Confruntat cu alegerea între a menține trupe IDF în coridorul Philadelphia și eliberarea ostaticilor, se pare că Netanyahu a insistat că este crucial pentru securitatea statului Israel ca această zonă, cu lungimea de 14,5 km pe granița dintre Gaza și Egipt, să fie ocupată de IDF, probabil pentru că partea egipteană nu dorește sau nu poate să își asume securizarea zonei, iar riscul ca militanți Hamas să ajungă în Egipt și să se regrupeze este considerabil.
O alegere care, spun israelienii ieșiți în stradă, ar periclita și mai mult soarta ostaticilor rămași în captivitatea Hamas, care, simțindu-se încolțită, a executat șase dintre ei, brutal, împușcându-i de la distanță mică, potrivit rezultatelor autopsiilor.
Dar cât sunt de optimiste negocierile pentru eliberarea ostaticilor rămași în viață, în condițiile în care Netanyahu e și el captivul propriei nevoi de a se salva politic, iar Hamas a dat un semnal dur, prin alegerea lui Yahya Sinwar? Și cine poate negocia pacea, dacă cele două părți mai degrabă compromit negocierile?
Cel puțin pe termen scurt și mediu, e clar că pacea nu poate veni de la niciuna din părțile direct implicate în conflict – dar nimeni altcineva nu are disponibilitatea, capacitatea de persuasiune sau pârghiile pentru a forța o schimbare semnificativă, spune Raluca Moldovan, a cărei arie ei de expertiză acoperă tematici ale Orientului Mijlociu.
Raluca Moldovan este conferențiar la Universitatea Babeș‐Bolyai Cluj Napoca, în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Germane. Este vicepreședinte al Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană.
Hamas a executat șase ostatici israelieni, israelienii sunt furioși pe premierul Netayahu. E aici o contradicție sau sunt semnale că premierul tergiversează un acord care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, dar în același timp ar întârzia obiectivul major asumat de el, destructurarea Hamas?
Situația internă din Israel a devenit și mai tensionată după execuția celor șase ostatici, în condițiile în care Federația națională a sindicatelor, Histadrut, a lansat un apel la grevă generală începând de luni, sperând să pună presiune pe premierul Netanyahu pentru a ajunge la un acord de eliberare a ostaticilor care sunt încă prizonieri ai Hamas. Conform unui articol publicat de cotidianul Haaretz duminică, citând o sursă din interiorul guvernului, Netanyahu ar dori să tragă de timp mai degrabă decât să ajungă la înțelegere cu Hamas în privința ostaticilor, pentru a evita ruperea coaliției de guvernare și, inevitabil, organizarea de alegeri anticipate al căror rezultat, cel mai probabil, ar da câștig de cauză opoziției conduse de Yair Lapid si Benny Gantz.
Gantz a și declarat, duminică, de altfel, că prim-ministrul are în primul rând datoria de a-i proteja pe cetățenii statului, nu de a-și salva coaliția controlată de extremiști și că a venit vremea ca acest guvern incapabil să fie înlocuit.
La rândul său, tot duminică, ministrul de finanțe Bezalel Smotrich, cunoscut pentru pozițiile sale extremiste, a afirmat că actualul cabinet nu va permite semnarea unui acord de capitulare care compromite securitatea statului și că trupele IDF trebuie să împingă frontiera cu Gaza 2 km în interiorul Fâșiei pentru a curăța terenul și a ocupa definitiv această zonă-tampon.
Așadar, Netanyahu este actualmente prins la mijloc între o serie de curenți extrem de puternici și contradictorii: partenerii de coaliție, opoziția politică, opinia publică (în special organizația numită Forumul familiilor ostaticilor, care îl somează să își asume responsabilitatea pentru greșelile comise de la începutul războiului și pentru ostaticii uciși) și povara așteptărilor create chiar de el însuși atunci când a declarat că obiectivul final al conflictului este distrugerea completă a Hamas.
Dacă trecutul ne poate servi drept lecție, și în situația de față, primul instinct al lui Netanyahu va fi să își salveze propria piele, propria carieră politică sau ce a mai rămas din ea, chiar dacă acest lucru va afecta negativ mersul războiului pentru Israel.
Din guvern, a reieșit că Benjamin Netanyahu le-a spus membrilor de cabinet că privilegiază coridorul Philadelphia. Ce este aceasta și care și pentru cine este miza mai mare?
Da, conform relatărilor apărute în presa israeliană, vinerea trecută a avut loc o ședință de cabinet extrem de tensionată, în care Netanyahu le-a cerut miniștrilor să voteze pentru prezența trupelor IDF în coridorul Philadelphia în timpul primelor șase săptămâni din perioada acordului de încetare a focului care se negociază în prezent, dacă acesta va fi vreodată agreat. Acest lucru se pare că nu corespundea cu hărțile prezentate de IDF ministrului apărării, Yoav Gallant, înainte de respectiva ședință, ceea ce a dus la un schimb dur de replici între acesta și Netanyahu, potrivit The Jerusalem Post, în care l-a acuzat pe prim ministru că, prin această decizie, care nu va fi agreată niciodată de Yahiya Sinwar, noul lider al Hamas, îi condamnă la moarte sigură pe ostaticii care sunt încă deținuți de Hamas.
Confruntat cu alegerea între a menține trupe IDF în acest coridor și eliberarea ostaticilor, se pare că Netanyahu a insistat că este crucial pentru securitatea statului Israel ca această zonă, cu lungimea de 14,5 km, care se întinde de la Marea Mediterană la punctul de frontieră Kerem Shalom, pe granița dintre Gaza și Egipt (creată ca o zonă-tampon demilitarizată în urma Acordului de la Camp David din 1979), să fie ocupată de IDF, probabil pentru că partea egipteană nu dorește sau nu poate să își asume securizarea zonei, iar riscul ca militanți Hamas să ajungă în Egipt și să se regrupeze este considerabil.
Conform lui Netanyahu, Sinwar va ceda doar în fața forței, însă această strategie, în condițiile deja extrem de tensionate din Israel descrise mai sus, este extrem de riscantă: e greu de crezut că opinia publică va accepta sacrificarea altor ostatici din cei rămași pe altarul inflexibilității prim-ministrului. Și pentru Hamas, sigur, coridorul este o miză, dar nu cred că la fel de importantă ca pentru Netanyahu, ci mai degrabă se folosesc de acesta în cursul negocierilor pentru a demonstra că Israelul nu este un partener flexibil de dialog.
Vedem Israelul polarizat în jurul lui Benjamin Netanyahu și asta deja de câțiva ani. Pe de altă parte, Hamas pare unită – după asasinarea la Teheran a lui Haniyeh, liderul politic al Hamas a fost desemnat tocmai artizanul atrocităților din 7 octombrie, Yahya Sinwar. Ce înseamnă asta? Sunt negocierile de fapt din capul locului sabotate?
Yahya Sinwar, considerat unul din radicalii Hamas, fusese condamnat la patru pedepse consecutive cu închisoare pe viață pentru uciderea a doi soldați israelieni atunci când a fost eliberat dintr-o închisoare israeliană în 2011. A devenit apoi un comandant de rang înalt în Brigăzile Ezzedine al-Qassam, aripa militară a Hamas, înainte de a prelua conducerea mișcării în Gaza în 2017.
Expertul în Orientul Mijlociu James Dorsey, citat de BBC, a numit alegerea lui Sinwar o „declarație de sfidare”, prin care Hamas arată că intenționează să rămână la conducere în Fâșia Gaza, în ciuda obiectivului Israelului de a eradica grupul.
Un oficial superior al Hamas a declarat pentru AFP că alegerea lui Sinwar a transmis mesajul că grupul militant „continuă pe calea rezistenței”.
Hugh Lovatt, un expert în Orientul Mijlociu la Consiliul European pentru Relații Externe, a spus că uciderea lui Haniyeh, care era considerat o figură mai moderată, deși nu cred că putem vorbi de așa ceva într-o organizație teroristă precum Hamas, această etichetă fiind la fel de pertinentă precum cea de „cel mai înalt dintre pitici”, dacă mi se permite o astfel de comparație, a influențat echilibrul intern al puterii în favoarea lui Sinwar, care are legături mai strânse cu Iranul – ceea ce poate demonstra o influență crescută a Iranului în deciziile interne ale Hamas.
Tahani Mustafa, analist la Grupul Internațional de Criză, a spus că alegerea lui Sinwar a fost un mesaj deliberat din partea mișcării că, dacă Israelul insistă să fie intransigent, atunci și ei pot fi la fel de duri și lipsiți de înclinații spre compromis.
Pentru a răspunde direct la întrebare, da, este posibil ca negocierile să fie sabotate de Sinwar și apropiații săi, în condițiile în care Israelul este cel care se află sub presiunea timpului și a opiniei publice internaționale, nu Hamas.
Paradoxal, aș putea spune că Hamas are, în situația de față, luxul cinic al timpului: își pot permite să aștepte, pentru că o prelungire a conflictului le garantează faptul că vor continua să beneficieze de capitalul de simpatie al unei bune părți a mass-media și a opiniei publice și politice globale, indiferent care este prețul plătit de populația civilă din Gaza.
În interviul pe care l-am făcut cu David Grossman, aceasta spune că statele cu miză în regiune ar trebui să înțeleagă că israelienii și palestinienii nu se mai pot salva singuri și să intervină. Cine și cum ar avea această autoritate? SUA sunt de mult timp parte a negocierilor și totuși și un cetățean american a fost executat de Hamas.
O bună perioadă de timp, SUA au fost văzute drept cel mai credibil meditator al conflictului israelo-palestinian, cu destul succes, dacă e să ne amintim doar de Procesul Oslo de la începutul anilor 1990. Chiar și după eșecul acestuia, o dată cu summitul Camp David II din 2000, au existat destule încercări ale Washingtonului de a aduce cele 2 părți la masa negocierilor, toate sortite eșecului. SUA au început să își piardă din credibilitate și imparțialitate în timpul administrației Trump, după ce președintele de atunci a luat o serie de decizii care au arătat clar favoritism față de partea israeliană (mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, recunoașterea teritoriilor ocupate de pe Înălțimile Golan etc.).
Faptul că Hamas a executat inclusiv un ostatic american este o dovadă în plus a faptului că implicarea SUA în negocieri nu este neapărat de natură să conducă la o încetare a focului sau a conflictului per ansamblu, pentru că SUA, în viziunea Hamas, nu are pârghii cu care să forțeze mâna liderilor organizației.
Iar actorii care ar avea aceste pârghii nu sunt implicați direct in negocieri - și probabil nici nu ar fi de dorit să o facă – mă gândesc aici în primul rând la Iran, care ar negocia strict împotriva Israelului - sau, dacă sunt - exemplul Qatarului- , nu au capacitatea de conduce o astfel de negociere cu hotărârea necesară, urmărindu-și mai degrabă propriile interese.
Cât privește China, oficialii de la Beijing au preferat să rămână la nivel declarativ, fără a interveni în vreun fel cu vreo propunere concretă, iar Arabia Saudită, care ar avea capacitatea de a persuada ambele părți implicare în conflict, a preferat să nu se implice ca mediator, probabil socotind că are mai mult de câștigat în ochii opiniei publice din regat prin declarații de sprijin pentru cauza palestiniană, fără a face nimic concret pentru a periclita un eventual viitor tratat de pace cu Israelul, care ar fi în avantajul economic al Riyadhului, conform calculului cost-beneficiu al liderului de facto, prințul moștenitor Mohammed bin Salman.
Organizații precum ONU sau Liga Arabă și-au demonstrat și ele ineficiența, așa că nimeni nu ar trebui să își facă iluzii că soluția ar putea veni de acolo. Astfel că, cel puțin pe termen scurt și mediu, e clar că pacea nu poate veni de la niciuna din părțile direct implicate în conflict – dar nimeni altcineva nu are disponibilitatea, capacitatea de persuasiune sau pârghiile pentru a forța o schimbare semnificativă.
Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech