Tabloul „Femeie aşezată lângă fereastră” (Marie-Therese) de Pablo Picasso a fost vândut, joi, pentru 103,4 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate de casa Christie’s, la New York.
Tabloul de 1,46 m pe 1,14 m, pictat în 1932, a fost adjudecat pentru 90 de milioane de dolari, sumă care a ajuns la 103,4 milioane de dolari după adăugarea de taxe şi comisioane, după o luptă de peste 19 minute între colecţionari.
Pictura, care o reprezintă pe amanta şi muza lui Picasso, Marie-Therese Walter, fusese estimată de casa Christie's la o valoare de 55 de milioane de dolari, relatează AFP.
Vânzarea confirmă vitalitatea pieţei de artă, care nu a suferit cu adevărat în timpul pandemiei chiar dacă a fost încetinită de incertitudinea cu privire la situaţia economică şi cea sanitară, dar şi statutul special al lui Pablo Picasso (1881-1973).
Succesul licitaţiilor organizate joi, care au totalizat 481 de milioane de dolari, "semnalează o revenire reală la normal", a declarat Bonnie Brennan, preşedintele Christie's America, în cadrul unei conferinţe de presă online. "Piaţa artei este din nou pe drumul cel bun", a mai spus el.
Tabloul şi-a dublat valoarea în 8 ani
"Femeie aşezată lângă fereastră" a fost achiziţionată în urmă cu opt ani de proprietarul actual, în cadrul unei licitaţii la Londra, pentru suma de 28,6 milioane de lire sterline (circa 44,8 milioane de dolari), mai puţin de jumătate din preţul oferit joi.
Cinci lucrări ale lui Picasso au depăşit acum pragul simbolic de 100 de milioane de dolari.
Chiar înainte de această vânzare, el se afla deja în fruntea acestui club exclusivist, cu patru tablouri, între care "Femei din Alger", care deţine recordul pentru artistul spaniol, fiind adjudecat pentru suma de 179,4 milioane de dolari, în mai 2015.