Mica istorie: 2 octombrie - Inginerul român care a inventat stiloul

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Anul 1187: După un asediu de două săptămâni, sultanul Saladin cucerește Ierusalimul, încheind astfel domnia creștină de 88 de ani asupra orașului. Faptul va declanșa a treia cruciadă, în scopul recuceririi pentru a doua oară a acestei cetăți de către creștini.

Cruciada a treia (1189–1192) a avut însă un succes doar parțial, cruciații reușind să recupereze orașele Acra și Jaffa, însă au eșuat în încercarea de a cuceri Ierusalimul, care fusese obiectivul principal al cruciadei.

Anul 1409: Este atestată cea mai veche pisanie românească, cea aflată la biserica din Streisângeorgiu, lângă orașul Călan, Hunedoara.

Pisania este datată 2 octombrie 1409 și menționează anul 1314, când s-au terminat lucrările de construcție ale bisericii, specificând că „a fost construită din porunca cneazului Balea întru ajutorul, mântuirea și iertarea păcatelor lui, dar și ale popii Naneș și ale lui Teofil zugravul, care a împodobit tot înăuntrul”.

Este interesant de observat că, prin anul 1314, deci înainte de întemeierea Țării Românești (1330), exista între Carpați și Dunăre un cneaz Balea, despre care istoricii nu par a ști să amintească ceva. În plus, dacă era acolo un cneaz, era negreșit și un cnezat, despre care tot nu aveam alte informații.

Anul 1452: Se naște regele Richard al III-lea al Angliei, cel imortalizat mai mult de legendă decât de istorie, datorită unei sintagme pe care nici n-a rostit-o el, ci a formulat-o Shakespeare într-o dramă notorie:  „A horse! A horse! My kingdom for a horse”, adică „Un cal! Un cal! Dau un regat pentru un cal!”.

Istoricii spun că este puțin probabil să fi rostit regele aceste cuvinte. Nu există martori oculari și nici n-a consemnat cineva vreo relatare până la data când scria marele Will.

ADVERTISING

Anul 1535: Exploratorul francez Jacques Cartier a navigat pe râul Sfântul Laurențiu în sus și a descoperit așezarea fortificată Hochelaga construită de băștinașii Iroquois pe locul actualului oraș Montreal, cunoscuta metropolă canadiană.

Anul 1552: În urma unui puternic asediu, orașul-cetate Kazan este ocupat de trupele lui Ivan cel Groaznic. Cronicile relatează că soldații ruși au ars orașul din temelii și au masacrat fără niciun discernământ o mare parte a populației locale. Curat groaznic!

Anul 1569: Bogdan Lăpușneanu depune omagiu regelui polon Sigismund II August.  Bogdan era fiul lui Alexandru Lăpișneanu și a domnit minor, de la vârsta de 15 ani, tutore fiind mama sa, Ruxandra Lăpușneanu, cea care, conform nuvelei lui Negruzzi, ar fi turnat otrava letală în potirul soțului ei.

Anul 1649: Forțele papale ale lui Inocențiu al X-lea cuceresc și distrug orașul sud-american Castro.

Anul 1746: Într-un ciclon în apropierea localității Madras din India, trei nave de război franceze, Duc d'Orléans, Phénix și Lys, se scufundă și mor în naufragiu circa 1200 de oameni.

Anul 1835: O armată mexicană trimisă pentru a-i dezarma pe localnicii din orașul Gonzales a întâmpinat rezistență din partea acestora în bătălia de la Gonzales, marcând astfel începutul Revoluției Texane.

Anul 1847: Se naște Paul von Hindenburg, politician și mareșal prusaco-german, al 2-lea președinte al Germaniei.

Von Hindenburg este cel care, pe 30 ianuarie 1933, îl numea pe Adolf Hitler în funcția de cancelar al Reichului German (Reichskanzler), deschizând astfel drumul spre puterea dictatorială pentru șeful partidului național-socialist.

ADVERTISING

Unii memorialiști se întreabă dacă s-ar mai fi declanșat Al Doilea Război Mondial, în situația când președintele von Hindenburg ar fi numit atunci un alt Reichskanzler. Este ușor să pui întrebări, dar greu să dai răspuns la ele.

Anul 1869: Se naște Mahatma Gandhi, activist și filosof indian, considerat părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolentă. Numele de „Mahatma“ i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore și semnifică, în limba indiană, „un mare suflet”.

Anul 1875: Moare Petrache Poenaru, pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru titular al Academiei Române, inventatorul stiloului.  

La 25 mai 1827, acum aproape două secole, el obține la Paris brevetul nr. 3208, cu titlul „Plume portable sans fin, qui s'alimente elle-même avec de l'encre”, ceea ce presa vremii traducea, atât de plastic,  prin  „condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se el însuși cu cerneală”.

Invenția nu a fost, însă, produsă în serie, ceea ce i-a permis americanului Lewis Edson Waterman s-o rebreveteze, atribuindu-și și titlul de inventator al stiloului, pe care îl va produce în serie prin compania sa  Waterman Pen Company.

Anul 1884: Moare Jean Achard, pictor francez. Achard este cunoscut pentru picturile sale cu peisaje din regiunea Dauphiné, care i-au adus și titlul de „maestru al peisajului din Dauphiné”. Este creatorul unui curent în pictură, cunoscut ca École Dauphinoise, ai cărui membri importanți au fost Laurent GuétalErnest Victor HareuxCharles Bertier și alții câțiva.

Multe din lucrările sale sunt păstrate în Muzeul de Artă din Grenoble, altele pot fi văzute la Paris: la Luvru, la Musée des Beaux-Arts de Chambéry, la Musée du Château de Fontainebleau. Există și peste hotare, dar mai rar.

ADVERTISING

Anul 1919: Președintele american Woodrow Wilson suferă un atac cerebral care îl lasă parțial paralizat.

Anul 1920: Moare Max Bruch, compozitor și dirijor german, reprezentant al romantismului târziu, autorul a peste 200 de lucrări, dintre care 3 concerte pentru vioară, unul dintre acestea (Concertul nr. 1)  devenind o lucrare de referință a repertoriului de vioară universal.

Poate fi ascultat aici:

Violin concerto No. 1, Op. 26 - Max Bruch

Anul 1925: Tânăra de 19 ani, Josephine Baker, a debutat la Paris, la Théâtre des Champs-Élysées, cu un dans erotic în cadrul spectacolului La Revue Négre.

De la începutul carierei sale, Baker s-a lansat cu succes în revistele de la teatrul parizian Folies Bergère. Prestația ei în revista sa Un vent de folie (1927)  a făcut furori în oraș. Costumul ei, îndrăzneț pentru acea vreme și rezumat doar la o fustă scurtă, confecționată din banane artificiale, și un colier cu mărgele, a devenit un simbol atât al Epocii Jazzului , cât și al anilor '20.

A fost una dintre vedetele de prim rang ale spectacolului francez de revistă și una dintre marile personalități apărătoare ale drepturilor femeii și ale copilului, la mijlocul secolului trecut.

Anul 1930: Henry Ford pune piatra de temelie pentru Uzinele Ford din Köln, începutul unui uriaș imperiu industrial.

Anul 1938: Moare Alexandru Averescu, mareșal al României, general de armată și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial. Generalul Averescu (devenit ulterior mareșal) a dus o muncă intensă, alături de generalul francez Bertelot, pentru reorganizarea și reinstruirea armatei române, după eșecul din prima parte a Celui Dintâi Război Mondial, precum și la reluarea ofensivei care va duce la formarea României Mari.

Anul 1939: Se naște Dan Spătaru, reputat solist român de muzică ușoară. Încă și azi răsună în memoria unora dintre noi interpretările sale originale, devenite șlagăre:

  • Trecea fanfara militară
  • Drumurile noastre toate
  • Te așteaptă un om
  • Țărăncuță, țărăncuță
  • Tu, eu și-o umbrelă
  • Nicio lacrimă

și multe, multe altele.

Anul 1941: Al Doilea Război MondialWehrmachtul a început operațiunea Taifun, în cadrul planului Barbarossa de îngenunchiere a Uniunii Sovietice. Operațiunea prevedea o ofensivă totală împotriva Moscovei, care însă a eșuat chiar la câteva zeci de kilometri distanță de capitala rusă.

Sovieticii mobilizaseră toată carnea de tun pe care erau capabili s-o pună la bătaie, au conceput o strategie corectă și au fost ajutați substanțial de natură, făcând inamicul să simtă pe propria piele ce înseamnă iarna rusească.

Este foarte probabil că iarna a salvat pentru a doua oară Moscova și soarta Rusiei, după ce, pentru prima oară,  tot iarna îl gonise pe Napoleon de pe vastele teritorii „cucerite”.

Anul 1954: La Conferința de la Londra a miniștrilor de Externe, se decide înarmarea Republicii Federale Germania și aderarea la NATO.

Anul 1955: A fost oprit din exploatare ENIAC (Electronic Numerical Integrator And Computer), primul computer digital, în vederea pregătirii și lansării celei de a doua generație de calculatoare.

Anul 1958: În urma unui referendum, Guineea își obține independența față de Franța. Primul președinte al statului va fi Sékou Touré.

Anul 1966: În România, se publică decretul Consiliului de Stat pentru interzicerea întreruperii de sarcină, semnat de Chivu Stoica. A fost startul unor advărate tragedii inumane, prea binecunoscute ca să le mai amintesc și aici.

Anul 1968: Moare Marcel Duchamp, pictor francezo-american, format în mediul cultural al Parisului de la începutul secolului al XX-lea. În primii ani a lucrat la pânze de influență impresionistă, pentru ca ulterior să devină modernist, asociat dadaismului și suprarealismului.

Anul 1980: La Caesars Palace din Las VegasLarry Holmes își apăra titlul mondial de box la categoria grea, împotriva lui Muhammad Ali într-o victorie prin knockout tehnic în runda 11.

Anul 1984: Cei trei cosmonauți sovietici Leonid Denisovici Kizim, Vladimir Alekseievici Soloviov și Oleg Jurjewitsch Atkow au revenit pe Pământ,  după 237 de zile petrecute în Cosmos. La data respectivă, a fost una dintre misiunile cu cele mai multe zile petrecute de cosmonauți, la bordul stației spațiale Salyut 7.

Anul 2002: Washingtonul deblochează un ajutor de 8 milioane de dolari pentru opoziția irakiană.

Anul 2006: Charles Carl Roberts intră într-o școală Amish din orașul Nickel Mines, Pennsylvania, și împușcă cinci eleve în cap, rănește alte cinci (cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani), apoi se sinucide. Nu se cunosc motivele care dus pe atacator la gestul său.

Evenimentul a îndurerat întreaga Americă și chiar întreaga lume, iar familiile n-au mai dorit să trimită copiii la o școală cu acest renume. Ca urmare, școala a fost demolată chiar în săptămâna următoare, pe 12 octombrie 2006. 

Pe teren, a fost cultivată iarbă. Școala a fost reconstruită într-o altă locație, nu departe de cea inițială. S-a deschis pe 2 aprilie 2007, exact la șase luni de la tragicul eveniment. 

Anul 2009: La Dublin, irlandezii au votat în favoarea ratificării Tratatului de la Lisabona (67,13%).

MEMENTO:

  • Guineea: Ziua națională. Independența de Franța (1958)
  • India: Ziua națională ( Ziua nașterii lui Mahatma Gandhi).

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇