Donald Trump a confirmat, în stilul său caracteristic, că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ar urma să viziteze Casa Albă vineri, pentru a semna un acordul privind mineralele de pământuri rare.
„Am auzit că vine vineri”, a spus Trump jurnaliștilor din Biroul Oval. „Desigur, nu am nicio problemă dacă dorește să vină. Și vrea să semneze împreună cu mine. Știu că este un acord important, foarte important”, a spus Trump, citat de The Guardian.
Informaţia a fost iniţial furnizată ieri de Financial Times, care a vorbit cu Olha Stefanişîna, vicepremier și ministru al Justiției din Ucraina. Ulterior, Biroul președintelui Volodimir Zelenski a confirmat pentru Kyiv Independent că acordul a fost aprobat.
Anunțul vine după zile de negocieri tensionate între Statele Unite și Ucraina, în cadrul cărora Zelenski a acuzat SUA că îl presează să semneze un acord în valoare de peste 500 de miliarde de dolari, care ar obliga „10 generații” de ucraineni să plătească pentru ajutorul american.
- Iniţial, Trump a presat Ucraina să accepte termeni mai duri decât cei impuși Germaniei după Al Doilea Război Mondial. Zelenski i-a dat planurile peste cap
- Apoi, Administrația Trump a oferit Ucrainei o propunere „îmbunătățită” pentru acordul pe mineralele rare
Noul acord include un fond deţinut în comun (de SUA şi Ucraina), destinat dezvoltării resurselor minerale ale ţării devastate de război, cu anumite excepții pentru resursele care contribuie deja la bugetul de stat.
Potrivit Financial Times, noua versiune de acord nu mai include cerințele stricte ca americanii să aibă drepturi asupra unui venit potențial de 500 de miliarde de dolari din exploatarea resurselor.
Acordul este astfel mai favorabil Ucrainei decât cel propus inițial de Washington, dar nu include referiri la garanțiile de securitate pe termen lung pe care Kievul le dorea în cadrul acestuia.
Întrebat ce va primi Ucraina în cadrul acordului, Trump a răspuns: „350 de miliarde de dolari, echipamente militare și dreptul de a lupta mai departe.”
„Am negociat practic acordul nostru pe pământ și diverse alte lucruri”, a adăugat Trump. „Vom discuta … despre securitatea generală pentru Ucraina mai târziu. Nu cred că va fi o problemă. Sunt mulți oameni care vor să o facă și am discutat cu Rusia despre asta. Nu păreau să aibă o problemă cu acest lucru. Așa că cred că înțeleg că nu se vor întoarce. Și odată ce facem acest lucru, nu se vor întoarce.”
Aşadar, Trump nu vorbeşte despre trupe americane care ar asigura pacea în Ucraina, doar face aluzie la europenii care doresc să facă asta. De altfel, britanicii şi francezii s-au exprimat în acest sens. Trump susţine că Rusia nu ar avea o problemă cu asta.
Doar că Kremlinul şi-a reafirmat marţi opoziţia faţă de desfăşurarea unei forţe europene de menţinere a păcii în Ucraina, ca parte a unui acord de încheiere a conflictului, contrazicând o declaraţie a preşedintelui american Donald Trump făcută luni.