Exclusiv V. Tismăneanu: Cum e atmosfera în SUA, crește sau nu Trump? Retragerea lui Biden acum ar fi o eroare

<span style="color:#990000;">Exclusiv</span> V. Tismăneanu: Cum e atmosfera în SUA, crește sau nu Trump? Retragerea lui Biden acum ar fi o eroare

Șoc, derută, speculații, insinuări, aberații – astfel poate fi descrisă, la cald, atmosfera din Statele Unite, imediat după tentativa de asasinare a fostului președinte Donald Trump.

Dar America nu este în pragul prăbușirii, cu toate că tabăra Trump funcționează prin exploatarea pasiunilor revanșarde.

La cald, spotmedia.ro a vorbit cu Vladimir Tismăneanu, profesor de științe politice în SUA, pentru o analiză a cauzelor și consecințelor care au dus la violența politică din America, în preajma alegerilor prezidențiale.

ADVERTISING

Ce înseamnă însă violența politică și ce anunță ea?

Violența politică generează violență. Acțiune-reacțiune, un vârtej care pare de neoprit. Spun pare pentru că, în fapt, violența este sterilă. Nu rezolvă nicio problemă politică, doar o exacerbează. Dar îl satisface pe cel care apasă pe trăgaci. Se simte mare, se simte erou.

Putem intui consecințele pentru scrutinul prezidențial? Este Donald Trump deja aproape câștigător?

Nu m-aș grăbi să profetizez.

Momentan, în chip firesc, compasiunea va juca un rol în creșterea simpatiei pentru Trump. Dar foarte curând oamenii vor realiza că personajul este arhetipul lipsei de compasiune. Trumpismul este ideologia unui egoism nețărmurit.

Ar conta pentru polarizarea socială și pentru construirea unor punți retragerea lui Joe Biden și desemnarea altui candidat?

Retragerea lui Joe Biden, în acest moment, ar fi o eroare.

ADVERTISING

Nu glonțul unui lunetist lunatic determină lupta politică, ci atașamentul pentru principii. Joe Biden simbolizează, îndeosebi acum, o Americă diferită de viziunea trumpistă. Lucrurile se vor liniști, sunt convins, lumea va judeca “la rece” ce și cum. Vom vedea cum vor gestiona cele doua campanii chestiunea violenței.

Care credeți ca va fi reacția taberei Trump, va escalada sau, din contră, vor profita și vor încerca să joace o carte a unității?

Posibilul partener de tandem al lui Trump, senatorul Vance, s-a dezlănțuit de-acum acuzând campania lui Joe Biden că l-ar fi demonizat pe fostul președinte.

ADVERTISING

Trump crede în puterea imaginii, va face tot posibilul să se prezinte drept martir, erou. Se va compara cu Lincoln și Reagan. Ambele tabere vor excela prin hiperbole, analogii aiuritoare, imagini terifiante.

Dar America nu este, cred, în pragul prăbușirii.

Violența se naște din și generează emoții apocaliptice.Violența este o metodă și, spre a-l pomeni pe Georges Sorel, un mit politic.

Tabăra Trump funcționează prin exploatarea pasiunilor revanșarde. Discursul este amenințător. Trump este glorificat apoteotic drept omul providențial. Prin repetiție obsesivă, aceste teme impregnează spațiul public, inclusiv și îndeosebi mediul online.

Citește și analiza lui Emilian Isailă: O lecție dură pentru Trump - violența naște violență

Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇