Firme controversate se luptă pentru paza parcurilor din București. Legăturile cu foști polițiști și cu lumea interlopă

Firme controversate se luptă pentru paza parcurilor din București. Legăturile cu foști polițiști și cu lumea interlopă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În vreme ce mai multe parcuri mari din Capitală se umplu cu gunoaie din cauză că nimeni nu le mai supraveghează, firmele unor oameni de afaceri controversați se luptă pentru contracte bănoase de pază scoase la licitație de administrația locală.

Cele mai multe parcuri mari din oraș sunt îngrijite de Primăria Capitalei, prin Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB).

Pentru paza locurilor de agrement, ALPAB nu angajează oameni, ci încheie contracte cu diverse firme. Până în toamna anului trecut, spre exemplu, a avut contract cu Compania Municipală de Pază și Securitate SA.

Pe 19 noiembrie, însă, respectiva companie municipală a anunțat pe rețelele de socializare că ALPAB a refuzat să mai prelungească acel contract de pază. Așa că 440 de agenți de pază – care până atunci supravegheaseră locuri de agrement – urmau să fie trași pe linie moartă. Mai exact li s-au suspendat contractele de muncă.

ANUNȚStimați colegi,Începând cu data de 18 noiembrie 2020 , contractul de prestări servicii de pază ...

Publicată de Compania Municipala Paza si Securitate pe Joi, 19 noiembrie 2020

CM Pază și Securitate era oricum neperformantă și unele instituții refuzau să lucreze cu ea încă din vremea în care primar general era Gabriela Firea.

ADVERTISING

Așa că, mai devreme sau mai târziu, ALPAB oricum ar fi trebuit să renunțe la contractul cu această companie.

Problema este că - după ce a refuzat să mai prelungească acel contract cu compania municipală - ALPAB n-a mai putut asigura paza parcurilor de care se ocupă. Iar urmările neplăcute n-au întârziat să apară.

Spre exemplu, în Parcul Izor au apărut oameni care răscolesc gunoiul și îl lasă întins prin parc. Era de așteptat, de vreme ce nu mai e nimeni care să împiedice astfel de incidente.

De ce nu sunt păzite marile parcuri din oraș

ALPAB a lansat o licitație pentru a alege una sau mai multe firme cu care să semneze un acord cadru pentru paza parcurilor.

Mai exact, din informațiile postate in Sicap, reiese că ALPAB își dorește 184 de posturi permanente pentru pază și patrulare în aproape 50 de spații pe care le are în grijă.

ADVERTISING

La licitație, acest număr total de posturi a fost împărțit în două loturi.

Primul lot vizează alegerea unei firme care să asigure paza pentru 87 de posturi. Cele mai multe dintre aceste posturi – adică peste 30 – sunt în zona Parcului Herăstrău și a debarcaderelor.

ALPAB-Lot-1

Al doilea lot vizează ocuparea a 97 de posturi de pază, cele mai multe pentru parcurile Tineretului, Cișmigiu și Carol.

ALPAB-Lot-2

Potrivit Sicap, ALPAB ar fi dispusă să plătească până la 31.753.248 de lei (echivalentul a aproape 6,5 milioane de euro – n.red.) pentru servicii de pază și patrulare.

La licitație s-au înscris nu mai puțin de 12 firme sau asocieri de firme.

Și – potrivit documentației care s-a publicat pe platformă – ALPAB a și selectat deja un câștigător pentru ambele loturi scoase la licitație. Adică pentru toate cele 184 de posturi de pază.

Este vorba despre o asociere a firmelor Akyle Security SRL – Blue Corp SRL și Tetra Sistems Guard SRL.

contestatie

ALPAB n-a semnat, însă, niciun contract cu aceste societăți din cauză că o altă firmă, numită NEI Divizia de Securitate SRL, a contestat atribuirea.

ADVERTISING

Iată cine deține aceste firmele care se luptă pentru contractele de pază ale ALPAB.

Firmele de pază și legăturile cu foști polițiști și cu lumea interlopă

Firma Akyle Security SRL are 4 asociați, potrivit portalului cu informații de business listăfirme.ro.

Este vorba despre: Robert Constantin Ionescu, Constantin Pitcovici, Marieta Firuța Marcu și Alexandru Vlad Mihai Cristescu.

Potrivit unei investigații realizate de Rise Project, 3 dintre cei 4 au avut de-a face cu importul de materiale sanitare la suprapreț, în timpul pandemiei.

Robert Mihai Ionescu a fost și viceprimar al Capitalei, pe vremea când făcea parte din Partidul Noua Generație (PNG) înființat de Gigi Becali.

Constantin Pitcovici este - potrivit jurnaliștilor de investigație citați - tatăl octogenar al lui Petru Pitcovici. Acesta a fost comisar-șef la Direcția Anticorupție, cercetat în mai multe spețe pentru că ar fi încercat să-i protejeze pe Puiu Popoviciu și pe un alt om de afaceri.

Iar Firuța Marieta Marcu este - susține Rise Project - sora Simonei Ciulavu. Aceasta a fost consilieră la Ministerul Transporturilor și - potrivit codit- a fost arestată în 2006 pentru șantaj și aderare la Clanul Sportivilor (care multă vreme și-a disputat teritorii cu Clanul Cămătarilor).

Rise Project asociază și numele Simonei Ciulavu cu afacerile cu materiale sanitare la suprapreț din timpul pandemiei.

Iată și cine deține celelalte firme cu care SC Akyle Security SRL s-a asociat pentru a câștiga licitația organizată de ALPAB.

SC Blue Corp SRL este o societate deținută de Liviu Adrian Oneț și de Irina Gabriela Naghi. Printre cei 3 fondatori ai societății se numără, însă, Gabriel Naghi, fost șef al Serviciului Român de Protecție și Pază (SPP).

Gabriel Naghi a fost și consilier general al Capitalei, până în anul 2016.

Ultima firmă din asocierea câștigătoare, Tetra Sistems Guard SRL, este deținută de Roxana Diana Georgescu și Nicolae Istrate.

În asociere cu Akyles Security și cu X Guard Security Sistems SRL (administrată anterior de Bujor Florescu, chestor și fost șef în structuri ale MAI) Tetra Sistems Guard SRL a câștigat parte dintr-un contract consistent de pază a școlilor la Primăria Sectorului 2).

Cine a contestat câștigarea licitației

NEI Divizia de Securitate SRL este deținută de Mihaela Neicu. Potrivit mențiunilor din Monitorul Oficial, însă, anterior asociații au fost Florentina și Mihai Neicu.

Acesta din urmă a fost consilier al lui Traian Băsescu. A fost asociat, alături de soția sa Florentina, și într-o firmă numită Romguard Group SA și care a câștigat, de-a lungul timpului, contracte bănoase cu instituții de stat.

Potrivit Sicap, contestația formulată de NEI Divizia de Securitate (în numele unei asociații de firme pe care o conduce - n.red.) a fost publicată abia marți, 11 mai.

Rămâne să vedem ce va decide Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), în săptămânile care urmează. Și dacă nu cumva, nemuțumite de răspuns, firmele nu își vor continua lupta în instanță.

Ar fi o situație nefericită, din cauză că multe dintre parcurile din București ar rămâne, în continuare, nepăzite și expuse riscului de a fi vandalizate sau umplute de gunoi.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇