Miza supraeconomică a României 2025. Georgescu, rușii și românii

Miza supraeconomică a României 2025. Georgescu, rușii și românii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai întâi, the big picture:
Efortul cel mare al României pe 2025 este scăderea deficitului bugetar cu 1,8% din PIB, în condițiile aterizării unor sectoare cheie din economie, dar el va reprezenta doar o chestiune strict tehnică.

Nimeni nu și-ar fi pus problema acum 5-10 ani că energia necesară avansului și sofisticării economiei va fi cheltuită la un moment dat pentru păstrarea în discuție a modelului de societate și a alianțelor de vest ale României.

Acum avem de recapitulat materia la capitalismul occidental de piață, iar primele rezultate la acest test care abia a început sunt următoarele:

1. Guvernul Ciolacu a trecut, pe 23 decembrie, cu doar 7 voturi prin Parlament, în condițiile în care a adunat cele 2 partide mainstream, UDMR și grupul minorităților. Asta înseamnă – dând la o parte grupul, mic, al USR – că pe lângă cele 35% cât înseamnă AUR-SOS-POT (adică Simion-Georgescu-Șoșoacă), partea din PSD care e anti-occidentală e mai mare decât se bănuiește. O simplă adiere e vânt în partid va baleia întregul sprijin guvernamental în direcția cealaltă.

2. Configurația grupurilor din partide prin principalele instituții ale statului arată că ambele tabere – pro și anti-occidentală - și-au negociat pozițiile și că se pregătesc pentru următoarele asalturi.

3. Încă nu avem marele jucător al politicii externe și al administrării echilibrului politic intern: președintele țării – șeful statului și cel a cărui sabie aruncată într-un talger sau altul poate înclina balanța într-o parte sau alta. Asta în condițiile în care negocierile privind Ucraina și zona Mării Negre se află în plină desfășurare – schimbul de replici SUA-Rusia pe care-l vedem la televizor e doar ce se aude prin pereți atunci când se ridică vocea. Dar lucrurile importante sunt spuse în șoaptă.

Cele 3 puncte configurează situația macro a României în momentul în care Rusia negociază falia dintre Europa și Asia și are nevoie la București de haos, lipsă de intransigență, politicieni prietenoși și servicii secrete trădătoare.

Și acum – detaliile tabloului, pe care să-l numim ”Fenomenul Georgescu ” – în 7 detalii. Vom începe cu al 7-lea, ca să lăsăm la final cea mai relevantă tușă a artiștilor:

7. Călin Georgescu putea fi eliminat din cursa electorală de AEP simplu și în baza legii: la finanțarea campaniei sale electorale avea trecut ”costuri zero”, deși era limpede fie și numai pe rețelele sociale că există costuri, ba chiar costuri mari:

Finanțarea unei campanii electorale e o MIZĂ URIAȘĂ în orice democrație – ne putem da seama din scandalurile pe care le vedem în democrațiile occidentale, unde Sarkozy a fost condamnat pentru câteva sute de mii de euro, unde marele Kohl a pierdut conducerea CDU după un scandal similar – ca să venim cu doar două exemple.

Asta pentru că alegerile nu trebuie influențate prin mega-campanii electorale finanțate de state ostile – în România, în Germania, în UK, în SUA etc: scandalurile pe care le vedem peste tot pleacă tocmai de la uriașul pericol pe care-l reprezintă netransparența finanțării.

Dar Călin Georgescu nu a fost scos din joc în baza legii pe care a încălcat-o, iar Toni Greblă ar trebui să fie tras la răspundere pentru așa ceva.

6. Campania electorală a lui Călin Georgescu a fost finanțată cu bani românești, produși de câțiva oameni de afaceri cu simpatii estice, cu probleme în concurența pe piețele interne și internaționale și, mai ales, cablați prin interese economice la ecosistemul de afaceri pe care serviciile secrete românești le-au dezvoltat în ultimele 2 decenii:

Toate studiile europene și de securitate pe care le-am citit arată că statele ostile statelor UE nu lucrează cu banii lor, dacă au posibilitatea de-a găsi oameni de afaceri locali nemulțumiți de piața europeană sau breșe în sistemele serviciilor secrete locale. În România aceste breșe sunt mult mai ușor de decelat – se poate intra, pur și simplu, prin ecosistemul de afaceri pe care serviciile secrete l-au dezvoltat.

Finanțarea campaniei electorale a lui Călin Georgescu de către oameni de afaceri români, precum și traseul banilor, se află în acest moment în curtea ANAF și e foarte posibil ca până la începerea campaniei electorale să vedem primele rezultate (și nume).

Cu un amendament: e foarte posibil să nu aflăm tot, să aflăm doar numele unor loseri, iar cu ceilalți să existe ”negocieri”: fie cu ei, fie negocieri directe între serviciile pe care le are fiecare în spate.

Citeşte integral analiza lui Cristian Grosu - Miza supraeconomică a României 2025. Georgescu, rușii și românii pe Curs de Guvernare


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇