E foarte greu pentru un nespecialist să afirme dacă dronele rusești intrate în spațiul aerian al României ar trebui sau nu doborâte de Armata Română. Pentru că dincolo de impulsul de moment, implicațiile trebuie bine cântărite, împreună cu aliații din NATO, ceea ce probabil că se întâmplă.
După cum este o discuție între juriști dacă, într-adevăr, nu există cadru legal pentru doborârea dronelor sau problema este doar stabilirea fără nicio îndoială a intenției ostile, care ar permite intervenția militară.
Art 15 din Legea nr.122/2011 face trimitere directă inclusiv la doborârea „dronelor şi a echipamentelor radioelectrice utilizate pentru comiterea unui act ostil.”
Dacă intrarea dronelor reprezintă cu adevărat un act ostil împotriva României sau este vorba doar despre pătrunderi accidentale în cadrul unui act ostil împotriva Ucrainei și ce efect asupra NATO ar avea declararea acestor pătrunderi ca acte ostile împotriva unui stat al alianței, asta trebuie bine cumpănit.
În plus, fiind vorba în cazul celui mai recent incident despre trei drone, care au survolat destul de mult timp spațiul aerian al României, nimeni nu poate exclude nici o provocare a Rusiei, tocmai pentru a forța o reacție violentă și de aici consecințe asupra stabilității în NATO, adică tehnici specifice lui Vladimir Putin.
Deci discuția dacă dronele chiar trebuiau doborâte sau nu excede competența a 90% dintre comentatori, între care mă consider.
Ceea ce deranjează însă în această poveste este felul în care România tratează comunicarea publică a subiectului de maximă sensibilitate.
Secretomanie și nesiguranță
Să ne aducem aminte că, inițial, statul român nu a considerat necesar nici măcar să recunoască pătrunderea dronelor și este discutabil dacă Armata a știut de la început de ele.
Știți cei doi băieți în pantaloni scurți trimiși cu un Duster să caute drona raportată de un primar insistent din Deltă. N-au găsit-o și președintele României însuși a dat asigurări că nicio piuliță de dronă nu a picat la noi.
A fost nevoie că armata ucraineană să comunice public că ne cad în cap dronele rusești, pentru a începe o căutare serioasă, resturile au fost găsite și de atunci s-a decis emiterea mesajelor Ro-Alert.
Klaus Iohannis s-a grăbit atunci să invoce actul agresiv: „În cazul în care se confirmă că aceste elemente provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situație ar fi complet inadmisibilă și o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale ale României, stat aliat NATO.” După care a lăsat-o moartă cu agresiunea, contrazis de la nivelul NATO, tocmai pentru că efectele ar fi fost extrem de grave.
Explozia de la Costinești a fost o altă mostră de bâlbâială în comunicarea publică.
Duminică opinia publică a aflat tot de la ucraineni despre intrarea celor trei drone și locul unde ar fi căzut cel puțin una dintre ele.
După ore bune Armata Română a dat la rândul ei detalii, inclusiv despre ridicarea avioanelor de luptă, un element extrem de important pentru ca populația să aibă un sentiment de siguranță într-un context atât de delicat.
De la începutul războiului din Ucraina, un război la granița României, din motive de neînțeles cuvântul de ordine a fost secretomanie, inclusiv în privința ajutorului acordat Ucrainei. De la președintele Zelenski am aflat în ce constă sprijinul militar acordat de România Ucrainei, sprijin pentru care ne-a mulțumit.
E absurd să afirmi că orice trebuie și poate fi spus public într-un război. Evident că nu se poate. Dar asta nu înseamnă să încerci mereu să treci totul sub tăcere și să reacționezi doar atunci când ești forțat de „indiscreția” altora.
Genul acesta de comunicare strangulată generează nesiguranță în populație, care se simte descoperită în fața pericolelor de toate felurile.
Totodată încrederea în autorități scade dramatic, comunicarea oficială nu mai este crezută, iar teoriile conspirației se propagă cu viteză maximă.
Chiar dacă pe teritoriul nostru cad doar bucăți de drone, România, la fel ca restul NATO, este în război, nu unul convențional, ci unul al comunicării, al manipulării minților, al răspândirii temerilor și conspirațiilor.
Când autoritățile unei țări se comportă în acest fel, nu reușesc decât să joace rolul idioților utili ai lui Putin.