Un pacient internat cu Covid la Matei Balș s-a sinucis

Un pacient internat cu Covid la Matei Balș s-a sinucis

Un pacient cu COVID-19, internat la Institutul Matei Balș din Capitală, a încercat să se sinucidă.

Bărbatul de 51 de ani s-a aruncat de la fereastra unui salon de la etajul 2.

Bărbatul nu a murit imediat, fiind transportat la Spitalul Floreasca. Medicii de aici au fost cei care au constatat deceseul, potrivit Digi24.

”Conducerea INBIMB anunță apariția unui incident regretabil, tradus prin defenestrarea unui pacient, în vârstă de 51 ani, internat cu COVID - 19, dintr-un salon aflat într-una din clădirile Institutului, de la etajul 2 al acesteia. S-a trecut imediat la asistarea pacientului, în vederea asigurării funcțiilor vitale, cu suport maximal, după care a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență București.

ADVERTISING

Colectivul de la INBIMB este devastat emoțional în acest moment și atrage atenția asupra sindroamelor de depresie asociate COVID 19. Au fost anunțate autoritățile”, anunță INBIMB într-un comunicat de presă.

Este al treilea pacient cu COVID-19 internat în spital care se sinucide.

În luna mai, un bărbat pozitiv, aflat în tratament în Secţia de Boli Infecţioase din Spitalul Clinic Judeţean din Sibiu, s-a spânzurat în baia salonului. 

De asemenea, săptămâna trecută, un pacient internat la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, confirmat cu noul coronavirus, s-a sinucis, aruncându-se pe fereastră.

ADVERTISING

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

A.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇