Tensiunile dintre China și Taiwan escaladează: mai mulți diplomați s-au luat la bătaie în timpul unei recepții, iar un oficial taiwanez a ajuns la spital.
Incidentul violent a avut loc în data de 8 octombrie, în Fiji, scrie Reuters.
Diplomați din Taiwan au organizat o recepție de ziua națională a Taiwanului, iar mai mulți oficiali chinezi au încercat să intre la eveniment, pentru a aduna informații despre participanți, a transmis Ministerul de Externe din Taiwan luni.
Este vorba despre doi diplomați din China, care au încercat din răsputeri să participe la recepție și să le facă poze celor care participă.
Incidentul s-a transformat în bătaie în momentul în care un diplomat taiwanez a încercat să-i oprească pe cei doi și să nu le permită accesul în interior.
Un diplomat din Taiwan a suferit răni serioase la nivelul capului și a ajuns și la spital.
Ambasada Chinei neagă
Ambasada Chinei în Fiji infirmă cele transmise de ministerul din Taiwan. În schimb, a anunțat că a cerut poliției din Fiji să deschidă o investigație.
”Chiar în acea seară, personalul Biroului de Comerț Taipei din Fiji a acționat provocator împotriva personalului ambasadei chineze, care își îndeplinea îndatoririle oficiale (...) provocând răni și pagube unui diplomat chinez”, a transmis Ambasada Chinei.
Taiwan califică incidentul ca ”irațional”.
Vorbind în Parlament, viceministrul de Externe din Taiwan, Henry Tseng, a declarat: ”Încă analizăm dacă acesta reprezintă un comportament deja comun sau a fost doar un incident izolat. Dar condamnăm aceste acte iraționale ale diplomaților chinezi”.
China, care susține că Taiwanul e teritoriul ei, a intensificat recent presiunea asupra Taipei pentru a accepta suveranitatea chineză.
Ba chiar a trimis avioane de luptă în apropierea insulei.
Pacificul este o sursă majoră de concurență între cele două, unde Taiwanul are relații diplomatice formale cu patru țări, deși nu cu Fiji. China spune că Taiwanul este una dintre provinciile sale, fără drept la legături depline cu țările străine.