25 de sesizări s-au depus la Parchet, după ce la racla cu moaștele Sf. Parascheva s-au închinat pelerini din toată țara. Se cere și anchetarea unor jandarmi

25 de sesizări s-au depus la Parchet, după ce la racla cu moaștele Sf. Parascheva s-au închinat pelerini din toată țara. Se cere și anchetarea unor jandarmi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Peste 20 de sesizări au fost depuse la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce miercuri, de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, mai multe persoane din afara Iaşiului au ajuns să se închine la racla cu moaştele sfintei, deşi există reglementări legale care interzic acest lucru.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Mihaela Apostol, a confirmat pentru Agerpres că a înregistrat un dosar penal după ce au fost primite 25 de sesizări prin care se reclamă zădărnicirea combaterii bolilor, solicitându-se tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi, fiind indicate şi persoane din cadrul Jandarmeriei.

ADVERTISING

După slujba liturgică din 14 octombrie, pelerini veniţi din alte oraşe sau zone ale ţării au fost lăsați să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva.

Astfel, au fost încălcate deciziile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă potrivit cărora participarea credincioşilor la sărbătorile religioase este permisă doar dacă au domiciliul în localitatea respectivă.

ADVERTISING

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană miercuri dimineaţă şi a fost aşezată într-un baldachin special amenajat în curtea Mitropoliei.

În acest baldachin, pe parcursul întregii zile credincioşii au putut să intre, să se roage, să se închine şi să sărute moaştele Sfintei Cuvioase. Racla a fost reintrodusă în catedrală în jurul orei 22:00.

ADVERTISING

Conform estimărilor jandarmilor, în cursul zilei de miercuri prin faţa raclei au trecut peste 9.500 de credincioşi.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇