Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, susţine că nu știe cine din cadrul MAI și-a dat acordul pentru ca pelerinii veniți din mai multe colțuri ale țării să ajungă la racla cu moaştele Sfintei Parascheva.
„Aici nu pot să vă răspund, că nici eu nu știu dacă s-a dat sau cine a dat acest lucru. Nu știu despre ce este vorba, nu știu dacă a fost dat ordin sau ceva, deci aici trebuie discutat, mai ales pe partea de ordine publică”, a declarat Raed Arafat, miercuri, într-o conferință de presă, potrivit Digi 24.
Secretarul de stat a precizat că restricțiile au fost impuse pentru a se reduce transmiterea virusului.
Arafat a făcut din nou apel la populație să înțeleagă situația și să respecte măsurile impuse de autorități.
„Toată lumea a observat că avem o creștere continuă a cazurilor. Suntem pe un trend ascendent important. Noi când punem aceste măsuri încercăm prin ele să reducem expunerea, să reducem transmiterea. Apelul nostru către populație este să înțeleagă situația și să fie partener cu noi în respectarea acestor reguli și a acestor prevederi care sunt emise prin hotărâri ale CNSU sau prin hotărâri de guvern”, a declarat Raed Arafat.
Sute de persoane, majoritatea fără mască, venite din mai multe zone ale țării, au protestat, miercuri, în zona Catedralei Mitropolitane din Iaşi, după ce autoritălile le-au interzis să participe la manifestările religioase organizate de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.
După ce oamenii și-au strigat nemulțumirile, autoritățile le-au transmis că pot merge să se închine la moaște.
Pelerinii au scandat printre altele: ”Covidaților”, „O să daţi socoteală cu toţii”, „Duceţi-vă la diavol” şi „Jos dictatura”.
Câțiva protestatari s-au manifestat agresiv faţă de jandarmi, spunându-le: ”Mii de copii sunt răpiți și fete duse să se prostitueze și voi nu faceți nimic, frecați menta”.
Citeşte şi analiza Cât de jos să cadă medicii? Despre impostura statului și calculul greșit al Bisericii