sa, Truth Social.

Macron: Putin vrea să câștige timp

La rândul său, președintele francez Emmanuel Macron a declarat că propunerea lui Putin pentru discuții de pace directe cu Ucraina reprezintă „un prim pas, dar nu este suficient”.

„Un armistițiu necondiționat nu este precedat de negocieri. Putin caută o cale de ieșire, dar vrea să câștige timp”, a declarat Macron reporterilor la granița polono-ucraineană, potrivit Agence France Presse (AFP).

Ultimatum pentru Putin

Liderul rus a făcut anunţul după ce a convocat presa, după miezul nopţii, oficial ca să facă declaraţii după evenimentele de marcare a 80 de ani de la Ziua Victoriei din cel de-al Doilea Război Mondial.

Declaraţiile au intervenit în condiţiile în care armistiţiul de trei zile declarat unilateral în războiul din Ucraina expirase la miezul nopţii, iar în deschiderea discuţiei cu presa, Putin a acuzat Ucraina că a încălcat de peste 130 de ori încetarea focului stabilită în martie-aprilie pentru 30 de zile, iar de Paşte a încălcat de circa 5.000 de ori armistiţiul de 30 de ore declarat de Moscova.

Sâmbătă, liderii europeni consideraţi cei mai puternici aliaţi ai Kievului - premierul britanic Keir Starmer, preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz şi premierul polonez Donald Tusk -, beneficiind de sprijinul lui Donald Trump, i-au dat lui Putin un ultimatum, somându-l să accepte un armistiţiu de 30 de zile începând de luni, 12 mai, şi să se aşeze la masa negocierilor, în caz contrar Occidentul urmând să-şi sporească sancţiunile şi să continue furnizarea armamentului pentru Ucraina.

Kremlinul, după ce s-a plâns iniţial că primeşte semnale „contradictorii” dinspre Europa, a transmis în cele din urmă sâmbătă că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”.

Rusia va fi reprezentată la discuţiile de la Istanbul de o delegaţie, dar cine va face parte din aceasta va fi anunţat ulterior, a declarat reporterilor consilierul prezidenţial rus Iuri Uşakov. „Din partea noastră va merge o delegaţie”, a spus diplomatul când a fost întrebat cine va merge la discuţiile de la Istanbul. Întrebat dacă diplomaţi sau personal militar vor reprezenta Rusia la discuţiile de la Istanbul, Uşakov a spus: „Acest lucru va fi anunţat”, scrie agenţia TASS.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇