Gerontocrația partidelor americane este un fenomen grav, de care trebuie scăpat urgent. Ca soluție de avarie, profesorul Valentin Naumescu vede necesară retragerea lui Joe Biden și organizarea unei Convenții deschise pe 19-22 august, care să aleagă un alt candidat, în deplinătatea forțelor.
Alegerile primare favorizează candidații cu mare notorietate și cu foarte mulți bani, excluzând de fapt candidații cei mai buni calitativ de la ambele partide, care de regulă sunt mai tineri, dar mai puțin cunoscuți și fără capacitatea de a atrage resurse atât de mari, argumentează acesta.
Valentin Naumescu este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și președintele Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE).
Ce se întâmplă în Statele Unite? Cum am ajuns în situația în care Donald Trump are prima șansă pentru președinție, în primul rând?
Din păcate, este vorba de un cumul de factori negativi. Într-un articol publicat chiar pe spotmedia.ro, în octombrie 2020, înainte deci de alegerile prezidențiale de acum patru ani, am prevăzut că se va ajunge aici. Am spus atunci că Trump va pierde alegerile din 3 noiembrie 2020 și că cel care va deveni președinte al SUA, adică Joe Biden, va avea mari probleme în mandatul său. Dar am prevăzut mai ales că situația vârstei și „epuizării” fizico-mintale a lui Biden va deveni o imensă vulnerabilitate în perspectiva alegerilor din 2024.
Iată că am ajuns exact în această situație. De ce?
Pentru că, potrivit sistemului politic american, este foarte greu să schimbi în alegerile primare un președinte în funcție, care mai dorește să candideze.
Nimeni din partid nu îl poate învinge pe președintele în funcție în primaries. Sunt mai multe motive pentru care alegerile primare sunt depășite și chiar dăunătoare pentru democrația americană, nu doar motivul menționat.
Alegerile primare favorizează candidații cu mare notorietate și cu foarte mulți bani, excluzând de fapt candidații cei mai buni calitativ de la ambele partide, care de regulă sunt mai tineri, dar mai puțin cunoscuți și fără capacitatea de a atrage resurse atât de mari.
În mod normal, conducerile partidelor ar trebui să-și asume responsabilitatea deciziei politice de a-și desemna candidatul la prezidențiale, pentru că ei cunosc cel mai bine membrii de partid, cu plusurile și minusurile lor. De aceea, există partide, pentru a selecta și propune candidați, nu pentru a transfera poporului această sarcină destul de înșelătoare.
Trump nu ar fi ajuns niciodată candidat la prezidențiale din partea republicanilor, dacă nu ar fi existat procedura alegerilor primare și dacă cei care ar fi decis cine este candidatul GOP, în 2016 precum și acum, şi în 2020, ar fi fost conducerea partidului.
Trump a câștigat treptat controlul asupra Partidului Republican tocmai din cauza alegerilor primare, unde și-a putut exercita copios populismul și formulele simpliste în relația cu membrii de partid pe care i-a putut manipula, repurtând victorii zdrobitoare asupra unor contracandidați moderați și mai bine pregătiți.
Asta nu înseamnă că membrii de partid nu ar fi votat în alegeri și un alt candidat al partidului, desemnat de o conducere responsabilă. Existau candidați incomparabil mai buni și mai integri, fizic și moral, la ambele partide (aș menționa-o doar pe ambasadoarea Nikki Haley la republicani), dar n-au avut nicio șansă.
Gerontocrația partidelor americane este un fenomen grav, de care trebuie scăpat urgent. Este inacceptabil ca democrația americană să fie captiva unor politicieni complet depășiți, unul de aproape 82 de ani, celălalt de 78.
Dacă îi comparăm pe John McCain sau Mitt Romney, precedenții candidați ai republicanilor din 2008 și 2012, învinși ce-i drept de Obama, cu Donald Trump, care candidează pentru GOP din 2016 încoace, înțelegem ușor că este un declin valoric, intelectual și moral pronunțat.
Au mai fost și alte cauze ale situației din prezent, legate de migrația excesivă dinspre sudul continentelor americane spre SUA, creșterea prețurilor și scăderea puterii de cumpărare, pandemia, creșterea infracționalității în zona urbană, nesiguranța cetățenilor americani în propria țară. S-a ajuns astfel la situația în care iresponsabilul politic și infractorul Trump are prima șansă să redevină președinte. Dar să nu ne grăbim, nu este totul pierdut.
Ca soluție de avarie, aș vedea acum retragerea lui Joe Biden și organizarea unei Convenții deschise pe 19-22 august, care să aleagă un alt candidat, în deplinătatea forțelor. Mie mi se pare destul de clar că Joe Biden nu mai poate îndeplini al doilea mandat, chiar în situația (tot mai puțin probabilă) în care l-ar putea obține pe 5 noiembrie. Tabăra democrată trebuie să acționeze politic urgent și responsabil.
Acum, față de primul mandat, știm mai multe despre Donald Trump - este o derivă morală a electoratului sau mai degrabă un eșec al sistemului de a produce alte oferte politice?
În opinia mea, este o nefericită combinație între o stare de frustrare, nervozitate socială și politică indusă în SUA de îndelungi campanii de dezinformare, de manipulare și conspiraționiste pe rețelele sociale, începute cu mulți ani în urmă, și factori care țin de anumite inadecvări ale sistemului politic și electoral american, care favorizează, iată, polarizarea, populismul și radicalizarea ideologică, gerontocrația și dependența de sume uriașe de bani, absolut indecente.
Trump a profitat doar de aceste vulnerabilități ale democrației americane, mai ales pentru că a reușit acum patru ani să cultive ideea otrăvită că victoria i-a fost furată de „deep state”.
Trump este un om de stat foarte slab, cu un nivel de pregătire intelectuală și politică jenantă pentru un președinte și cu o performanță foarte slabă în primul mandat (exact în domeniile pe care le critică acum cel mai mult, adică migrație, infracționalitate urbană și economie), dar este un histrion care reușește să păcălească mulți oameni nemulțumiți de ceea ce li se întâmplă în viața de zi cu zi.
Nu are soluții pentru nimic, dar pune degetul pe toate rănile (multe dintre ele reale) ale societății americane.
Şi, totuși, să rămânem la problema de fond: de ce establishmentul politic american nu permite nicio breșă? Avem și o problemă de gerontocrație, practic, de blocare într-un status quo.
Da, marile partide americane sunt captive și blocate – nu au avut soluții rezonabile din 2016 încoace, nu au putut aduce în Congres figuri credibile de vârstă mijlocie, nu pot sau nu vor să schimbe legislația privind super-PAC, care cimentează tirania banilor în carierele politice, nu pot scăpa de alegerile primare care elimină cei mai competenți candidați, nu au a treia variantă de vot și calea de mijloc, din cauza sistemului electoral First-past-the-post etc.
Aș spune că vârsta optimă pentru Casa Albă este între 45-70 de ani, nicidecum peste 80.
Trump ar avea la sfârșitul celui de-al doilea mandat peste 82 de ani, nu mai vorbim de Joe Biden... Dar oamenii foarte competenți de vârstă mijlocie sunt profesioniști care au cariere de succes, bine plătite, și nu sunt atrași de „malaxorul” politicii, nici măcar ca distracție.
Din ce am văzut, se pare că cele mai multe new entry sunt fie foarte tineri și ideologizați puternic (tipul de politician Alexandria Ocasio-Cortez), fie multimilionari seniori care se plictisesc de atâta bunăstare și se gândesc că, la bătrânețe, le-ar prinde bine o ocupație.
Nu vedem decât foarte rar profesori universitari, medici de succes, avocați în plină ascensiune, ingineri din companii care produc tehnologii avansate etc.
Așadar, inclusiv procesul de selecție în politică ar trebui regândit, dar este foarte greu, pe structura actuală de venituri a societății americane. Nu este motivant pentru oamenii de calitate foarte bună, aflați la vârstă mijlocie, să facă politică.
Ceva dramatic ar trebui să se întâmple. S-ar putea să fie acum declanșatorul acestei reforme a partidelor americane, dacă Biden se va retrage iar înlocuitorul său, cu siguranță mult mai tânăr, l-ar învinge pe Trump.
Ar fi o lecție dură pentru ambele partide. Altminteri, știți gluma care circulă în politica americană, să nu ajungă cumva Biden să candideze din nou în 2028, pentru al doilea mandat...
Cât de costisitoare e competiția democratică? Are democrația o problemă de costuri?
Știm ce se spune, că „democrația costă” și este un sistem plin de deficiențe și vulnerabilități, dar este „mai bună decât toate celelalte” forme de regimuri politice.
Dincolo de această formulă consacrată și adevărată, da, barierele financiare au ajuns la un nivel inacceptabil în SUA. Eu nu cred că, ajungându-se la competiții în care candidații atrag și cheltuie până la final, în total, aproape un miliard de dolari în alegerile prezidențiale, rezultatul este neapărat mai bun decât cu bani mai puțini.
Până în prezent, s-au atras 700 de milioane în total, dar mai avem patru luni până pe 5 noiembrie.
Nu avem neapărat candidați mai buni doar pentru că banii implicați în campania electorală sunt mai mulți, dimpotrivă. Ne amintim de eșecul Curții Supreme de Justiție a SUA de acum câțiva ani de a limita super-PAC-urile. Acela ar fi fost un moment important și o șansă pentru revigorarea resursei umane din politica americană, reducând presiunea financiară asupra challenger-ilor mai tineri și punând mai mult accent pe competența, valoare și calitatea candidaților.
În SUA, suntem în situația binecunoscută în care resursa umană din eșaloanele inferioare (consilieri, experți, strategi, policymakers din instituțiile administrației, armată, servicii de intelligence etc.) este mult mai calificată și mai competentă decât resursa umană de prim nivel din Congres.
Spunem, din exterior, că alegerea e între democrația liberală - Biden și o formă de iliberalism, de autocrație - Trump. Dar poate alege electoratul în acești termeni?
Din fericire, SUA au încă instituții puternice, o justiție credibilă, administrație federală competentă, o Constituție solidă și o legislație care apără principiile și valorile democrației liberale.
Au rezistat, de exemplu, în primul mandat al lui Trump. Acestea nu se prăbușesc ușor, așa cum nu s-au prăbușit la insurecția masivă și violentă din 6 ianuarie 2021. Am văzut recent cât de importantă este consilierea care vine pe linia specialiștilor din instituții, când președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, un republican apropiat de Trump, și-a schimbat după șase luni total punctul de vedere cu privire la războiul din Ucraina și a dat drumul votului pentru pachetul de ajutor.
Este posibil ca aceste influențe să conteze în anumite politici, în eventualitatea unui al doilea mandat al lui Trump.
Dar nu trebuie să fim siguri de această rezistență infinită a eșaloanelor inferioare. Nimic nu este garantat într-o democrație, așa cum știm foarte bine.
Ideală pentru lumea occidentală ar fi redescoperirea centrului politic, inclusiv în democrația americană. Știu că se lucrează la acest proiect al centrismului și moderației, care să ne salveze, și dincoace și dincolo de Atlantic, de riscurile polarizării și radicalizării ideologice.