Un italian a găsit un tablou într-o pivniță și soția îi spunea că e oribil. De fapt, e un Picasso de 6 milioane de euro

Un italian a găsit un tablou într-o pivniță și soția îi spunea că e oribil. De fapt, e un Picasso de 6 milioane de euro

Experţii italieni susţin că o pictură găsită de un negustor de vechituri în timp ce curăţa pivniţa unei case din Capri şi pe care soţia sa o descria în mod regulat ca fiind „oribilă” este un portret original de Pablo Picasso. Acum tabloul e evaluat la 6 milioane de euro.

După ce a descoperit tabloul în 1962, Luigi Lo Rosso a luat pânza cu el acasă, la Pompei, unde a expus-o într-o ramă ieftină pe peretele sufrageriei în următoarele câteva decenii, scrie The Guardian.

Portretul, despre care proprietarii cred acum că este o imagine distorsionată a Dorei Maar, fotografă şi pictoriţă franceză care a fost partenera şi muza lui Picasso, prezintă semnătura distinctivă a celebrului artist în colţul din stânga sus. Lo Rosso nu ştia însă cine era.

ADVERTISING

Doar mult mai târziu, când fiul său Andrea a început să pună întrebări după ce a studiat o enciclopedie de istoria artei, a început să suspecteze că este ceva important.

În cele din urmă, familia a cerut sfatul unei echipe de experţi, inclusiv al unui detectiv de artă bine cunoscut, Maurizio Seracini.

După ani de investigaţii complexe, Cinzia Altieri, grafolog şi membră a comitetului ştiinţific al Fundaţiei Arcadia, care se ocupă de evaluarea, restaurarea şi atribuirea operelor de artă, a confirmat că semnătura de pe tablou este a lui Picasso.

ADVERTISING

„După ce toate celelalte examinări ale picturii au fost făcute, mi s-a dat sarcina de a studia semnătura”, a declarat Altieri. „Am lucrat la ea luni, comparând-o cu unele dintre lucrările sale originale. Nu există nicio îndoială că semnătura este a lui. Nu a existat nicio dovadă care să sugereze că ar fi falsă”.

image
Foto: Utente via The Guardian

Picasso a fost un vizitator frecvent al insulei Capri din sudul Italiei, iar pictura, care seamănă izbitor cu "Buste de femme (Dora Maar)" a lui Picasso, se crede că a fost realizată între 1930 şi 1936.

ADVERTISING

Picasso, care a murit în 1973, a realizat mai mult de 14.000 de lucrări, iar fundaţia care se ocupă de ele primeşte zilnic sute de mesaje de la persoane care susţin că deţin un original.

"Buste de femme (Dora Maar)" a fost pictat în 1938 şi furat de pe iahtul unui şeic saudit în 1999, înainte de a fi găsit 20 de ani mai târziu.

Luca Marcante, preşedintele Fundaţiei Arcadia, crede că ar putea exista două versiuni ale lucrării. „Ambele ar putea fi un original”, a declarat el pentru ziarul Il Giorno. „Probabil că sunt două portrete, nu exact la fel, ale aceluiaşi subiect pictat de Picasso în două momente diferite. Un lucru este sigur: cel găsit în Capri şi păstrat acum într-un seif din Milano este autentic".

Marcante va prezenta acum dovezile Fundaţiei Picasso.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇