Reacții după retragerea lui Joe Biden. De la Obama, la Zelenski și Kremlin

Reacții după retragerea lui Joe Biden. De la Obama, la Zelenski și Kremlin

Reacții au venit din toate colțurile lumii, după ce președintele SUA, Joe Biden, a anunțat, duminică seara, că își retrage candidatura pentru un nou mandat la Casa Albă.

De la Barack Obama, până la președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski și Kremlin, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, reacțiile arată că toată lumea este acum cu ochii pe America.

  • Barack Obama - Fostul preşedinte Barack Obama şi-a exprimat sprijinul pentru preşedintele Joe Biden, descriindu-l drept „un patriot de cel mai înalt rang".

„Joe Biden a fost unul dintre cei mai importanţi preşedinţi ai Americii, un prieten şi partener drag mie. Astăzi, ni s-a reamintit - din nou - că este un patriot de cel mai înalt rang. Ştiu că Joe nu a dat niciodată înapoi de la o luptă", se arată într-o declaraţie a Biroului lui Barack şi Michelle Obama.

„Pentru el, să se uite la peisajul politic şi să decidă că ar trebui să predea ştafeta unui nou candidat este cu siguranţă unul dintre cele mai grele din viaţa sa. Dar ştiu că nu ar fi luat această decizie dacă nu credea că este bine pentru America. Este o dovadă a dragostei de ţară a lui Joe Biden - şi un exemplu istoric al unui funcţionar public autentic care pune din nou interesele poporului american înaintea intereselor sale, pe care generaţiile viitoare de lideri ar face bine să îl urmeze."

ADVERTISING

„Vom naviga pe ape neexplorate în zilele următoare", continuă declaraţia.

„Dar am o încredere extraordinară că liderii partidului nostru vor fi capabili să creeze un proces din care să rezulte un candidat remarcabil. Cred că viziunea lui Joe Biden despre o Americă generoasă, prosperă şi unită, care oferă oportunităţi tuturor, va fi expusă pe deplin la Convenţia democrată din august. Şi mă aştept ca fiecare dintre noi să fie pregătit să transmită acest mesaj de speranţă şi progres până în noiembrie şi după aceea", se mai arată în declaraţie.

Joe Biden has been one of America’s most consequential presidents, as well as a dear friend and partner to me. Today,...

Publicată de Barack Obama pe Duminică, 21 iulie 2024

Declaraţia nu include o susţinere a vicepreşedintelui Kamala Harris sau a oricărui alt democrat ca nou candidat al partidului. Un consilier a declarat că Obama adoptă aceeaşi abordare ca şi în alegerile primare democrate din 2020, urmărind îndeaproape cu intenţia de a putea unifica partidul atunci când va fi ales un candidat - fie că este Harris sau altcineva.

  • Nancy Pelosi - Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor Statelor Unite şi figură marcantă a Partidului Democrat, Nancy Pelosi, a spus despre Joe Biden că este "unul dintre cei mai importanţi preşedinţi din istoria Americii", informează AFP.
ADVERTISING

„Preşedintele Joe Biden este un patriot american care a pus întotdeauna ţara noastră pe primul loc", a spus aleasa de California. „Moştenirea viziunii, valorilor sale şi leadership-ului său îl fac unul dintre cei mai importanţi preşedinţi din istoria Americii", a scris ea, fără să o menţioneze pe Kamala Harris.

  • Volodimir Zelenski - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat duminică recunoştinţa faţă de ajutorul primit de la Joe Biden de la izbucnirea războiului, dar a spus că îi respectă decizia şi speră că oricine va fi noul şef al Casei Albe va continua să sprijine respingerea agresiunii ruse.

„Ucraina îi este recunoscătoare preşedintelui Biden pentru sprijinul său neclintit în lupta Ucrainei pentru libertate, care, împreună cu sprijinul bipartizan puternic din Statele Unite, a fost şi continuă să fie esenţial”, spune Volodimir Zelenski într-o postare pe X.

„Multe decizii ferme au fost luate în ultimii ani şi vor fi amintite ca paşi îndrăzneţi luaţi de preşedintele Biden ca răspuns la vremuri dificile”, a adăugat Zelenski.

„Şi respectăm decizia dură, dar puternică de astăzi”, a punctat liderul de la Kiev.

ADVERTISING

„Vom fi întotdeauna recunoscători pentru conducerea preşedintelui Biden. El a sprijinit ţara noastră în timpul celui mai dramatic moment din istorie, ne-a ajutat să-l împiedicăm pe Putin să ne ocupe ţara şi a continuat să ne sprijine pe parcursul acestui război teribil”, subliniază Zelenski.

„Situaţia actuală din Ucraina şi din întreaga Europă nu este mai puţin provocatoare şi sperăm sincer că o conducere puternică şi continuă a Americii va împiedica răul rusesc să reuşească sau să îşi răsplătească agresiunea”, a conchis Zelenski care în urmă cu două zile a vorbit şi cu Donald Trump despre Ucraina.

  • Dmitri Peskov - Kremlinul a reacţionat duminică spunând că este "atent" la evoluţia situaţiei, transmite AFP.

„Alegerile sunt în patru luni. Aceasta este o perioadă lungă de timp în care multe lucruri se pot schimba. Trebuie să fim atenţi, să urmărim ce se va întâmpla'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, publicaţiei Life.ru.

"Prioritatea pentru noi este operaţiunea militară specială", a mai declarat Peskov, de această dată pentru portalul SHOT, referindu-se la războiul din Ucraina.

  • Isaac Herzog - „Vreau să-i mulţumesc sincer lui Joe Biden pentru prietenia şi sprijinul ferm acordat poporului israelian de-a lungul carierei sale de decenii", a scris președintele Isaac Herzog pe reţeaua de socializare X, citat de EFE.

„Fiind primul preşedinte american care a vizitat Israelul în timp de război, în calitate de beneficiar al Medaliei de Onoare a preşedinţiei israeliene şi în calitate de adevărat aliat al poporului evreu, el este un simbol al legăturii de nezdruncinat dintre cele două popoare ale noastre", a adăugat el.

  • Donald Tusk - „Domnule Preşedinte @JoeBiden, de multe ori aţi luat decizii dificile care au făcut Polonia, America şi lumea mai sigure, iar democraţia şi libertatea mai puternice. Ştiu că v-aţi ghidat după aceleaşi principii atunci când v-aţi anunţat ultima decizie. Poate cea mai dificilă din viaţa dumneavoastră'', a reacţionat pe platforma X premierul polonez Donald Tusk, citat de Reuters.
  • Petr Fiala - Tot pe X a scris şi premierul ceh Petr Fiala: "Este, fără îndoială, decizia unui om de stat care şi-a slujit ţara decenii la rând. Este un pas responsabil şi dificil din punct de vedere personal, dar este cu atât mai valoros".
  • Keir Starmer - Premierul britanic Keir Starmer a declarat într-un comunicat că respectă decizia lui Biden şi aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu el pentru restul mandatului său de preşedinte. „Ştiu că, aşa cum a făcut de-a lungul carierei sale remarcabile, preşedintele Biden îşi va fi luat decizia pe baza a ceea ce crede el că este în interesul poporului american", a adăugat Starmer.
  • Simon Harris - Premierul irlandez Simon Harris a scris pe X că, „în numele poporului şi guvernului Irlandei, eu, în calitate de Taoiseach (prim-ministru în limba gaelică irlandeză - n.r.), vreau să vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru leadershipul dumneavoastră global (...)".

„Lumea s-a schimbat de la victoria preşedintelui Biden în 2020 şi a trebuit să ne confruntăm cu provocări extraordinare, de la o pandemie globală până la întoarcerea războiului pe continentul Europei, cu invazia îngrozitoare a Ucrainei de către Rusia, care a vizat şi ucis în mod deliberat civili nevinovaţi. Preşedintele Biden a fost o voce a raţiunii, multilateralismului eficient şi soluţiilor comune", a mai spus premierul irlandez.

  • Pedro Sanchez - Premierul spaniol Pedro Sanchez a scris pe X: "Toată admiraţia şi recunoaşterea mea pentru decizia curajoasă şi demnă a preşedintelui @JoeBiden. Datorită determinării şi conducerii sale, SUA au depăşit criza economică de după pandemie şi asaltul grav asupra Capitoliului şi au fost exemplare în sprijinul acordat Ucrainei în faţa agresiunii ruse a lui Putin (preşedintele rus Vladimir Putin - n.r.). Un gest grozav al unui mare preşedinte care a luptat mereu pentru democraţie şi libertate''.

Democratul Joe Biden a anunţat, duminică seară, că se retrage din cursa pentru un nou mandat la Casa Albă, afirmând că este cea mai bună decizie pe care o poate lua pentru partid și pentru țară. În schimb, își va duce actualul mandat de președinte până la capăt, a anunțat echipa sa.

La scurt timp după ce și-a anunțat retragerea, Biden şi-a declarat susţinerea pentru ca vicepreședintele Kamala Harris să fie nominalizată de democrați pentru cursa prezidențială din acest an. ”Democraţi, este timpul să ne unim şi să-l învingem pe Trump”, le-a transmis el colegilor de partid.

În replică, Harris s-a declarat onorată de sprijinul lui Biden şi convinsă că democraţii îl pot învinge pe Donald Trump. Ea a mai spus că va face tot ce îi stă în putere pentru a-l învinge pe Trump.

În schimb, Donald Trump a reacționat printr-o serie de jigniri la adresa lui Joe Biden și a spus că Kamala Harris va fi mai ușor de învins.

Iată ce urmează acum pentru democrați.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇