Adrian Câciu spune care este cel mai întârziat proiect din PNRR

Adrian Câciu spune care este cel mai întârziat proiect din PNRR
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că metroul de la Cluj este cel mai întârziat proiect din PNRR, unde nu avem nici contract de dirigenţie de şantier.

El a făcut comparaţia cu alt proiect de metrou, Magistrala M6 spre Otopeni, care este deja în stadiu de execuţie de 30%.

Ministrul Investiţiilor a fost întrebat în emisiunea România Politică de la Prima News care este investiţia care are cea mai mare întârziere în PNRR. ”Metroul de la Cluj”, a răspuns Adrian Câciu.

ADVERTISING

”Magistrala M6, pe care acum o contractăm, este deja în stadiu de execuţie de 30%, am reuşit să o introducem în PNRR şi vom deconta banii pe ea”, a completat el.

Ministrul Investiţiilor a precizat că la Cluj este ”acelaşi timp de infrastructură, dar suntem încă la stadiul în care nu avem contract de dirigenţie de şantier, nu avem o delimitare de şantier şi să înceapă săpăturile, deşi până la finlul acestui an ar trebui să avem execuţie de 50%.

”Sunt îngrijorat”, a precizat ministrul Adrian Câciu, adăugând că o să meargă după campanie acolo, pentru că nu vrea să se creadă că este un atac.

ADVERTISING

”Chiar mi-aş dori ca întreaga atenţie la autoritatea locală să se îndrepte spre acest proiect, pentru că este un proiect care dacă este util pentru toţi clujenii, haideţi să îl facem”, a mai comentat Câciu.

Avem contracte încheiate de 36 de miliarde de euro

Totodată, Adrian Câciu a declarat că la momentul acesta, din PNRR avem contracte încheiate de 36 de miliarde de euro, deşi PNRR-ul nostru este de doar 28,5 miliarde.

Ministrul a subliniat că în PNRR, în România ”au fost prinse proiecte, spre deosebire de alte ţări, care nu erau mature şi nu erau nici măcar la nivel de studiu de fezabilitate.

ADVERTISING

”La momentul acesta, din PNRR avem contracte încheiate de 36 de miliarde de euro, deşi PNRR-ul nostru este de doar 28,5 miliarde, ceea ce ne spune că există cerere pentru investiţii. Nu suntem în lipsă de proiecte. Mai avem şi partea de cofinanţare pe proiecte”, a declarat ministrul Adrian Câciu.

El a anunţat că urmează o analiză privind stadiul investiţiilor din PNRR.

”Joia aceasta vom avea o nouă analiză privind progresul pe fiecare investiţie în parte, pentru că nu ne dorim să pierdem nicio investiţie din PNRR”, a precizat Câciu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇