La un an după masacrele din 7 octombrie comise de Hamas, israelienii rămân uniţi în trauma suferită, dar sunt împărţiţi în ceea ce priveşte gestionarea războiului şi felul în care să-i aducă înapoi pe ostaticii aflaţi încă în captivitate în Fâşia Gaza.
„Pe 7 octombrie, sentimentul de securitate al israelienilor a fost spulberat, prin identificare cu victimele” şi „pentru că forţele de securitate au fost incapabile să împiedice invadarea ţării”, spune Merav Roth, psihanalistă israeliană care tratează foşti ostatici şi familii îndoliate.
„Această invazie a caselor, individuală şi colectivă, este fără precedent în istoria israeliană şi este terifiantă pentru israelieni”, adaugă ea, citată de France Presse.
O dificultate suplimentară, subliniază Merav Roth, constă în aceea că nu este „o traumă care s-a încheiat, ci un eveniment ale cărui complicaţii nu fac decât să se înrăutăţească”, odată cu anunţurile recurente privind moartea unor ostatici sau soldaţi şi cu ameninţările cu un nou război în nord împotriva Hezbollah-ului libanez.
Atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas a dus la moartea a 1.205 persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unei numărători a AFP bazate pe date oficiale israeliene şi incluzându-i pe ostaticii care au murit sau au fost ucişi în captivitate în Fâşia Gaza.
Dintre cele 251 persoane luate ostatice pe 7 octombrie 2023, 97 sunt încă reţinute în Gaza, dintre care 33 au fost declarate moarte de armata israeliană.
Cel puţin 41.455 de palestinieni au fost ucişi în campania militară israeliană de represalii în Fâşia Gaza, majoritatea civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Gaza al guvernului Hamas, considerate fiabile de către ONU.
„Acasă, acum!"
În timp ce Ministerul Sănătăţii consideră că Israelul se confruntă cu „cea mai gravă criză de sănătate mintală din istoria sa", importanta mişcare de solidaritate care a urmat zilei de 7 octombrie - voluntariat în agricultură, mese pregătite pentru soldaţi, găzduirea persoanelor strămutate - a contribuit ca mulţi israelieni să nu fie complet destabilizaţi de şocul iniţial, subliniază profesioniştii din domeniul sănătăţii.
În ciuda acestei puternice mobilizări a societăţii civile şi odată ce scurtul armistiţiu cu Hamas a luat sfârşit în noiembrie, după ce a permis întoarcerea a 105 ostatici, au apărut rapid disensiuni cu privire la strategia care ar trebui adoptată pentru a-i aduce înapoi pe ostaticii rămaşi în captivitate.
Nu trece nici o sâmbătă seara fără ca mii de protestatari să iasă în stradă pentru a cere Guvernului să-i aducă „acasă, acum!"
Israelienilor care cer un acord cu Hamas „cu orice preţ" li se opun însă cei în opinia cărora demonstraţiile pun vieţile ostaticilor în pericol, oferind mijloace suplimentare de presiune mişcării islamiste palestiniene.
O divizare care, potrivit lui Tamar Hermann, cercetătoare la Israel Democracy Institute (Institutul pentru Democraţie din Israel), reflectă divizarea stânga-dreapta care se manifesta dinainte de război în jurul problemei reformei judiciare dorite de premierul Benjamin Netanyahu (de dreapta), care a fracturat profund ţara în 2023, dând naştere uneia dintre cele mai ample mişcări de contestare înregistrate în Israel.
Nordul abandonat
Divizarea dintre laici şi religioşi a fost, de asemenea, exacerbată de război. Scutirea de recrutare de care beneficiază o mare parte a evreilor ultrareligioşi, denunţată de zeci de ani de o mare parte a restului populaţiei, a devenit insuportabilă pentru numeroşi israelieni.
Cu peste 700 de soldaţi ucişi din 7 octombrie, cu zeci de mii de rezervişti mobilizaţi şi cu perspectiva unei operaţiuni majore la graniţa de nord, această problema dezbină populaţia mai mult ca oricând.
„În timp ce nepotul meu îşi riscă viaţa în (...) Gaza, nepoţii ei defilează în fiecare zi în camera noastră ca s-o viziteze", spune indignată o octogenară, internată la Ierusalim, arătând cu capul către colega sa de salon, ultrareligioasă.
O altă divizare care s-a amplificat din 7 octombrie este cea dintre zonele cu o economie foarte dinamică, precum Tel Aviv, şi periferie.
„Nordul este abandonat" de către stat: această acuzaţie recurentă a locuitorilor din cele mai nordice zone ale ţării a dobândit o nouă dimensiune odată cu deschiderea unui front de către Hezbollah-ul libanez, în sprijinul Hamas.
Ulterior, tirurile de rachetă şi rachetele antitanc provenite din Liban au fost aproape zilnice şi zeci de mii de israelieni a trebuit să fie evacuaţi. Circa 60.000 dintre ei încă nu s-au întors acasă.
Vreau acasă
Majoritatea au fost mutaţi în hoteluri, precum Dorit Siso, o învăţătoare de 51 de ani, evacuată împreună cu familia ei din Shlomi, la graniţa cu Liban, în octombrie 2023.
„Vreau doar să merg acasă. Nu-mi pasă de rachete", explică Siso, mamă a patru copii. Aşteptând să se poată întoarce la Shlomi, unde accesul este interzis pentru că este prea periculos, a închiriat în septembrie o casă într-un sat din nord, ceva mai departe de graniţă.
Ea povesteşte despre lunile de navetă între un hotel din Ierusalim, alături de alte familii evacuate, şi Nord, unde a continuat să lucreze, despre fiii ei mobilizaţi, despre angoasele fiicei sale de unsprezece ani: "Este cel mai greu an din viaţa mea", spune învăţătoarea.