Cât de jos să cadă medicii? Despre impostura statului și calculul greșit al Bisericii

Cât de jos să cadă medicii? Despre impostura statului și calculul greșit al Bisericii

”Jos medicii!”, s-a strigat la Iași, în timp ce mâna făcea semnul crucii. Sunt zile sfinte, oamenii au venit, în pofida interdicțiilor și în răspărul pandemiei care a umplut spitalele, să se împărtășească din sacru.

Unii vor sănătate mai multă, alții binele celor dragi, alții își ostoiesc singurătatea, iar alții să cadă medicii. Cât de jos? Până acolo unde autoritățile se contrazic, habar nu au, par batjocoritoare și îl sfidează pe credinciosul simplu, căruia adevărul Sfintei din raclă îi compensează insecuritatea pe care o resimte în țară.

Cel mai păgubos e ca, într-o criză de proporții cum este cea pe care o traversează România și care e departe de a-și fi atins vârful, să fie arătați cu degetul oamenii.

Caricaturizarea omului din mulțime, care dă din coate, biet inocent, să atingă moaștele, e la îndemână. Îl vedem cu toții, e România care ne ține în loc, needucată, precară intelectual, abrutizată moral, incapabilă să fie incompatibilă și atunci toate sunt permise, și crucea creștină și împunsul animalic, că nu încap doi la împărtășirea din sacru, și postul miercurea și vinerea, și invidia de a doua zi.

O schematizare care nu face altceva decât să ne umple frustrarea de a nu putea vede marile vinovății și responsabilități, pentru că asta ne-ar crește exponențial angoasa.

Asta e legătura dintre noi, dintre cei care se agață de gardul dincolo de care e Sfânta și ceilalți, care stau în fața televizorului, dezgustați de primitivismul concetățenilor pelerini: angoasa că suntem pe cont propriu, într-un vid de autoritate în care să ne putem organiza viețile în așa fel încât să nu ne fie frică și mai ales să nu ne fie frică unul de celălalt.

Pentru că, în momentul în care suntem înspăimântați că răul vine direct de la celălalt, contribuim, de fapt, la haosul acesta grotesc, în care instituțiile statului se contrazic reciproc și acționează arbitrar.

Dintodeauna, arbitrariul înnebunește omul, îl face să se simtă hăituit, să creadă că are nevoie imediată de protecție pentru sine și pentru ai lui și, astfel, să devină lup pentru toți ceilalți, care capătă proporțiile amenințătorului.

Imaginile de la Iași, cu oameni care se îmbulzesc fără mască și care privesc dușmănos trecătorii cu mască, sunt teribile. Dincolo de provocări și clivaje sociale trunchiate, ele arată drama unei țări în care încrederea este compromisă, iar pentru asta nu e de vină credința unuia sau necredința altuia și, de altfel, lucrurile nu se împart niciodată așa, bogăția spirituală e tocmai în intervalul dintre cele două, unde au loc și căutarea, și dialogul.

Degringolada autorităților, batjocura instituțională, lipsa de reguli și norme clare, în spatele cărora oamenii să se simtă protejați, nu expuși, sunt cele care construiesc haosul, bucată cu bucată.

Acestora li se adaugă vanitatea de a te situa, în percepția oamenilor, deasupra ordinarului, peste muritorii de rând, așa cum a făcut-o Biserica Ortodoxă Română în chestiunea pelerinajului de la Iași, abdicând de la fundamentul creștinismului: chenoza, Dumnezeu făcut om, tocmai pentru a face posibil reversul, teandria, îndumnezeirea.

Or, omul nu trebuie pus în pericol, riscat, viața lui este sacră, iar Dumnezeu știe mereu să ajungă la el, chiar și când racla cu sfintele moaște rămâne în biserică.

Dar când autoritățile însele, de la Guvern la cele locale și până la BOR, se contrazic, se împing una pe cealaltă aidoma oamenilor dintr-o mulțime, avide după puterea lipsită de responsabilitate, între ele se creează vidul în care oamenii nu doar că se simt în nesiguranță, dar se cred și ținta celorlalți.

Credincioșii habotnici versus elitiștii păgâni. De fapt, statul impostor, ai căror politicieni au doar corp electoral, la alegeri, nu și politic, când, de la guvernare, trebuie să asigure reguli și să genereze securitate socială.

Mediocritatea și impostura generează arbitrar. Or, este dincolo de orice explicație și indulgență ce s-a întâmplat zilele acestea cu banalul calcul al ratei de infectare pentru București. Consecința imediată și directă e haosul, vidul de autoritate și, prin urmare, aderența oamenilor la teoriile alternative, conspirațiile care livrează povești și explicații și care potolesc angoasele.

E mai liniștitor să crezi că nu există COVID-19 decât că autoritățile sunt habarniste și îți riscă viața.

Fake news-urile nu sunt minciuni, sunt vulnerabilități speculate și întoarse împotriva societăților, cu scopul de a le polariza, de a întreține îndoiala și de a diaboliza autoritatea, incapabilă să ofere omului predictibilitate și securitate pentru el și ai lui.

În cazul de față, vulnerabilitatea e chiar impostura instituțiilor în a comunica sec o informație științifică. Or, dacă un lucru atât de banal e pus la îndoială chiar de Guvern, Președinție și institute de calcul, atunci cum să fie sigure informațiile despre pandemie?

Da, logica e simplistă, dar tocmai pe acest tip de logică se construiesc conspirațiile și ele duc la haosul animalic de la Iași, unde oamenii au putut să scandeze ”Jos medicii!”, adică tocmai salvatorii. Cât de jos cad medicii însă e responsabilitatea autorităților.

În rest, autenticitatea credinței celorlați nu cade în sarcina noastră, dar protejarea vieților credincioșilor cade în sarcina Bisericii.

Dar oamenii nu sunt vinovați? Ba sunt, dar tot în sarcina statului cade să organizeze în așa fel treburile publice încât libertatea fiecăruia să se întindă până acolo unde nu face rău unui altuia.

Citeşte şi alte articole exclusiv pe SpotMedia.ro:

Vezi toate textele semnate de Magda Grădinaru