Șefii agenției care conduce toate companiile de stat au demisionat

Șefii agenției care conduce toate companiile de stat au demisionat

Guvernul anunţă, marţi, demisia conducerii Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), urmând să fie organizată selecţia pentru o nouă echipă managerială a instituţiei.

Conducerea interimară va fi asigurată de Ciprian Hojda. Guvernul arată că cei trei reprezentanţi ai instituţiei au luat această decizie atât pentru a menţine relaţia de credibilitate între Guvernul României şi instituţiile europene, cât şi pentru a nu exista vreun risc cu privire la aprobarea cererii de plată numărul 3 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă de către Comisia Europeană

ADVERTISING

Potrivit unui comunicat al Executivului, preşedintele AMEPIP Mihai Precup, vicepreşedinţii Ciprian Hojda şi Victor Moraru şi-au înaintat astăzi demisiile la Secretariatul General al Guvernului, urmând să fie publicate în Monitorul Oficial deciziile de eliberare din funcţie.

Guvernul maui anunţă că un nou proces de selecţie va fi organizat pentru alegerea şi numirea unei noi conduceri.

Demisiile vin după ce, recent, Economedia a relatat că niciunul dintre cei trei șefi ai Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu ar îndeplini cerințele de experiență necesare pentru a ocupa aceste posturi.

ADVERTISING

Totodată, videpreședintele agenției este suspectat de incompatibilitate și conflict de interese.

AMEPIP este agenția care va controla modul în care funcționează companiile cu capital de stat, adică firme cu cifre de afaceri de sute de milioane de euro.

Conducerea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a fost aleasă în decembrie 2023.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇