De ce i-a dat Trump ultimatum lui Putin?

După ce vreme de opt ani a fost prietenul lui, s-a bazat pe ajutorul dat în 2016 în campania electorală și nu l-a criticat niciodată, președintele american și-a schimbat atitudinea față de liderul rus, cerându-i să încheie rapid războiul din Ucraina.

În ultimele luni, șeful republicanilor a aflat ceva care l-a determinat să-și reevalueze relația cu Zelenski și să pună presiune pe Kremlin.
De ce i-a dat Trump ultimatum lui Putin?
Donald Trump și-a schimbat atitudinea față de Vladimir Putin, cerându-i ferm să încheie războiul din Ucraina - Foto: Hepta.ro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Atitudinea lui Donald Trump față de Vladimir Putin și războiul din Ucraina s-a schimbat vizibil, începând cu data de 5 noiembrie 2024, atunci când a fost clar că a câștigat alegerile în fața Kamalei Harris și se va întoarce la Casa Albă.

Ceva s-a întâmplat în primele zile după ce liderul republican a știut că va fi cel de-al 47-lea președinte al SUA, dar ce?

Donald Trump, încă de la începutul invaziei declanșate de Rusia asupra Ucrainei s-a plasat în tabăra celor care au lăudat armata Kremlinului și au susținut că e imposibil pentru Ucraina să reziste în fața tăvălugului unei forțe militare precum cea aruncată în luptă de Vladimir Putin.

După aceea, Donald Trump, în opoziție cu strategia lui Joe Biden, a criticat frecvent ajutorul militar oferit de SUA Ucrainei. L-a acuzat pe Zelenski că profită de bunăvoința Americii și a făcut un lobby intens în prima parte a anului trecut pentru a influența decizia Camerei Reprezentanților astfel încât să respingă finanțarea de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina. 

Dar după ce mai mulți reprezentanți ai administrației americane au declanșat discuții cu republicanii și, foarte probabil, cu Donald Trump, opoziția acestuia față de susținerea finanțării s-a domolit, iar legea a fost votată.

ADVERTISING

A fost un prim semn că anumite informații despre situația Rusiei și conflictul din Ucraina au fost prezentate mai multor aleși republicani, iar aceștia au tras singuri concluzii.

Economia Rusiei eșuează

La sfârșitul lunii septembrie, Zelenski are o întâlnire cu Donald Trump la New York, în care liderul republican spune că: „Rusia și Ucraina trebuie să ajungă la o înțelegere”.

Acel moment marchează o schimbare lentă, dar constantă de atitudine a lui Donald Trump față de Putin și față de conflictul militar din Ucraina.

Totul a culminat cu declarațiile făcute după depunerea jurământului, când noul președinte, surprinzând întreaga lume, îi dă un „ultimatum” liderului de la Kremlin:

„Nu caut să fac rău Rusiei. Iubesc poporul rus și am avut întotdeauna o relație foarte bună cu președintele Putin – și asta în ciuda minciunii Rusia, Rusia, Rusia promovată de Stânga Radicală”, a scris el pe rețeaua Truth Social, aflată în proprietatea sa.

„Nu trebuie să uităm niciodată că Rusia ne-a ajutat să câștigăm Al Doilea Război Mondial, pierzând aproape 60.000.000 de vieți în acest proces. Toate acestea fiind spuse, îi voi face Rusiei, a cărei economie eșuează, și președintelui Putin, un mare FAVOR”, a mai scris Donald Trump. 

„Încheiați acum și OPRIȚI acest război ridicol! VA DEVENI DOAR MAI RĂU. Dacă nu ajungem la o înțelegere cât mai curând, nu voi avea de ales decât să impun niveluri ridicate de taxe, tarife și sancțiuni asupra oricărui lucru vândut de Rusia către Statele Unite și către diverse alte țări participante”, a mai subliniat președintele SUA. 

„Hai să terminăm acest război, care nu ar fi început niciodată dacă aș fi fost președinte! Putem face lucrurile pe cale ușoară sau pe cale grea – iar calea ușoară este întotdeauna mai bună. A sosit timpul să FACEM O ÎNȚELEGERE. NU MAI TREBUIE PIERDUTE VIEȚI!!!”, i-a transmis liderul american lui Putin.

Textul de mai sus reprezintă cea mai dură, lungă și aprofundată critică adusă de Donald Trump vreodată președintelui rus.

PostareTrumpRusia
ULTIMATUM. Postarea originală a lui Donald Trump de pe rețeaua sa socială. Întreaga traducere e prezentată în articol - Sursa: Truth Social

Din campania electorală din 2016, atunci când candidatul republican cerea public informații scandaloase despre Hillary Clinton, în contextul în care agenții Kremlinului obținuseră mesajele și comunicarea electronică a Partidului Democrat prin pătrunderea în computerele angajaților, și până acum, Donald Trump nu l-a criticat niciodată, amenințat sau presat pe Putin.

O decizie riscantă

Declarația președintelui american a produs un șoc la Moscova, dar și în toată rețeaua politică de susținere a obiectivelor Rusiei, finanțată de Kremlin atât în Europa cât și în SUA.

Peste noapte, a apărut un blocaj total în sistemul de propagandă pentru că mecanismul prin care Rusia își acoperea agenții de influență în susținători ai lui Trump, în militanți conservatori și în activiști de extremă dreapta, s-a blocat. 

Imaginea lui Trump, valorile politice ale acestuia, acțiunile lui nu au mai putut fi suprapuse peste cele ale lui Vladimir Putin și, astfel, să se proiecteze în mentalul colectiv faptul că cei doi se aseamănă și se susțin reciproc.

Russia Putin New Year Season Charity
REACȚIE RUSIA. Vladimir Putin se aștepta la altceva de la Donald Trump. Kremlinul, după o perioadă de așteptare, începe să reacționeze la critic la mesajele președintelui american - Foto: Hepta.ro

Cea mai importantă întrebare a momentului rămâne ce a provocat schimbarea de atitudine majoră a lui Donald Trump față de Rusia?

Răspunsul e unul complicat și, probabil, vor trece ani până la momentul în care se va realiza un tablou clar al succesiunii de evenimente care au adus omenirea în acest punct, dar pentru a oferi măcar câteva mici raze de lumină în labirintul întunecat și întortocheat al lumii în care trăim trebuie să ne întoarcem cu trei ani în urmă, la perioada de dinaintea momentului în care Vladimir Putin a luat decizia de a invada Ucraina.

Atunci, pentru prima dată a apărut și a fost folosit conceptul de „declasificare strategică” prin care William Burns, directorul CIA, a transmis administrației SUA și nu numai informații care puteau fi făcute publice pentru a descuraja acțiunile militare ale Rusiei.

Astfel, publicul larg dar și liderii politici au aflat de la reprezentanții guvernului SUA, dar și din presă sau de pe rețelele sociale, informații despre numărul militarilor ruși masați la granița Ucrainei, imagini din satelit cu desfășurarea trupelor, liste cu echipamentele militare, dar și strategii de atac.

O interacțiune între oameni și tehnologie

Pe lângă informațiile respective, Vladimir Putin a mai primit un indiciu de care n-a ținut seama, cel al faptului că era în fața unui nou ciclu de dezvoltare tehnologică - apariția inteligenței artificiale.

„Și totuși, oricât de mult s-ar schimba lumea, spionajul rămâne o interacțiune între oameni și tehnologie”, a scris William Burns, directorul CIA, într-un articol publicat în revista Foreign Affairs, în ianuarie 2024. 

„Vor continua să existe secrete pe care doar oamenii le pot colecta și operațiuni clandestine pe care doar oamenii le pot desfășura. Progresele tehnologice, în special în domeniul informațiilor de semnal (SIGINT), nu au făcut ca astfel de operațiuni umane să devină irelevante, așa cum au prezis unii, ci, dimpotrivă, le-au revoluționat modul de desfășurare. Pentru a fi un serviciu de informații eficient în secolul XXI, CIA trebuie să îmbine o stăpânire a noilor tehnologii cu abilitățile de interacțiune directă între oameni și curajul individual, care au fost întotdeauna în centrul profesiei noastre”, a mai scris Burns.

Compania Open AI a anunțat oficial dezvoltarea primului său model de inteligență artificială, GPT-2, în data de 14 februarie 2019. Acest model a fost primul pas semnificativ în domeniul procesării limbajului. Open AI a continuat să îmbunătățească modele create, lansând GPT-3 în iunie 2020 și GPT-4 în martie 2023.

CIA and FBI directors on Capitol Hill - Washington
REVOLUȚIA INFORMAȚIEI. William Burns, fost director CIA, este cel care a inventat conceptul de "declasificare strategică", procedeu care nu se poate aplica fără o capacitate uriașă de prelucrare a datelor - Foto: Hepta.ro

Comparând cele două informații, rezultă că guvernul SUA avea acces, la data începerii conflictului, la o putere de prelucrare a datelor la care Rusia nici nu putea visa.

...ceea ce face CIA cu informațiile pe care le colectează se schimbă de asemenea. Declasificarea strategică, dezvăluirea intenționată a unor secrete pentru a submina rivalii și a mobiliza aliații, a devenit un instrument și mai puternic pentru factorii de decizie politică. Utilizarea acesteia nu înseamnă punerea în pericol, în mod nesăbuit, a surselor sau metodelor folosite pentru colectarea informațiilor, ci înseamnă opunerea cu discernământ a tendinței reflexive de a păstra totul clasificat. Comunitatea de informații a Statelor Unite învață, de asemenea, valoarea tot mai mare a diplomației în domeniul informațiilor, dobândind o nouă înțelegere a modului în care eforturile sale de sprijinire a aliaților și de contracarare a adversarilor pot susține factorii de decizie politică...

William Burns, fost director CIA

Procedura de „declasificare strategică” ar fi fost imposibilă fără astfel de modele puternice de prelucrare a informațiilor care să calculeze amănunțit impactul, posibile riscuri ale dezvăluirii unor informații, pericole pentru cei implicați, dar și reacții ale părții vizate.

Rusia nu se află într-o situație favorabilă

Decalajul tehnologic major înregistrat la acea dată în domeniul informațiilor a permis supraviețuirea Ucrainei, transformând-o în trei ani dintr-o victimă sigură în fața Rusiei într-o puternică fortăreață a Europei și a lumii occidentale.

Schimbarea de atitudine a lui Donald Trump are cel puțin o legătură indirectă cu rapoartele primite de la agențiile americane, iar din reacția, transformarea sa și raportarea la Rusia, opinia publică a aflat că Vladimir Putin are probleme mai multe și mai grave decât cele care se pot observa cu ochiul liber.

Astfel, poate fi interpretată și graba cu care președintele american a anunțat o investiție de 500 de miliarde de dolari în dezvoltarea proiectelor de inteligență artificială, grabă care se observă și la guvernul Marii Britanii, dar și la Comisia Europeană, preocupate să urce pe valul noii revoluții tehnologice.

Nu e clar dacă Donald Trump va reuși să aducă încetarea focului în Ucraina, cum a promis, dar faptul că a pus presiune pe Vladimir Putin și pe aliații săi înseamnă că Rusia nu se află într-o situație favorabilă, iar președintele american are mai mult de câștigat distanțându-se de Moscova decât oferindu-i o cale de a continua războiul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇